Sa fii barbat – Arheologia existentelor

Cele zece proze scurte din volumul Să fii bărbat au intensitatea romanelor scurte în care pare să încapă o întreagă lume, cu zbaterile, speranţele, deziluziile, temerile, misterele și relaţiile umane pline de nuanţe nebănuite, schimbate de la un dialog sau de la un gând la altul. Fiecare dintre ele te va face să afirmi că Nicole Krauss este una dintre cele mai sofisticate scriitoare contemporane. Modul în care găsește sensuri ascunse în contorsiunile emoţionale de care au parte personajele sale te captivează în fiecare pagină.

Deși dă titlul acestui volum, nu povestirea Să fii bărbat îţi oferă cheia necesară interpretării mesajului ce leagă, precum un fir invizibil, personajele și lumile din cele zece proze. Vei găsi această cheie în povestirea Zilele de pe urmă. Protagonista ei face numeroase referiri la verile și la vacanţele petrecute alături de tatăl ei (un renumit arheolog) în locul unde se aflau ruinele unor civilizaţii (unele dintre cele mai vechi din lume).

Cioburi de memorie

În fiecare povestire, personajele devin arheologii propriilor existenţe. Scot la suprafaţă cioburi de memorie, artefactele unei relaţii de cuplu devenite precum o civilizaţie apusă (Soţul). Descoperă învecinări năucitoare ale splendorii cu secretele tenebroase (În grădină). Își reamintesc de vechi prietenii intense din adolescenţă – genul acela de prietenii ce schimbă existenţe – ca de o cetate aflată sub straturi de uitare (Elveţia). Întorc pe toate părţile moștenirea transgeneraţională, căutând un sens al prezentului. Uneltele prin care dau la o parte straturile memoriei sau ale unui prezent ce are nevoie de sensurile conservate într-un trecut retrezit la viaţă sunt duioșia, umorul (uneori amar) sau misterul.

Personajele încep imersiunea arheologică în propriul trecut odată cu evenimentele unui prezent imprevizibil. Iar nu de puţine ori propriul trecut se intersectează cu al bunicilor sau al părinţilor (Zusya pe acoperiș). Este o intersectare nu doar a poveștilor, ci și a stărilor contradictorii. Mai ales în povestirile despre cupluri. Se trece de la tragedie la zâmbete, de la melancolie la exuberanţa regenerării psihologice. Pe măsură ce reapar cioburile prin a căror lipire se poate da un sens nou trecutului, personajele din lumea lui Nicole Krauss pun cap la cap fragmentele de viaţă (ale lor sau ale generaţiilor anterioare) lăsându-se ghidate de mister.

Misterul străinului

Descoperi un mister subtil, candid, în aproape fiecare povestire. Un mister precum o pâlpâire discretă, ce se infiltrează și acţionează bine camuflat în rutina personajelor. Misterul ce transformă anumite pasaje într-un strop de miracol poate lua multe forme sau chipuri. Apariţia unui străin șarmant, dar enigmatic, având o biografie tristă (sau contrafăcută), ajunge o punte între istoria de viaţă a personajului principal și ecourile dramelor colective din urmă cu zeci de ani. Un alt străin nu se lasă deloc descifrat, dar o invită pe femeia în apartamentul căreia apare să descopere străzile mai puţin umblate ale orașului Tel Aviv (Dorm, dar inima-mi veghează).

Uneori, străinul nici nu este din realitatea imediată a personajelor, ci iese brusc dintr-un film. Astfel, cinefilii având un cult pentru filmele regizate de Abbas Kiarostami vor descoperi unul dintre cele mai frumoase tributuri citind povestirea Văzându-l pe Ershadi. Şi nu este unica referinţă cinefilă a lui Nicole Krauss. Un alt film-cult, Amour, o ajută pe una dintre protagoniste să înţeleagă mai bine îndelungata-i relaţie de cuplu.

Nevoia de o poveste personală

Cele zece povestiri din volumul Să fii bărbat gravitează în jurul unor personaje din orașele israeliene. Totodată, acestea sunt și nu sunt cu totul prezente în Israel. Legătura acestora cu orașul israelian este precum ritmul unor valuri. Se apropie, caută soarele Tel Avivului și farmecul pitoresc din Jaffa, ţărmurile calde. Apoi se îndepărtează când legăturile devin copleșitoare. Nicole Krauss amintește astfel de relaţiile diferite pe care le au generaţiile de evrei cu exprimarea și explorarea propriei identităţi. Unii simt nevoia să se lase absorbiţi de poveștile generaţiilor al căror mare scop a devenit supravieţuirea, fuga de moarte. Alţii ar vrea să își spună propria poveste, crezând astfel că pot alunga posibilitatea ca teama de moarte să le influenţeze alegerile vitale în noua viaţă.

Nicole Krauss impresionează și prin descoperirea unui labirint interior format când prezentul individual privește spre un trecut colectiv. În acest labirint, personajele ţes niște sensuri nebănuite la începutul povestirii. Nimic nu mai pare banal în lumea lor. Orice relaţie sau amintire devine o expresie metaforică plină de mesaje ascunse. De fapt, fiecare personaj al lui Nicole Krauss ne face să ne întrebăm dacă nu cumva devenim, de-a lungul existenţei, suma interpretărilor pe care le dăm când propria poveste de viaţă este prinsă din urmă de naraţiunile (mai mult sau mai putin conștientizate) din familia extinsă, transmise de generaţiile anterioare ce se vor ascultate, apoi vindecate.

Poţi comanda cartea și de pe LibHumanitas.

Te invit să descoperi cartea lui Amos Oz – Aceeași mare.