Ultima reteta (La Reparation) – Bucataria, loc plin de revelatii
Ultima rețetă (La Reparation) este un thriller înșelător, cu adâncimi și tăceri, și răspunsuri amânate prin întorsături ce duc mai degrabă spre marile teme ale existenţei decât spre intensificarea suspansului.
Vei descoperi genul de thriller așa cum l-ar fi imaginat un artist al gastronomiei căruia îi place să experimenteze împăcând elemente din zone îndepărtate unele de celelalte. Fără a da greș, prin stăpânirea talentului de a porţiona fiecare ingredient, astfel încât experimentul să poată îmbina infailibil influențe, intensităţi gustative și emoţionale din zone (aparent) opuse. Régis Wargnier este precum un chef cu har în armonizarea aromelor a căror întâlnire să îi dicteze invitatului la cină și ritmul savurării lor.
Un dublu pariu
Régis Wargnier pare să fi făcut un dublu pariu. În primul pariu vrea să suprapună, în straturi, mai multe genuri și teme. Vezi elementele specifice unul film despre maturizare prin trăirea primei iubiri. Despre complicata relaţie dintre părinţi și copii, suprapusă peste conflictul dintre generaţiile ce o iau spre direcţii opuse în viaţă. Şi mai ales despre vindecarea prin trăirea cu propriile răni.
Restaurantul, locul marii treceri
Al doilea pariu este legat de realizarea unui film cu miză mai adâncă, astfel încât să îi impresioneze și pe cei ce au considerat mereu exagerată până la indecenţă încercarea de a transforma în artă mâncarea din farfurie, de parcă ar fi o chestiune de viaţă și de moarte.
Într-adevăr, personajele din film trăiesc pentru a găti. Totul e sinestezie, vânare de arome. Dau totul pentru a lăsa capodopere de care te bucuri câteva minute. Sunt asemenea unui parfumier care se întrece pe sine petru creaţia unică. Bucătăria este laboratorul unde trebuie găsită formula perfectă a îmbinării de ingrediente capricioase. Un laborator al secretelor ce pot face dintr-un bucătar un star. Un alchimist adulat, invidiat de cei ce ar vrea să-i fure harul.
Totuși, efemerul din farfurie și turismul culinar adesea considerat un moft al bogaţilor care apelează la extravaganţă din prea mult plictis când și le permit pe toate nu transformă filmul într-o glorificare penibilă a inutilităţii ridicate la rangul de artă de către snobii pentru care până și cel mai banal act biologic – mâncatul – trebuie să devină un ritual laborios, o punere în scenă cu fast sau cu jocuri misterioase de-a ghicitul ingredientelor din reţetele secrete. Efemerul mâncării, fie ea și aranjată cu multă migală în farfurie, capătă un nimb metafizic prin aura de mister cu prelungiri în alegoria orientală. Saloanele restaurantelor elegante din film nu sunt decât anticamera unei alte lumi de unde, odată intrate, personajele nu se mai întorc aceleași.
Spiritualul camuflat în efemer
image: Independenta Film (press kit)
Ce păreau a fi niște saloane luxoase, amenajate pentru vanitatea și fiţele celor dependenţi de exclusivism, devin în film locuri de trecere de la un stadiu la altul. De metamorfozare a personajelor. Exact ca-n povestile sino-japoneze în care spiritualul este camuflat în efemer. În care se revelează ascunzișurile umane și scopuri transcendente într-un bol de ceai. Într-o ritualică tratare a ceea ce pare o simplă satisfacere a unei nevoi de bază, cum este mâncatul.
Încăperile restaurantelor – unul dintr-o pădure bretonă, altul dintr-o metropolă asiatică unde templele coexistă cu zgârie-norii futuriști – sunt filmate pentru a reda un joc al licăririlor enigmatice. Al umbrelor. Întâmplările au loc mai ales în zilele ceţoase alese pentru ademenirea enigmelor. În scena în care așteaptă în lumina palidă a unei încăperi de restaurant asiatic să vadă unde va duce invitaţia unui personaj ascuns, personajele par să staţioneze într-un bardo. Sau între lumea lor și o lume de dincolo, a celor dispăruţi brusc.
Dispariția inexplicabilă
image: Independenta Film (press kit)
La început ghicești elementele unui thriller bazat pe dispariția inexplicabilă a unui master chef și a celui devenit mâna lui dreaptă în bucătărie. Maestrul dispărtut este un fost imigrant polonez care a reușit să revoluţioneze îndrăzneţ gastronomia franceză după o perioadă fructuoasă de ucenicie într-o metropolă asiatică. De altfel, dincolo de suspansul unui thriller, ai parte și de o călătorie din părdurile Bretaniei în vibrantul Taipei.
Tipicar, Paskal urmează tipologia maestrului exigent și a tatălui singur. Oscilează între cocoloșirea și responsabilizarea fiicei sale, Clara (interpretată de Julia de Nunez), aflată la vârsta primei iubiri și a primelor încercări de autonomie legată de planurile de viitor.
Relaţia tată-fiică
image: Independenta Film (press kit)
Paskal a plecat de jos pentru a crea un restaurant amenajat în inima unui paradis. Acest restaurant chiar există, ca urmare a recondiţionării unei vechi mori. Este considerat un simbol al bogăţiei culinare din Bretania. Astfel, faimosul Moulin de Rosmadec – intrat în istorie ca primul restaurant din Finistère distins cu o stea Michelin încă din 1933 – devine locul idilic unde Paskal își creează propriul regat.
Maestrul admirat în lumea întreagă își dorește ca fiica lui, Clara, să-i ia locul. Să ducă mai departe povestea restaurantului. Mai ales că regiunea împădurită este irezistibilă pentru cunoscătorii visători. Oferă în primul rând o experienţă precum un refugiu atemporal, zona fiind una ce pare desprinsă din basme. Doar că fiica abia ieșită din adolescenţă ar vrea să parasească locul. Nu singură, ci alături de Antoine, ucenicul devenit preferatul tatălui ei.
Iubirea secretă
image: Independenta Film (press kit)
În timp ce Paskal intră credibil în rolul tatălui protector până la obsesia pentru control, Antoine devine unul dintre ingredinetele derutante (alt personaj derutant va apărea în a doua parte a filmului, într-o metropola aflată peste mări și ţări de moara bretonă devenită restaurant de poveste, distins cu stele Michelin). Antoine poate schimba întreaga reţetă a thrillerului exact când îţi vine să dai și verdictul.
Julien de Sainte Jean creează un personaj misterios, când impetuos, când ascuns-taciturn. Un personaj stăpân pe el, dar și vulnerabil, căruia i se pregătește o mare transformare inspirată de poveștile orientale despre evoluţie prin lecţia durerii și a renunţării.
image: Independenta Film (press kit)
Paskal și Antoine dispar în inima pădurii, într-un peisaj pâclos, demn de un film nordic. Pleacă la vânătoare chiar în ziua în care pitorescul și luxosul restaurant aflat într-o veche moară de apă urma să mai primească o stea Michelin. Dispariția lor bulversează viaţa Clarei, fiica lui Paskal și iubita lui Antoine.
Spre Taipei
image: Independenta Film (press kit)
Copleșită de tristețe și de atenția hărțuitoare a vânătorilor de senzațional, Clara părăsește restaurantul și regiunea. Un indiciu legat de tatăl ei o va duce, peste ani, tocmai în Taipei. Aici va avea parte de o întâlnire neașteptată. Un talent precoce din Taipei apare ca mesager al indiciilor. Lian (J.C. Lin), noua stea în ascensiune a gastronomiei cosmopolite, se apropie brusc de Clara, dar fără a-și dezvălui intenţiile. O invită în restaurantul unde a devenit faimos, apoi la un templu.
Locul ales din Taipei este un alt reper pe harta culinară a lumii. Este vorba despre celebrul RAW, restaurantul fondat de chef-ul André Chiang și recompensat cu două stele Michelin.
Enigmaticul Lian îi dă Clarei de înţeles că știe mai multe despre dispariția tatălui ei. Mai ales că a devenit celebru pe plan local gătind feluri de mâncare ale căror secrete erau cunoscute doar de cel dispărut fără urmă.
Tensiuni la foc mic
image: Independenta Film (press kit)
Odată mutată acțiunea în grandiosul Taipei, unde nu lipsesc oazele de liniște din jurul templelor, scenariul seamănă cu apreciatele rețete știute de tatăl Clarei. Adică aduce împreună ingrediente din filme și culturi diferite. Le armonizează subtil. Delicat. Nepretenţios și totodată ajungând la un rezultat elegant.
La început apar elementele recognoscibile ale unui thriller îmbinat cu un love story adolescentin dublat de manifestul pentru dreptul la alegerea propriului drum. Apoi thrillerul se gătește la foc mic. Explozia tensiunilor este amânată. Ingredientele sunt domolite. Ți se cere mai multă răbdare. Înainte de a te întâlni cu ingredientele care să te surprindă până la a te determina să-ți recalibrezi așteptările de la rețeta regizorului Régis Wargnier, aștepți să vezi ocolișurile pe care le ia vizita Clarei în Taipei. Un rol esențial în amânarea tensiunii îl are Lian, cel devenit noua stea a bucătăriei locale.
Al doilea ingredient derutant
image: Independenta Film (press kit)
Dacă filmul al fi o reţetă culinară stranie, Lian ar deveni al doilea ingredient derutant. Tipologia asiaticului misterios. Care știe când să intervină, când să tacă și ce să spună la momentul potrivit. De fapt, întregul film te impresionează precum o rețetă imprevizibilă. Care îmbină contradicții. Neliniștește printr-o liniște prelungită. Prin dezvăluiri cu ţârâita. Ritmul este de fapt ingredientul care face diferența. Care leagă coerent și delicat celelalte ingredientele din lumi diferite. Așa cum reușise tatăl dispărut, prin felurile preparate cu migală obsesivă de perfecţionist uneori greu de suportat.
Miza filmului
image: Independenta Film (press kit)
Filmul nu impresionează prin acțiunea alertă. Nici prin suspansul acumulat constant. Miza filmului este precum ingredientul mai puțin cunoscut. Te intrigă prezența lui, dar nu vei ști cum să-l descrii. Acționează subtil. Tocmai această dozare discretă face trecerea de la spațiul francez la cel asiatic. Ritmul filmului, la care se adaugă priceperea alegerii locurilor, împiedică transformarea orașului asiatic Taipei într-o butaforie instagramabilă pentru turistul ignorant.
La Reparation pare un fel de mâncare misterios. Început în bucătăria franceză migăloasă, desăvârșit în aburii de mister ai filosofiei orientale despre ispășire, importanța tăcerii, a împăcării prin acceptarea inacceptabilului. Iar filosofia orientală nu este introdusă ostentativ. Nici pomeneală de ghiveciul new age preluat de la niște guru șarlatani. Este prezentată natural altă concepție despre viață. Expusă nu prin cuvinte, ci prin detaliile vizuale ale unei grădini, ale unui pod peste eleșteul unui vechi templu, prin niște picturi budiste în culori intense.
Mesajul oriental
image: Independenta Film (press kit)
Tot ce este oriental este reprezentat așa cum merită. Rafinat și delicat. Și tocmai în această expunere cu tact rezidă farmecul straniu al filmului. Acel ceva datorită căruia îl consideri special. Régis Wargnier nu vrea să epateze prin reinventare. Îi reușește până la urmă rezultatul aparte prin două ingrediente care de obicei îți cer pricepere și fler: cuplul tăcere-dezvăluire și ritmul. Datorită lor scenariul este precum acel amestec sinestezic de gust și miros ce activează stări, amintiri și trăiri difuze, greu de tradus în cuvinte, dar care, atunci când le simți, îți spun totul despre viață, despre evenimentul dincolo de care vechea existență devine de neraparat, obligându-te la regenerare prin pierdere.
Până la urmă, reușești să ghicești ce leagă viața franceză a Clarei de cea asiatică: vechea frică devenită comună tuturor ființelor. Frica de incontrolabilul asociat cu pierderea. Cu dezastrul ce dă buzna peste viața așezată și ancestrala vinovăție față de nevoia de desprindere de cuib pentru a crește, exact când legătura cu primele persoane ale atasamentului părea de nezdruncinat. Teama de moarte și relația înțeleaptă cu tăcerea s-a coagulat fascinant în cultura orientală, precum o rețetă primordială ce a găsit un alfabet comun pentru fiinţele umane. Un alfabet care mai degrabă se simte, exact ca ingredientele ce se camuflează printre altele, în bucătăria unde învățase Clara toate secretele.
Poţi vedea trailerul aici.
Te invit să citești și despre romanul japonez Kitchen aici.
