Madona cu haina de blana – Impresionantele povesti ale celor discreti

Redescoperirea nestematei pierdute a literaturii turce – Madona cu haină de blană – a fost unul dintre cele mai bune lucruri ce i s-au întâmplat cititorului pasionat din secolul XXI.

Un roman mereu actual

Romanul lui Sabahattin Ali, un scriitor ce a dus el însuși o viaţă demnă de un roman, depășește lumea literaturii turce prin mesajul său universal ce leagă marile prietenii bazate pe forţa destăinuirii de amintirea unei iubiri secrete din trecut și de pasiunea pentru arta interbelică. Deși evenimentele se petrec în anii ’20 și ’30, când personajul central pendulase între Havran  (orășelul natal din Anatolia), moderna Ankara și Berlinul efervescent al cabaretelor si al avangardei subversive, romanul va rămâne mereu actual.

Nevoia de apropiere, nostalgia, voluptatea amintirilor și relaţia cu prezentul neîncăpător pentru aspiraţiile personale îi va lega pe cititorii din zilele noastre de personajele lui Sabahattin Ali. Niște personaje la răscruce de vremuri, cu vieţi personale influenţate de schimbări fără precedent, prinse între Orientul vechilor cutume și noua reconfigurare a lumii după destrămarea imperiilor.

Între două spaţii

Redescoperirea acestui roman este legată și de talentul scriitorului de a surprinde imaginea Turciei ce se urcase în trenul modernităţii din perioada interbelică, dar și imaginea veridică a unui Berlin ce pendula între amintirea militarismului și nevoia artiștilor de a se debarasa de trecutul infatuării imperialiste, între frustrarea înfrângerii apărute la finalul Primului Război Mondial și dorinţa de a ţine pasul cu progresul, de a se îndrepta spre noi orizonturi în care libertatea însemna și adoptarea curajului din arta avangardistă, ce dorea o radicală desprindere de trecut, spre nemulţumirea celor ce visau la un nou imperiu, care să le șteargă umilinţa înfrângerii si ameninţarea crizelor economice rămase în urma Primului Război Mondial.

În acest Berlin al schimbărilor ajunge și un tânăr visător pe nume Raif. Acesta este moștenitorul timid al unei familii burgheze din Anatolia. Raif cunoaște viaţa culturală a Berlinului din anii ’20, după ce fusese trimis de tatăl său în acest oraș pentru a se specializa în producerea săpunurilor de lux. Doar că pe Raif îl interesa mai mult literatura. Voia să se bucure de lumea occidentală. Bătea orașul în lung și-n lat, încercând să se ţină departe de aspiraţiile politice ale oaspeţilor nostalgici după vechea Germanie victorioasă, de la pensiunea unde locuia.

Întâlnirea din galeria de artă

După una dintre plimbările sale prin centrul Berlinului, Raif nimerește într-o galerie de artă dedicată picturii moderne, pe care el nu prea o înţelegea. Însă gusturile i se schimbă când ochii întâlnesc privirea unei femei pictate. Femeia este numită de un critic de artă Madona cu haină de blană. Viaţa lui Raif va fi alta după ce o va întâlni pe autoarea picturii, Maria, o artistă emancipată, în stilul celor din anii ’20.

Maria, cu povestea ei de viaţă, atipică pentru acele începuturi de modernitate, – ai spune că era o emancipată cu mult înaintea vremurilor ei – reflectă de fapt Berlinul interbelic. Lucrează într-un cabaret pentru a supravieţui în criza economică provocată de Primul Război Mondial. Vine dintr-un mediu al avangardei, al dacendenţei și al pauperităţii postbelice. Adevărata chemare este pictura, însa ea își câștigă existenţa cântând la vioară într-o ţinută de vampă rafinată, plimbându-se printre clienţii ce o asaltează vulgar cu privirea.

Alături de Maria, Raif cunoaște nu numai o societate diferită. Lui i se dezvăluie și o altă ipostaza a sa. Își conștientizează golurile sufletești, originile marii sale tristeţi și nevoia imensă de apropiere umană. Relaţia cu Maria îl poartă de la euforia primei iubiri la copleșitoarea singurătate. Raif se agaţă de prezenţa Mariei ca de o ultimă șansă la afecţiune.

Ecoul marii literaturi

Povestea lui Raif și a Mariei îl apropie pe Sabahattin Ali de marii scriitori ai secolului XX. Fineţea și adâncimea analizei psihologice, dar și amestecul dintre senzualitate și tristeţe și dintre entuziasm și agonie amintesc de poveștile de iubire din cărţile scrise de Stefan Zweig, contemporan cu scriitorul turc. De asemenea, modul în care a conturat personajul feminin îi va uimi pe cititori.

Sabahattin Ali contrazice imaginea balcanicului incapabil de a înţelege mentalitatea unei femei emancipate din Vest. Îl vei include pe lista scriitorilor capabili de a se aventura cel mai bine în psihicul unei femei emancipate. Maria din anii ’20 este de fapt femeia zilelor noastre. Ideile ei despre libertate, relaţiile de cuplu, societate, conformism versus autonomie îl transformă pe Sabahattin Ali într-un vizionar.

Prin replicile Mariei anticipase acum mai bine de un secol nevoile și revendicările femeilor din zilele noastre. Liberatatea și ideile ei despre emancipare îl provoacă pe Raif să își schimbe vechile scenarii de viaţă. Povestea lui ia o intorsatură bulversantă datorita ideilor Mariei. Idei ce îi influenţează relaţia cu bărbaţii.

Prietenul care descoperă jurnalul secret

Până să ajungi la povestea lui Raif, îl vei cunoaste pe colegul acestuia, devenit și singurul prieten căruia Raif îi va încredinţa jurnalul său. În acest jurnal și-a ascuns adevărata viaţă, rămasă în Berlinul anilor ’20.

Colegul avea să-l cunoască pe acel Raif din Ankara anilor ’30. Un Raif departe de arta sofisticată din Occidentul interbelic. Raif din anii ’30 redevenise timidul invizibil. Prefera să își facă tăcut și meticulos treaba de traducător de acte oficiale și corespondenţă la una dintre marile bănci ale Turciei, unde era apreciat datorită cunoștinţelor sale ireproșabile de limbă germană.

Memorie și literatură

Folosind-se la început de perspectiva unui fals personaj central, prin a cărui naraţiune la persoana I îl vei cunoaște pe Raif, Sabahattin Ali reușește să te introducă imediat în lumea reflecţiei despre menirea literaturii. Povestea de iubire cu farmec de altădată nu este decât o momeală, nu mai puţin consistentă. Madona în haină de blană este despre marele mister care devine cel de lângă noi. Despre clocotul adesea insesizabil al timizilor cu viaţă interioară demnă de un roman. Şi despre acele povești de viaţă captivante pe lângă care vom trece zi de zi, ferecate în spatele discreţiei. Raif este acel timid considerat insipid. Născut pentru a muri invizibil, în capcana unei vieţi anoste. Însă jurnalul ajuns în mâinile colegului său va schimba perspectiva.

Madona în haină de blană poate fi și un roman în roman. Sau mai bine zis un roman despre cum (re)scriem în mintea noastră vieţile celorlalţi. Despre cum ne priprim să ne imaginăm povestea lor de viaţă influentaţi de fapt de propria noastră poveste. Proiectăm asupra lor ideea noastră despre lume, despre timizi, despre cei ce par sterși, așa cum ne-a influenţat de fapt societatea. Până să ajungi la povestea lui Raif, vei trece printr-un culoar format în mintea colegului său, devenit la început vocea narativă, înainte să apară vocea lui Raif, din jurnal.

Omul din mintea celuilalt

Când ajunge să-ţi povestească despre Raif, colegul acestuia – devenit primul narator al romanului – călătorește prin propria minte. Își conștizează preconcepţiile, curiozităţile și limitele memoriei afective. Ai impresia că scrie în minte romanul despre viaţa ascunsă a lui Raif. Acea viaţă uitată în Berlinul marii iubiri.

În primele pagini ale romanului la persoana I, Sabahattin Ali îţi dă impresia că scrie despre un personaj central fals, ce-și lasă viaţa să-i fie preluată de adevăratul personaj central – prietenul discret, dar cu o viaţă mult mai captivantă, așa cum într-un roman despre un scriitor viaţa scriitorului este acaparată de fapt de personajul său, ce va ocupa mai mult spaţiu în structura cărţii.

Un scriitor vizionar

Pe măsură ce povestea despre iubirea din Berlin a lui Raif devine din ce în ce mai profundă, ajungi să te întrebi dacă nu cumva scriitorul turc Sabahattin Ali s-a uitat în viitor și a văzut că mulţi ani romanul său va cădea în uitare. Că va rămâne suspendat într-un timp al lui. La fel ca povestea de dragoste a lui Raif.

Așa cum a fost redescoperit romanul Madona cu haină de blană în zilele noastre, tot așa trecutul secret al lui Raif era descoperit în prezentul colegului său, devenit prieten. Este una dintre cele mai frumoase corespondenţe între literatură și viaţă.

Fără a-și propune într-un mod ostentativ, Sabahattin Ali ne-a lăsat nu (doar) o poveste de dragoste, ci una dintre alegoriile suprapunerii vieţii peste literatură. Madona cu haină de blană este despre fiinţa umană ca roman ce trebuie descoperit. Despre cât de departe suntem de fapt de adevărul despre celălalt, etichetat prea ușor. Sabahattin Ali transmite literar îndemnul umaniștilor ce ne invită să reflectăm asupta propriilor filtre și prejudecăţi.

Între două romane

Actualitatea acestui roman ce pare din altă lume este dată și de relaţia complicată dintre omul din Est și licărul Vestului, unde sunt libertăţile și promisiunea unor noi începuturi, dar și amarul regretelor după o viaţă fericită ce a scăpat printre degete, după ademenirea paradisului. O sincronicitate literară aduce noua traducere în limba română, semnată de Viorica Dinescu, a romanului Madona cu haină de blană, în același an cu decernarea Booker Prize unui roman – Flesh (Ce nu poate fi rostit) – ce are în prim-plan tot un personaj din Est, considerat șters, banal, ce lasă viaţa să treacă pe lângă el, până în momentul în care o femeie din Occident îi schimbă traiectoria vieţii.

Deși Istvan din Flesh (Ce nu poate fi rostit) are altă poveste, din Ungaria, apoi din Londra prezentului nostru, îl leagă de Raif din Turcia, apoi din Berlinul interbelic, tocmai contrastul dintre viaţa anostă, scufundată-n singurătate, și un trecut interior ce fusese intens. Atât Sabahattin Ali cu al său personaj de acum un secol, cât și David Szalay au scris convingător despre cum tocmai personajele deloc spectaculoase rămân memorabile în marea literatură prin modul în care lasă viaţa să se întâmple în existenţa lor, să o umple tumultuos.

Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Alice Books, de pe Libris, Cărturești.