Madres paralelas – Solidaritate feminină pătimașă

0

Şi în Mame paralele (Madres paralelas), noul său film, Almodovar mizează pe ingredientul principal din majoritatea filmelor ce l-au transformat într-unul dintre cei mai iubiţi regizori: solidaritatea feminină, transformată în complicitate după ce secretele dureroase ameninţă să erupă. O solidaritate dincolo de clișee teziste, de moda vremurilor și de sloganuri. Acea solidaritate mitică, pătimașă, totală, zguduitoare prin ramificaţiile transgeneraţionale, indestructibilă, simţită în fiecare fibră, cum doar în ţinuturile cu destine înconvoiate de istoria tumultuoasă mai găsești.

Madres paralelas: solidaritate feminină și memorie colectivă

Indiferent de consistenţa poveștilor din filmele sale, de stupefacţia produsă de secretele ce-ţi schimbă intempestiv direcţia așteptărilor, de turnura pe care o ia estetica sa, de intensitatea orbitoare sau de cuminţirea culorilor primare prin nuanţe, Almodovar știe că nu poate eșua când mizează pe complicitatea ţesută răvășitor de personajele feminine. Mai ales dacă acestea sunt interpretate de zeiţele filmelor sale, printre care Penelope Cruz și Rossy de Palma.

De data aceasta, secretele personajelor feminine sunt legate printr-un cordon ombilical de istorie. Este istoria dureroasă a unei Spanii care în anii ’30 a fost zguduită de un Război Civil. Unul atroce, ale cărui urmări cutremură și acum memoria colectivă în ţara lui Almodovar. De fapt, încă din prima scenă ești anunţat că urmează un film în care viaţa protagonistei este legată de tragediile curajoaselor femei din Spania rurală.

Maternitatea, poarta spre trecutul colectiv

Penelope Cruz interpretează rolul unei fotografe celebre pe nume Janis, ajunse la vârsta la care de obicei femeile învăţate să ia singure viaţa în piept, să fie autonome, rupând lanţul supunerii din patriarhat, își dau seama că șansele de a avea un copil scad, sub nemiloasele reguli biologice. Așadar, decide să păstreze copilul, deși Arturo (Israel Elejalde), bărbatul întâlnit în timpul unei sedinţe foto, dezvăluie că nu își poate părăsi momentan soţia. Janis nu se teme de condiţia mamei singure. Cum nu s-au temut nici bunica, nici mama ei.

Maternitatea lui Janis devine poarta de intrare a trecutului feminin colectiv în prezentul individual. Deși nu este prezentă în film, bunica lui Janis face legătura dintre prezentul individual și trecutul colectiv. Bunica dârză este una dintre miile de femei care au tot așteptat întoarcerea bărbaţilor iubiţi, despre care aveau să afle că fuseseră aruncaţi în gropile comune de adepţii lui Franco.

Ştiind că Arturo, tatăl copilului ei, este un reputat criminalist, Janis recurge la ajutorul său. Speră să poată îndeplini astfel datoria faţă de bunica ei. Intervenţia unui criminalist poate facilita identificarea bărbaţilor din groapa comună aflată langă satul unde Janis a copilărit. Printre cei omorâţi de adeptii lui Franco se află și bunicul ei.

Poveștile unor femei din generaţii diferite

Subiectul legat de maternitate amintește de talentul lui Almodovar de a uni, într-o ţesătură vindecătoare, firele din poveștile unor femei din generaţii diferite. Mamele din filmele sale nu au altă opţiune decât aceea de a merge împotriva curentului. De a-și dezvolta o rezilienţă spectaculoasă, parcă din alte vremuri.

Prin empatie și prin autenticitatea interpretărilor actoricești, Almodovar transformă ecranul și filmele sale într-un univers al matriarhatului securizant, conţinător. În Madres paralelas reușește să redea aceeași impresie: că ai pășit într-un timp feminin. Ritmurile existenţiale personale ale protagonistelor se interconectează. Fiecare eroină este însoţită de alta în confruntarea unor traume personale sau transgeneraţionale, la finalul unei călătorii unde așteaptă acceptarea a ceea ce nu poate fi schimbat și deschiderea spre o nouă ipostază, după o acumulare extenuantă de întâmplări copleșitoare în trecut.

Varietatea ipostazelor feminine

Impresionând prin varietatea caracterelor feminine expuse, a rolurilor asumate de acestea în societate, Madres paralelas mai amintește de o mare calitate a lui Almodovar. Prin filmele sale, în care matriarhatul ascuns din ţările sudice este scos la suprafaţă iconoclast, prin teme și personaje insolite, nonconformiste, transgresive, dar pline de șarm și de tandreţea ce radiază dincolo de ecran, însoţindu-te multă vreme dupa ce i-ai vizionat filmul, Almodovar a pledat vizionar și cu multă naturaleţe pentru idealul diversităţii. În regatul feminin creat de Almodovar, au apărut personaje întruchipând varietatea unor tipologii feminine adesea evitate sau caricaturizate până la el. Inclusiv acelea plasate de obicei în zona marginalilor exploataţi prin stereotipuri. O astfel de varietate feminină descoperi și în acest film.

O privești pe femeia autonomă, stăpână pe ea și asumată, interpretată de Penelope Cruz. Te fascinează forţa ei și lipsa ezitărilor în momentele dificile. Asculţi povestile despre inaintașele care au inspirat-o, au hrănit-o cu sevele curajului, ale nesupunerii. O descoperi și pe cea mai buna prietenă a ei, interpretată șarmant și exuberant de către iconica Rossy de Palma. Deși nu are un rol pregnant în film și apare în foarte puţine scene, Rossy de Palma completează universul feminin prin farmecul și prezenţa securizant-arhetipală asociată femeii iberice precum o fortareaţă deschisă oricând în faţa celor mai putin norocoase.

Şarmul unei actriţe iconice din filmele lui Almodovar

Este impresionantă charisma actriţei Rossy de Palma. Expresivitatea ei în unirea unor modele aparent distantate. Deși interpretează un personaj feminin care datorită nonconformismului nu poate fi complet decât în prezentul nostru, pare o zeiţă venită din timpuri imemoriale, în care idealul feminin presupunea și asumarea unei responsabilităţi pentru toate suratele aflate în dificultate. Încă o dovadă că Almodovar nu crede în polarizări când vine vorba despre feminitate. Prezentul și trecutul, transgresivul și ancestralul coexistă în universul său feminin.

Apariţia personajului imprevizibil

sursa: Independenta Film

Personajele interpretate de Rossy de Palma și de Penelope Cruz vin în ajutorul celui aflat în dificultate: adolescenta-mamă. Astfel intră în scenă Ana, interpretată de Milena Smit. Ana este un personaj cameleonic. Are un aer enigmatic, demn de un thriller psihologic.

Pe holurile maternităţii, Janis cea asumată se plimbă alături de Ana, o adolescentă nesigură, ezitantă, rămasă însărcinată accidental. Janis o va încuraja, preluând, involuntar, misiunea unei mamei protectoare. Ana are o mamă aparent deconectată de la realitatea fiicei sale însărcinate (și vulnerabile), fiind prea ocupată cu marea ei carieră de actriţă. Așadar, Ana se apropie firesc de Janis. Legătura lor va continua dincolo de ziua în care dau naștere fiicelor.

Apropierea feminină care schimbă povestea

sursa: Independenta Film

O descoperire din timpul unei discuţii cu tatăl neasumat al fiicei sale abia născute o apropie pe Janis de Ana. Astfel, Ana ajunge chiar să locuiască în apartamentul lui Janis, declanșând un șuvoi de emoţii și de mărturisiri dureroase. Nu lipsesc amintirile despre traumele Anei. Şi nici povestirile despre un trecut al Spaniei adesea uitat de generaţia tânără. 

Decorul: personaj esenţial în filmele regizate de Almodovar

Ca-n multe dintre filmele regizate de Almodovar, detaliile vorbesc. Decorurile interioare devin un personaj în sine. La fel și culorile. Obiectele și culorile sunt într-o complicitate mută, dar cu aluzii simbolice gata să strige sau să murmure dureri precum niște ape subterane pline de secrete, ieșite din matcă. De data aceasta, nu culorile sunt cele ce impresionează. Deși a păstrat aceleași interioare seducătoare pentru retină, Almodovar a potolit culorile. Vei avea impresia că este primul film în care acel roșu-Almodovar (nu m-ar mira să fie trecut astfel într-un dicţionar al culorilor) nu mai subjugă personajele. De fapt, nu mai ai impresia că personajele sunt niște prelungiri ale culorilor primare, ale roșului, în special.

În Madres paralelas, fotografiile alb-negru domină acele cadre focusate pe decoruri. Prin aceste fotografii se vorbește despre feminitate și despre secretele transgeneraţionale. Regizorul se folosește de pasiunea pentru fotografie a protagonistei sale. Trecutul feminin vine în ajutorul celui din prezent tocmai aceste prin fotografii.

Extaz pentru fanii lui Janis Joplin

Bunica privește încurajator din fotografiile de familie, așteptand să-I fie aflat adevărul despre Războiul Civil. Fiica bunicii (mama lui Janis) privește dintr-o fotografie facută în perioadă hippie. A fost ea însăși o rebelă, fană a lui Janis Joplin, de unde și numele de Janis dat fiicei ei. De fapt, Almodovar îi va încânta (până la extaz) pe fanii lui Janis Joplin.

Folosind interpretarea ei a hitului Summertime, Almodovar transformă inconfundabila voce a lui Janis Joplin într-o incantaţie ce-ţi face pielea de găină. Odată cu vocea nelumească a lui Janis Joplin, ce pare să devieze confesiunile feminine spre o transă ce suspendă clipele prezentului, conștientizezi modul în care Almodovar le dă voce femeilor din trecutul personajelor. Femeile din trecut nu sunt fantomele dornice să bântuie, să înnegureze lumina prezentului, să prezică nenorociri, să amintească de sorţi nefaste venite să-și ceară ferm tributul de la fiecare generaţie, de parcă ar fi un blestem. Dimpotrivă, aceste femei din trecut sunt precum vocea lui Janis Joplin. Învaluie empatic și vindecător chiar și atunci când par să năucească, să strângă toate durerile lumii.

Femeile trecutului

În Madres paralelas sunt inversate așteptările. În loc să destabilizeze afectiv, să disloce niște certitudini din prezent, fantomele trecutului feminin vin să vindece. Femeile din trecut repun ordinea firescului în viaţa personajelor. Le dau curajul de a merge mai departe. Fantoma bunicii lui Janis face prin absenţa ei ceea ce nu reușește prezenţa mamei indisponibile. Bunica lui Janis nu mai poate fi prezentă fizic, însă forţa ei de a trece peste un război este omniprezentă. Mama Anei, care este prezentă fizic (dar absentă emoţional), devine, în schimb, fadă.

Istoria și dramele asociate prezentului

Prin Madres paralelas, Pedro Almodovar trimite mesaje în care prezentul și trecutul sunt intercalate. De fapt, comoditatea prin care agresiunile sunt îngropate în tăcere unesc epocile. Este vorba despre tăcerea din jurul abuzurilor. Există un canal prin care prezentul marcat de trauma Anei duce spre moștenirea toxică din timpul Războiului Civil. Abuzul împotriva femeilor și ezitarea în faţa denunţării acestuia se leagă de cel asupra comunităţilor prinse în Războiul Civil.

Tatăl Anei nu o sprijină în demascarea unui abuz. Se teme de rușinea abătută asupra familiei odată cu dezvăluirea publică. Nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva aceeași înţepenire în ipocrizia patriarhală și în legile retrograde a dus, cu aproape 100 de ani în urmă, la ura faţă de cei ce gândeau diferit și care doreau o viaţă mai puţin dominată de cutumele rigide în care oamenii tradiţionaliști precum Franco și-ar fi dorit să încremenească nu doar Spania, ci întreaga omenire.

Perpetuarea greșelilor

Amintindu-ne despre complicitatea prin care s-a împiedicat, timp de generaţii, identificarea celor uciși în Războiul Civil, Almodovar ne dă de înţeles că ignorarea victimelor feminine ale abuzurilor machiste are la bază resorturi și mentalităţi similare cu ale tradiţionaliștilor moraliști radicalizaţi, ce vor să le anuleze dreptul la existenţă a celor adesea consideraţi diferiţi, nesupuși, contestatari ai vechilor orânduiri. Abuzurile din relaţiile interpersonale prezic și perpetuează niște abuzuri colective. Așa cum se întâmplă în multe dintre filmele regizorului, personajele feminine devin eliberatoare. Elibereaza prin dezvăluirea secretelor. Dezvăluirea naște revelaţii, reconectând aflarea adevărului personal și transgeneraţional cu firescul devenit sinonimul compasiunii în filmele regizate de Almodovar.     

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să citești și articolele: Vocea umana, Iubirea nu e un vers liber, Asasinul timid

Leave a reply