Ce incredintam vantului – O scriitoare italiana indragostita de Japonia

Ce încredinţăm vântului ţi se lipește de suflet în momentele în care vrei să citești un roman prin care să-ţi alini durerile trezite de amintirile despre persoanele dragi care, din diverse motive, nu mai sunt în viaţa ta. Este și un roman despre vindecare, așa cum doar o scriitoare îndrăgostită de Japonia poate scrie. De fapt, Laura Imai Messina îmbină delicateţea japonezilor cu talentul scriitoarelor italiene în redarea emoţiilor tulburătoare, care izbesc din plin.

Vindecarea dintr-o cabină telefonică

Pasionată la rândul ei de literatura japoneză, mai ales de romanele scrise de Yoko Ogawa, Laura Imai Messina a învăţat de la scriitorii niponi cum să lase descrierile peisajelor să oglindească stările copleșitoare ale personajelor. Personajele sale nu vorbesc mult despre emoţiile ce le-au devastat. În schimb, stau pe malul mării, unde caută vindecarea într-o cabină telefonică.

Prin această cabină specială, Laura Imai Messina îi permite miraculosului sa intervină în cotidianul personajelor sale. Însă doar așa cum se întâmplă de obicei în literatura japoneză modernă și contemporană. Firesc și discret. Nimic nu pare forţat, ca-n melodramele occidentale ce vor să impună simplist-ostentativ niște pilde. Astfel, Laura Imai Messina amintește de stilul scriitoarei pe care o admiră, Yoko Ogawa, atunci când vrea să creeze personaje tandre abia ieșite din situaţii traumatizante.

Telefonul Vântului este doar un simbol, dar pe care personajele romanului îl cred real. Îl însufleţesc. Vin aici ori de câte ori le este dor de cei dispăruţi. Le vorbesc, iar în locul vântului dinspre ocean au impresia că le aud vocile. Telefonul Vântului se află în nordul Japoniei, la multe ore distanţă de Tokyo. Dar marea distanţă nu îi împiedică pe Yui, realizatoarea unei emisiuni radio, și pe Takeshi, un chirurg, să vină măcar o dată pe lună.

Cuplul format din supravieţuitori

Yui și-a pierdut mama și fiica în timpul catastrofei naturale de pe 11 martie 2011. În acea zi, apele oceanului înfuriat au distrus tihna multor zone pitorești din Japonia. Medicul Takeshi și-a pierdut soţia. De atunci, fiica lui refuză să mai vorbească. Întâlnirea lor va fi una vindecătoare. Şi nu numai pentru ei, ci și pentru alșţi oameni care își așteaptă rândul la Telefonul Vântului, ce se află într-o grădină de pe Muntele Balenei.

Întâlnirile dintre personaje îţi amintesc de scenele unui film clasic japonez în care personajele vorbesc mai mult prin tăceri împreunate și prin apropierile din faţa unei grădini sau a unui peisaj marin. Nu se vorbește mult în romanul Ce încredinţăm vântului. Dar nici nu este nevoie. Amintirile și lumea interioară sunt abundente. Totul se derulează mai mult în memoria personajelor. Fiecare își amintește de persoanele iubite. De primele zile ale doliului. Abia când lasă nostalgia să estompeze disperarea pierderii cumplite, încep să se reapropie de cei din jur. Să-și ia prezentul și continuitatea înapoi.

Până să se întâlnească, Yui și Takeshi erau scufundaţi în propriile amintiri. Nimeriţi întâmplător, în aceeași zi, în zona unde se afla Telefonul Vântului, cei doi ajung să-și formeze o rutină în doi. În fiecare lună se întâlnesc pentru a merge împreună în locul unde își pot alina dorul de cei pierduţi într-un mod tragic. Întâlnirea îi ajută să iasă din oceanul amintirilor dureroase pentru a fi conștienţi de prezenţa celuilalt. De posibilitatea unei relaţii care să vindece, să le regenereze sentimentele.

Unul dintre cele mai sensibile romane despre doliu

Ce încredinţăm vântului este un roman pe care îl vei ţine minte și pe care îl vei recomanda și datorită scriiturii. Deși nu ocolește scenele calamităţii naturale ce a zguduit Japonia, Laura Imai Messina atenuează groaza cu talentul japonezului ce recurge la pasajele poetice. Atunci când apele fac ravagii, personajele au forţa de a pluti pe mările interiorităţii. Doar așa își găsesc propriile ţărmuri după naufragiile din timpul doliului. Astfel de personaje sunt Yui și Takeshi. Lor li se alătura și altele, cu propriile povești sfâșietoare.

Personajele se vor destăinui unele în preajma altora. Se sprijină prin sfaturi sau prin tăceri care transmit emapatie, gata să aboarbă apăsările din memoria celorlalţi. Cu fiecare personaj descoperi moduri diferite prin care se manifestă durerea. Pentru unele, dispariţia are impactul dureros asociat de obicei unui abandon. Se simt părăsite de parinţii sau de partenerii disparuţi în urma unor tragedii. Pentru altele înseamnă conștientizarea tardivă a unei mari iubiri, a nesecatei nevoi de celălalt. Astfel, romanul Ce încredinţăm vântului poate fi și o întrebare legată de propriile tale pierderi sau frici. Trăiești alături de Yui și Takeshi. Te lași pe mâna lor când se apropie amintiri sau întrebări despre acele răni greu de vindecat.

Poţi comanda această carte de pe LibHumanitas.

Te invit să descoperi și cartea Un ceai la capătul lumii.