Ochiul negru al fluviului – Fantomele unor suflete nelinistite

Jeanette Winterson scrie pentru cei dependenţi de arta marilor povestitoare. Ne hrănește cu pricepere nevoia de a uita de banalitate prin aruncarea în mijlocul unor peripeţii trăite de personaje nonconformiste, ale căror existenţe nu sunt ocolite de mister, imprevizibilul alimentat de straniu și de suspans. La rândul său o mare amatoare de povești ale maeștrilor din trecut, prin volumul Ochiul negru al fluviului Jeanette Winterson le aduce un omagiu autorilor de povești gotice din secolul al XIX-lea, datorită cărora literatura britanică a reușit să cucerească mulţi cititori și să influenţeze noi generaţii de scriitori.

Cartea Ochiul negru al fluviului este o colecţie de povestiri cu fantome. Genul de povestiri pe care să le citești târziu în noapte sau în zilele ploioase ori de toamnă ceţoasă. Jeanette Winterson include nelipsitele ingrediente ale poveștilor cu fantome: suflete care nu și-au găsit liniștea după o moarte violentă, atmosfera terifiantă, imaginea unui conac vechi sau a unei case dărăpănate izolate și zone pitorești, dar înconjurate de tenebre. Readuce în prezent vechi reţete, astfel încât să îţi reamintească de plăcerea anilor în care ai prins gustul lecturii și datorită poveștilor trepidante ce te încurajau să detectezi mistere ascunse în cotidian.

Tristeţile fantomelor

În ciuda reţetei specifice poveștilor cu fantome, Jeanette Winterson se îndepărtează de sinistru. Nu spectacolul apariţiilor înfricoșătoare o interesează. Scopul este acela de a lega nevoia de povești stranii de pierderile ce au provocat dureri nevindecate.

Personajele care bântuie sau care se lasă bântuite au niște povești de viaţă al căror fir a fost rupt brutal. Ele își caută noi ascultători, pe care să îi bântuie până când își găsesc liniștea. Vor să dea astfel un sens unor pierderi sau care vor pur și simplu să se facă auzite. În majoritatea poveștilor există casa unei fantome și un oaspete care trebuie să asculte povestea acestei fantome al cărei suflet îndurerat să își poată găsi în sfârșit liniștea.

Marile pierderi

Sufletele aflate în căutarea liniștii simbolizeaza marile pierderi din viaţa unui om. Aceste sufletele neconsolate aparţin iubiţilor a căror legătură a fost ruptă brutal într-o epocă a prejudecăţilor. Femeilor ucise de parteneri geloși. Mamelor îndurerate și femeilor blamate din cauza unui erotism liber, considerat anormal cu secole în urmă.

Când scrie astfel de povești cu fantome, Jeanette Winterson face exact ce știe mai bine: îndeamnă la compasiune pentru de fiinţele umane. Scopul nu este de a speria. De a te face să simţi fiori pe șira spinării. Adevărata ei intenţie este de a reaminti că născocirea fantomelor sau certitudinea legată de prezenţa lor este o exteriorizare simbolică a unor traume sau răni ce nu au fost vindecate sau nici măcar mărturisite. Fantomele ce ajung în lumea personajelor se vor ascultate pentru a nu mai sufoca existenţe sau a distruge legături transgeneraţionale.

Conectarea tradiţiei la actualitate

Cei pasionaţi de literatura gotică o vor putea detecta pe cititoarea împătimită din scriitoarea Jeanette Winterson. Totodată, vor aprecia modul în care își apropie influenţele trecutului. Prin care adaptează reţeta povestirilor întunecate din secolul al XIX-lea la stilul său literar. Jeanette Winterson își pune amprenta asupra acestei influenţe estetice, astfel încât să poată accentua nevoia unei perspective empatice. Nu este nemiloasă precum predecesorii săi. Sub straturile de tenebros ghicești un ton plin de compasiune. Iar compasiunea este dublată de umor. De asemenea, recurge la obsesia pentru tehnologie a omului actual pentru a reinterpreta vechile povești cu fantome. Unele fantome apar cu ajutorul unor device-uri sau a realităţii virtuale.

După ce trec de sperietura provocată de conștientizarea prezenţei unei fantome, personajele își dezvăluie simţul umorului. Unele sunt sarcastice, altele preferă autoironia. Nici fantomelor nu le lipsește umorul. Datorită acestui umor, capeţi impresia că Winterson vrea să disipeze atmosfera unei cripte, alegând niște descrieri poetice, sentimentale. În locul sininstrului apare alinarea. Este o dublă alinare: a celui transformat în fantomă și a celui ce întâlnește această fantomă. De fapt, întâlnirea este între două suflete ce au traversat evenimente apăsătoare. O întâlnire la capătul căreia așteaptă confesiunea vindecătoare a fantomei.