A treia lumina – Mama din timpul unei veri
A treia lumină (Foster) poate fi așezată pe raftul cărților pline de sensibilitate, datorită cărora nu mai ai prejudecăți față de romanele în care acțiunea este condensată în mai puțin de 100 de pagini. Mai ales dacă sunt romanele semnate de noua revelație a literaturii contemporane, Claire Keegan, ajunsă și în bibliotecile din România datorită romanului ecranizat Astfel de lucruri mărunte.
Citind și A treia lumină (Foster), cititorii vor asocia numele scriitoarei Claire Keegan cu poveștile despre copiii sau adulții deveniți vulnerabili și ale celor gata să le ofere ajutor pentru a depăși la rândul lor o vulnerabilitate. De fapt, Claire Keegan scrie despre salvatorii ce au trăit experiențe traumatizante, de pierdere sau abandon.
Duioșia, o lume nouă
În A treia lumină se întâlnesc o fetiță dintr-un mediu precar și o femeie care are grijă de ea în timpul unei veri. Fetița este lăsată de tatăl ei în grija unei străine inimoase până când soția lui va naște un nou copil. El speră ca măcar în timpul verii să rămână mai puține guri de hrănit.
Odată ajunsă în casa femeii ce are grijă de ea, copila descoperă o lume nouă. Această nouă lume îi arată ce înseamnă un trai civilizat. O casă unde cea investită cu un rol matern este cu adevărat grijulie. Descoperă astfel o mamă care ţine cont de nevoile unui copil. De tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea acestuia. Mama de-o vară manifestă nu numai afecțiune, ci și răbdare.
Femeia care ține locul mamei timp de câteva luni are și ea nevoie de o alinare după o traumă. Un secret învăluie moartea copilului ei. Descoperirea acestui secret este legat de plimbările ei și ale copilei prin natură. Niste plimbări în care peisajele sunt precum niște picturi.
Profunzimea ritmului domol
Picturile în proză ale scriitoarei nu devin calofilie. Mai degrabă exprimă tot ceea ce acoperă cu tact tăcerile personajelor. Acele tăceri fără de care lumea lor interioară ar fi simplificată până la vulgarizare.
Prin abilitatea de a domoli ritmul pentru a lăsa preaplinul emoțional să se desfășoare discret, dar nu mai puțin răvășitor, Claire Keegan îți aminteste de nuvelele unor clasici. Totodată, pasajele descriptive permit strecurarea idilicului atemporal din lucrările unor peisagiști. De fapt, Claire Keegan scrie așa cum ar picta un artist nordic din secolul al XIX-lea. Și nu e de mirare. Scriitoarei îi place să inducă ambiguitatea legată de elementele ce fixează acțiunea într-o anumită epocă. Are simțul anacronismului. Îi place să învecineze modernitatea cu timpul care stă în loc, din Irlanda rurală.
Prin această atemporalitate iluzorie le dă poveștilor sale despre copile sau tinere salvate de personaje de o bunătate ireală un parfum de basm. Cărțile lui Claire Keegan retrezesc plăcerea de a te lasă absorbit de o poveste în care vrei ca binele să reziste. Te duce înapoi la anii în care te refugiai în lumea poveștilor clasice. Învecinează realismul cu posibilitatea evadării din el datorită unei aplecări spre binele celui aflat în nevoie, aplecare ce poate părea din altă lume. La fel ca în romanul Astfel de lucruri mărunte, personajele recurg la rezistenţă prin duioșie. Au în comun o inepuizabilă anduranţă a tandreţii când înfruntă evenimentele copleșitoare.
Poţi găsi cartea și aici.
