Geniile – Prietenie cu nabadai

Nu există elogiu mai mare decât să dărâmi statuile scriitorilor adulaţi, pentru a-i arăta așa cum sunt. Plini de slăbiciuni, ca toţi muritorii, uneori aprigi la mânie, alteori de o candoare de modă veche, oameni de lume ce refuză turnul de fildeș, clienţi ai marilor stabilimente interzise, vanitoși, dar și generoși, loiali, dar și gata să cedeze în faţa femeii iubite de cel mai bun prieten, apăsaţi de propriile contradicţii și gata să trateze cu lejeritate și umor ceea ce alţii transformă în crez și certitudini. Acesta pare a fi mesajul pe care ţi-l dă Jaime Bayly când scrie despre zeii literaturii sud-americane în romanul Geniile.

Asta este pentru ce i-ai facut Patriciei! i-a strigat Mario Vargas Llosa unui scriitor la fel de mare, ce-i fusese cel mai bun prieten – Gabriel Garcia Marquez – după ce îi dăduse un pumn (ce avea să-l pună la pământ minute bune), de parcă Llosa fusese implicat în lupta pentru supavieţuire de la școala militară, pe care tatăl său l-a forţat să o urmeze, și despre care avea să scrie în celebrul roman Orașul și câinii. Bârfele au lăsat să se înţeleagă că Patricia, nevasta pe care Llosa tocmai o părăsise pentru o admiratoare irezistibilă (deși legal încă mai erau căsătoriţi), fusese ţinta unor avansuri iniţiate de Gabriel Garcia Marquez. Cum ambii erau consideraţi niște seducători notorii, cu sânge fierbinte, bârfele au lăsat să se înţeleagă că a fost vorba despre o luptă între masculii întărâtaţi de gelozie și de nevoia de răscumparare a onoarei așa cum făceau bărbaţii pe vremuri.

De la bârfe la erudiţie

De la aceste bârfe pleacă Jaime Bayly în romanul Geniile. Doar că nu scrie pentru a demitiza, ci pentru a ridica bârfele cu iz de tabloid la rangul unei erudiţii spumoase, în care umorul deviază spre nostalgia tandră și plină de frenezie tocmai atunci când tonul lui Jaime Bayly devenea răutăcios până la cruzime.

Deși are la bază o știre demnă de un tabloid, efectul romanului pare unul salvator. Nu distruge reputaţii, ci le nuanţează încât să le sporească magnetismul. Şi o face printr-un stil în care tocmai referinţele de-o suculenţă indiscretă la viaţa privată cer trimiteri – pline de revelaţii adânci – spre marea literatură.

Viaţa care palpită

Picanteriile lui Jaime Bayly nu sunt sunt aruncate cu senzaţionalismul necesar unui ziar de scandal, ci pentru a fi corelate mereu cu niște referinţe captivante la personaje și evenimente din romanale lui Llosa și ale lui Marquez. Referinţele ce leagă anecdotele de opera lor sunt bine calculate. Ele te fac să înţelegi o întreagă lume. Natura umană vibrantă, pusă în contextul unei istorii a ţărilor de unde au plecat aceștia.

Atât de bine dublează elementele ce par triviale cu admiraţia faţă de cei doi scriitori, încât îţi vine să spui că șuvoiul dezvăluirilor fără perdea a unor elemente considerate scandaloase din biografiile scriitorilor era chiar necesară pentru a-i glorifica. Romanul te va face să le iubești și mai mult opera, deoarece îţi trec prin faţa ochilor detalii nebănuite, scene comice, amintiri de-o picanterie inteligentă, astfel încât să te facă să înţelegi și mai bine ce le-a alimentat marele talent: viaţa însăși, cu toate contradicţiile ei ce palpită necontenit în clocotul în care ambii își transformaseră existenţele intense cât zece vieţi.

O mare petrecere

Romanul este o coborâre de pe soclu direct în mijlocul petrecerii. Pentru a-i așeza pe Mario Vargas Llosa și pe Gabriel Garcia Marquez în iureșul marelui carnaval sud-american, ajuns și prin capitale europene ce dadeau tonul în lumea culturală, unde aceștia erau recunoscuţi pe stradă asemenea unor staruri de cinema, admiratorii declarându-și dezinvolt recunoștinţa pentru romanele lor.

Paginile scrise de Jaime Bayly împrumută din spiritul lumii lui Llosa și al lui Marquez. Sunt o sărbătoare de umor nerușinat, rivalităţi, senzualitate, istorie transformată în scene de un burlesc uneori împins către sinistru de invitaţia dată de un dictator, fapte ce au scandalizat morala epocii (mai ales cele două mariaje ale lui Mario Vargas Llosa, ce încălcaseră tabuuri primordiale), amantlâcuri cu personaje având reacţii ce par să transforme în parodie prejudecăţile despre impulsivitatea locuitorilor de la tropice atunci când se simt trădaţi.

Biografii demne de un film

Existenţele celor doi scriitori sunt povestite astfel încât să pară scenele derulate rapid ale unui film. Trec de la o aventură la alta, de la o femeie focoasă la alta. S-au lăsat amăgiţi de dictatori cu faţă umană, deghizaţi în revoluţionari ce promiteau imense progrese. Au înfruntat controversele prin alegerile făcute, mai ales Mario Vargas Llosa. Ambii au trăit intens. Nu s-au temut să se apropie de personalităţi istorice nefrecventabile în lumea considerată civilizată, rămânând până la urma preferaţii cititorilor din această lume. Şi ambii au fost niște embleme ale virilităţii din alte vremuri, pe care nu ezitau să o etaleze asumat, ca niște veritabili scriitori ce refuză ipostaza statuară pentru a se arăta așa cum sunt: din carne și oase. Dar mai ales din carne, din ale cărei pofte își extrăgeau sevele inspiraţiei.

Geniile transformă o înfruntare cocoșească într-un elogiu savuros al intelectualului ce nu se ferește de propriile slăbiciuni carnale. De scandalul iscat atunci când alege să nu le facă moraliștilor pe plac. Şi care nu își inhibă propria dezinvoltură, nici în lumea soloanelor unde spiritul masculin latin era considerat primitiv, retrograd. În zilele noastre, unele purtări ale celor doi mari scriitori pot fi niște semne ale machismului. Urmele unei educaţii în care virilitatea dicta, iar carnalul nu era domolit neapărat de raţiune. Dar tocmai asumarea acestei patimi carnale, a unei explorări a freneziei simţurilor în prozele și romanele scrise de ambii, te va face să simti o molipsitoare poftă de viaţă citind Geniile.

Vieţi cât un continent

Episoadele biografice și anecdotele alese de Jaime Bayly ajung să formeze o singură imagine. Aceea a unei existenţe ce nu a trecut degeaba. Biografia le este prezentată ca întruchipând un întreg continent. Un continent asociat cu nesecata poftă de viaţă. Cu febrilitatea senzualităţii tropicale ce mustește până și în cele mai banale detalii. Cu euforia și cu traumele dictaturii. În cărţile lui Mario Vargas Llosa și ale lui Gabriel Garcia Marquez regăsești același amestec al bucuriei de a trăi cu traumele rămase în urma dictaturilor.

Llosa și Marquez și-au descris continentul printr-o luciditate ce nu excludea abandonul dezinvolt în sexualitate. Şi tocmai această pendulare între istoria personală și marea istorie (cuprinsă de înfierbântarea revoluţiilor) ce dă buzna peste o viaţă deja devenită furtunoasă prin alegerile amorase este reflectată cel mai bine de Jaime Bayly.

Le povestește peripeţiile scandaloase fără a-i lua în derâdere. Dimpotrivă, îi va face pe mulţi să-i considere de-ai lor. Niște zei capabili să preia natural și câte ceva din trăsăturile muritorilor. Le dezvăluie amantlâcurile pentru a te face să înţelegi de unde vine acea nesupunere cu nuanţe senzual-burlești regăsite la multe dintre personajele acestora. Le scoate în relief unele fapte ce scandalizează așa cum ar face un regizor de spectacol burlesc pentru a denunţa mai degrabă ipocrizia și a transforma dezordinea în manifest subversiv. De fapt, chiar și atunci când deviază spre picanteriile bârfelor, Jaime Bayly păstrează interesul pentru intelectul scriitorilor pomeniţi.

Amintiri despre mari prietenii

Aparenta bucurie răutăcioasă în dezvăluirea slăbiciunilor devine o formă de tandreţe. Mai ales în cele două capitole în care sunt amintite fiicele pierdute ale lui Marquez și ale unui Neruda ajuns într-o escală în Barcelona unde se stabilise Marquez sprijinit de regina din lumea agenţilor literari, Carmen Balcells (prezentă în multe pagini ale cărţii în ipostaza de înger păzitor), transformându-l pe scriitorul columbian într-un ultim ascultător al destăinuirilor dureroase făcute de Pablo Neruda înaintea definitivei întoarceri în Chile.

Biografiile lui Llosa și Marquez, dar și ale scriitorilor și poetilor ce le devin prieteni, printre care Jorge Edwards și Pablo Neruda, sunt de fapt poveștile unor mari prietenii. Chiar și atunci când aceste prietenii au fost rupte iremediabil. Prieteniile devin un pretext pentru o explorare cu miză mai relevantă literar. La fel și relatarea despre conflictul dintre Llosa și Marquez. Adevăratul scop este readucerea în prezent a unei epoci. A unei lumi de camaraderii ale spiritului, a unei creativităţi precum un carnaval, în zorii nașterii literaturii sud-americane așa cum o știm azi sub denumirea de Marele Boom ce a făcut din decenii întregi o nesecată sursă de inspiratie și de nostalgii. Jaime Bayly captează molipsitor până la imersiune o această epocă.

Iluzia întâlnirii cu scriitorii preferaţi

Cu fiecare pagină din Geniile capeţi iluzia întâlnirii cu scriitorii preferaţi. Te simţi de parcă ai fi stat la aceleași cafenele frecventate de aceștia. Dansezi până-n zori pe melodiile celor de la Beatles sau The Rolling Stones, dar și pe acordurile de vallenato atât de iubite de Marquez, alături de grupul scriitorilor ce-și aveau mereu o masă rezervată la faimoasa discotecă Boccaccio din Barcelona, devenită oaza de libertate în anii dictaturii, și te vei simţi precum unul dintre pasagerii decapotabilei conduse de Marquez în așa-zisa noapte a trădării.

Ai impresia că devii martorul dialogurilor pline de replici spirituale. Le asculţi schimbul de elogii când își citesc unii altora cărţile. Laudele sincere pe care și le împart și bucuria trăită împreună când unul dintre ei primește un premiu. Legăturile erau atat de puternice încât nu îţi vine să crezi că s-a putut rupe o prietenie între doi oameni mai ales când unul spunea despre celălalt că poate deveni un demiurg datorită unui talent literar ce i-a permis crearea unei lumi odată cu apariţia acelui fabulos roman ce avea să traverseze generaţii.

Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Lebăda Neagră, de pe Libris sau Cărturești.