Estambul otomano – Declaratia de iubire a unui clasic spaniol

Estambul otomano este oglinda unei fascinaţii întreţinute de unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii. O declaraţie de iubire transformată într-o analiză a imaginii turcului otoman în mintea occidentalului. Nu este o carte exhaustivă, dar poate fi considerată o poartă de intrare a occidentalului într-o lume considerată exotică.

Pleacă de la imaginea otomanului în imaginarul occidental

Unul dintre marii scriitori spanioli, Juan Goytisolo, a vrut să înţeleagă și alte culturi. Mai ales cele considerate orientale. În Homenaje a Borges ni se amintește despre modul în care Juan Goytisolo conștientiza importanţa influenţei maure asupra culturii spaniole. Când scrie despre Istanbulul otoman, pleacă de la impresiile marilor călători și autori clasici occidentali, precum Flaubert, Lamartine, Nerval și Gautier. Analizându-le însemnările istanbuleze, își dă seama că multe dintre impresiile occidentalului sunt greșite, simpliste, nerealiste în raport cu societatea otomană. Cu dovezile istorice.

Înainte de a sublinia acele aspecte care îi făceau pe turcii din Istanbul mult mai deschiși la minte, ne reamintește nemilos de ignoranţa unor occidentali autosuficienţi. Acei nobili europeni care își permiteau să viziteze Istanbulul lui Suleiman Magnificul nu prea înţelegeau ce vedeau. Pentru ei, turcul rămânea barbarul. Cuceritorul nemilos, străinul crud și primitiv. Puneau pe seama turcului cele mai rele vicii. Turcul era afemeiat, că doar de aceea avea și harem. Trăia doar pentru plăceri. Lumea lui era dezordonată, dar aspru controlată de un despot ce băgase frica-n Europa civilizată.

Un alt portret al turcului otoman

După ce amintește de acest portret al turcului din mintea occidentalului din Renaștere, Goytisolo începe să descrie calităţile turcului otoman. Fiecare capitol sublinează câte un aspect pozitiv, precum toleranţa religioasă, diversitatea etnică, flerul, curiozitatea. Nu numai că nu era sălbaticul pe care ignorantul îl credea o ameninţare. Turcul din timpul lui Suleiman Magnificul convieţuia cu alte etnii, precum grecii, armenii, evreii. Chiar dacă alte etnii aveau zona lor, precum Galata sau Pera, nu erau ameninţate de genocid. Nu se întâmpla în Istanbulul otoman ce se întâmpla în Spania speriată de inchiziţie. Mai mult, evreii sefarzi erau respectaţi de către sultan. Conștient de inteligenţa celor alungaţi din Spania inchizitorilor, sultanul le permite să își pună în slujba imperiului experienţa și cunoștinţele. De fapt, sultanul folosește inteligenţa altor etnii pentru a construi relaţii comericiale și diplomatice.

Goytisolo alege acele surse care prezintă calităţile unui oraș precum Istanbul. Amintește de cât de impresionaţi erau călătorii de grădinile sale. De vegetaţia ce încercuia conacele, seraiul, cartierele populare. Erau înduioșaţi de mila otomanilor faţă de animale și de solidaritatea din interiorul unei bresle. Deși erau conștienţi că nu era o lume perfectă, Istanbulul otoman era, în ochii multor călători deschiși la minte, mai liber decât Apusul înconvoiat de teroarea inchiziţiei.

Estambul otomano poate fi și un punct de plecare spre acel oraș ce te invită să îţi pui întrebări despre cum îi vezi pe ceilalţi. De asemenea, fiecare capitol dedicat mozaicului de culturi, marelui bazar, structurii și dezvoltării urbane, negustorilor, meșteșugarilor, diverselor meserii esenţiale pentru dezvoltarea orașului și petrecerea timpului liber poate deveni și un ghid pentru o viitoare călătorie. Juan Goytisolo te invită să iei Istanbulul la pas, mult mai conștient de metamorfozele sale.

Poţi comanda volumul de pe Libristo.

Te invit să mai citești despre o carte dedicată unui alt mare oraș – Agua quemada.