Mal di pietre – Sardinia femeii neintelese

Îţi vine să-ţi faci bagajele, să-ţi iei lumea-n cap și să te oprești tocmai în Sardinia. Să cutreieri străduţele pitorești din Cagliari, însorita capitală a insulei căreia Milena Agus îi da un farmec straniu, sfâșietor. Pentru mulţi cititori, străzile Sulis și Manno din Cagliari vor deveni locuri de pelerinaj. Le vor lua la pas în căutarea personajelor din romanul Mal di pietre, care le-au locuit cu poveștile lor transgeneraţionale. Povești demne de un film italian ce te vrăjește prin pătimașele istorii de viaţă strecurate printre cartierele pline de case vechi ale căror terase erau transformate în grădini parfumate ce primeau briza generoasă a Mediteranei.

Romanul a inspirat filmul Mal de pierres. Filmul regizat de Nicole Garcia a fost prezentat la Cannes în 2016, avându-i pe Marion Cotillard și pe Louis Garrel în roluri memorabile.

O poveste de dragoste specială

Mal di pietre este un roman despre o poveste de dragoste cum n-a fost alta. Este specială nu datorită intensităţii. Deși este suficient să pronunţi numele fremătătoarei Sardinia, ruda la fel de temperamentală a Siciliei, pentru ca imaginarul să te ducă spre niște povești de dragoste acaparante și clocotitoare, în Mal di pietre focul emoţiilor arde lent, răbdător.

Descoperi mai degrabă povestea unui bărbat exuberant, dar care s-a manifestat discret, pentru a nu deveni stăpânul unei tinere de o frumuseţe răpitoare dar având o reputaţie de vrăjitoare, de nebună, de căzută din Lună. De fapt, ea nu era decât o visătoare inofensivă, dependentă de lectură într-un sat cu mentalităţi arhaice, unde artiștii sau cei ce doreau să descopere și altă lume, dincolo de satul natal, erau consideraţi lunatici. La fel și femeile conștiente de propriul farmec și dorinţe.

Din acest sat, cea mai dorită femeie, ce umplea pagini întregi cu născocirile imaginaţiei fecunde, ajunge să fie salvată de un refugiat venit tocmai din capitala Sardiniei, după ce locuinţa acestuia, aflată într-unul dintre cele mai frumoase cartiere din Cagliari, îi fusese bombardată chiar înainte de finalul războiului.

Un cuplu atipic

Povestea cuplului atipic format din cea mai frumoasă (dar și ciudată) fată dintr-un sat uitat de lume și un bărbat tenace venit tocmai din capitala insulei începe în anii ’40. Continuă departe de sat, când bărbatul hotărăște să-și recontruiască locuinţa din Cagliari. De ce poate fi considerată o poveste despre un cuplu atipic? Deoarece nimic din tentaţiile machiste încurajate de mentalitatea epocii nu îl contaminează. Bărbatul suportă respingerile tinerei obligate să se marite pentru a nu distruge reputaţia familiei. Nu de alta, dar dacă până și nebuna familiei se putea mărita, pretendenţii surorilor nu mai făceau cale-ntoarsă.

Deși la început lipsită de focul iubirii la care visau multe dintre tinerele ce întâlneau marile pasiuni citind romane, povestea cuplului și momente de erotism. Unele chiar spumoase, demne de un umor erotic burlesc, dintr-un film de Lina Wertmuller. Initiaţiva nu-i aparţine bărbatului, care nu-și cere drepturile așa cum l-au învăţat legile primitive, ci însăși soţiei. Viaţa de cuplu, deși rămâne atipică pentru acele vremuri și mai ales acea regiune, are multe momente care te vor înduioașa. Mai ales datorită stăpânirii de sine a personajului masculin și griji ce i-o purta femeii care i-a dat de înţeles încă de la început că el nu va fi niciodată marea sa iubire.

Fantoma altei iubiri

Marea iubire a protagonistei va fi un bărbat șarmant, trecut prin multe. L-a numit Veteranul. Întâlnirea a avut loc departe de însorita Sardinie. Ea și Veteranul s-au cunoscut într-o staţiune din Nord. Aici ajungeau cei ce aveau dureri insuportabile provocate de pietrele de la rinichi. Din cauza acestei probleme protagonista tot pierdea sarcinile.

Alături de cel poreclit Veteranul, ea trăiește o poveste clandestină, așa cum a tot visat-o. O poveste în care tandreţea, erotismul și rafinamentul artei se contopeau. Veteranul cânta la pian marile compoziţii ale clasicilor. Putea susţine dialoguri captivante despre literatură. De fapt, era tot ceea ce partenerul ei oficial nu putea fi. Amintirle despre întâlnirea cu acest bărbat o va urma la întoarcerea în Sardinia. La fel și povestea lui de viaţă, demnă de un roman tulburător.

Povestea de iubire ascunsă a protaginistei, precum și întreaga ei istorie de viaţă, sunt prezentate prin cuvintele nepoatei sale. Ea îi moștenește nu numai apartamentul, ci și paginile caietului secret. În acest caiet va descoperi adevăratul deznodamânt al iubirii dintre bunica ei seducătoare și Veteranul. Unul greu de anticipat, dar în perfectă armonie cu modul în care bunica își făcuse existenţa mai suportabilă după și-a văzut aripile tăiate încă din adolescenţă.

Mitologia transgeneraţională

Prin ochii nepoatei înţelepte, bunica numită nebună, lunatică, începând din adolescenţă, devine un mit necesar. O fiinţă liberă, ce strângea în personalitatea ei toată exuberanţa neîngrădită a lumii. Unde cei din satul natal vedeau nebunie, nepoata vedea multă fantezie. Bunica ar fi devenit o bună povestitoare emancipată. Însă familia a facut din ea un simbol al rușinii. Părinţii se temeau de feminitatea ce părea năvalnică, de visurile ei îndrăzneţe. Toate hrănite de o fantezie precum un torent ce ameninţa decenţa familiei.

Se spune despre Italia meridională că este un tărâm de o frumuseţe răpitoare, condus de fapt de femei. Bărbaţii fac legile, dar femeile au propriile legi. Unele ce par să fi păstrat legătura cu mitul, cu acel imaginar ce sfidează raţiunea. Totuși, este un imaginar ce nu da greș, având propriul rol în restabilirea armoniei. Despre această restabilire a unei armonii prin reconectarea la arhetipal pare să povestească nepoata personajului central.

Derulând amintirile bunicii și ale mamei, personajul feminin povestitor va restabili continuitatea, coerenţa naraţiunii familiale. Iar această coerenţă nu poate fi restabilită fără perspectiva feminină. Mai mult, leagă feminitatea nu de superstiţii și de iraţional, ci de însăși forţa creatoare a lumii. Bunica simboliza acea putere a naraţiunii de a revitaliza o existenţă searbădă, limitată. Ar fi fost nedrept să nu fi fost reabilitată, să fi rămas o neînţeleasă, considerată nebună.

O poartă spre Sardinia

Romanul Mal di pietre a fost primit cu entuziasmul celor ce deschid porţi spre alte culturi. Milena Agus este conștientă de exotismul prin care străinii îi percep insula natală, Sardinia. Mai ales când se gândesc la modelul de feminitate meridional, situat între mit și realitate. Nu a vrut să combată această percepţie. A preferat să o devieze însă în direcţia metaforei, într-un roman precum o vrajă aparută între imediat și acea prezenţă nevăzută, dar pregnantă a feminităţii apropiate de mit.

Cuvintele nepoatei empatice legate de importanţa femeilor (precum bunica neînţeleasă) în restabiliraea ordinii prin absorbirea haosului în propria lor existenţă, astfel încât haosul să nu se ducă spre vieţile celorlalţi, reflectă de fapt o lume ce nu desparte brutal mitul de realitate. Totuși, nu este o lume năpădită de superstiţii, ci mai degrabă una conștientă de forţa simbolic-vindecătoare a propriilor povești. În cartea Milenei Agus nu există vindecare și repunere în firesc decât prin unirea, într-o singură poveste cu sens, a mai multor generaţii de femei. Indiferent de cât de diferite au fost aceste femei ori cât de incompatible perspectivele lor asupra existenţei sau libertăţii personale.

Te invit să descoperi un alt roman despre Sicilia, intitulat Accabadora.