Room on the Sea – Napoli visat in New York

Noul roman al lui Andre Aciman, Room on the Sea te va face să-i mulţumești scriitorului că a folosit un titlu care să te păcălească, titlul fiind mai degrabă unul simbolic. Această păcăleală nu numai că îţi va deschide mai multe perspective asupra lumii personajelor și naturii umane, dar te va face să te gândești la propria existenţă din perspectiva modului în care te raportezi la tot ce ai lăsat să se ducă fără să fi încercat măcar să experimentezi sau să păstrezi, la toate posibilităţile ignorate sau refuzate când ai ales să rămâi într-o anumită relaţie, să menţii stabilitatea, deși tânjeai după o reîmprospătare prin asumarea unui risc sau a unei vieţi mai palpitante.

Un Napoli din suflet

Titlul romanului te face să anticipezi o poveste de dragoste pe malul mării. Într-adevăr, cele două personaje – doi străini care se întâlnesc întâmplător în marele New York – sunt îndrăgostite de unul dintre faimoasele orașe cu vedere la mare: Napoli. De Italia cu ai săi oameni ce se înfruptă din pofta din viaţă la orice oră din zi si din noapte.

Personajele lui Andre Aciman visează să trăiască în Napoli. Să îi străbată cartierele precum un labirint, apoi să se întoarcă într-o cameră de unde să vadă cea mai frumoasă priveliște cu Vezuviul pe fundal. Doar că Napoli pare departe, mai degrabă o cameră secretă unde îi așteaptă o existenţă paralelă, ca sumă a tot ce nu au putut avea de-a lungul vieţii.

Doi străini în New York

El, Paul, este un avocat din New York. Ea, Catherine, este psihiatră. Ambii sunt căsătoriţi de mulţi ani (mai degrabă decenii). Când rutina a înlocuit pasiunea, și-au permis mici escapade. Ambii sunt trecuţi de a doua tinereţe. Simţind că se apropie pensionarea, Paul și Catherine încep să se gândească la tot ce au pierdut de dragul păstrării unei căsnicii din care interesul partenerilor faţă de ei pare să fi fost înlocuit de lungi tăceri. Catherine preferă lectura. Paul își petrece timpul liber vizionând filme de artă și citind despre Antichitatea greco-romană. Visul lui este să ajungă în ţinuturile pline de ruine antice, pe urmele eroilor din cărţile de istorie.

Paul și Catherine se întâlnesc în sala de tribunal. Urmează să fie aleși pentru a face parte din rândul juraţilor ce hotărăsc verdictul în sistemul de justiţie american. Deși nu sunt aleși, ei continuă să se revadă. Hazardul se transformă într-o pasiune. Mai bine zis într-o retrezire a pasiunii. Se îndrăgostesc, deși credeau că îndrăgostirea era imposibilă pentru cei ajunși la vârsta lor.

Relaţia lor începe cu plimbări prin New York. Vizitează galerii de artă, iau pranzul la același restaurant ţinut de un napolitan plin de viaţă, care transformă clipele într-un spectacol, încât ei se imaginează deja în Italia, și își fac mici confidenţe despre căsniciile, partenerii lor și dorinţele ascunse.

O capsulă de timp generos

Room on the Sea este un roman precum un răgaz pe care ţi-l acorzi pentru a te plimba pe străzile boeme ale orașului tău când vrei să găsești o capsulă de timp generos în mijlocul aglomeraţiei de zi cu zi. Catherine și Paul își acordă acest răgaz. Dialogurile dintre ei par simple, dar sunt pline de miez. Le citești profunzimile printre rânduri. Exact cum descoperi în filmele lui Rohmer. Nu întâmplator îl pomenesc pe regizorul Rohmer, ce fixează stările imponderabile în dialoguri aparent lejere și trecătoare. Andre Aciman și-a declarat admiraţia pentru filmele sale într-unul dintre superbele eseuri din volumul Homo Irrealis.

În mijlocul New York-ului, cei doi îndrăgostiţi par niște parizieni. Se bucură de clipa trecătoare, de galerii de artă, de prânzuri prelungite, de parcă timpul nu ar mai însemna bani, ca-n inima legendarei metropole, pe Wall Street.

Regăsirea timpului pierdut

Dialogurile și plimbările personajelor îţi oferă și ţie ceea ce își doresc și ele: o fereastră spre un oraș meridional unde pare să-i aștepte o altă viaţă – adevărata viaţă ce ar fi meritat să fie trăită, dar care a fost suspendată în favoarea compromisurilor. Ei speră să ajungă la această viaţă suspendată, netrăită. Să o reia la un moment dat.

Cei doi își găsesc un Napoli chiar în inima New York-ului. Orașul meridional, ai cărui locuitori par să se raporteze total diferit la timp decât un american din New York, devine simbolul unei existenţe înţelese ca suma tuturor clipelor visate, dar pierdute. Cei doi au un Napoli interior în care au închis tot ce au lăsat să le scape de-a lungul vieţii. Tot ei te vor face și pe tine să te gândești la acel loc ideal(izat), unde ţi-ar plăcea să trăiești și la toate concesiile până acum cerute de pragmatism.

Atât Catherine, psihiatra visătoare, cât și Paul, avocatul cu mamă napolitană, au prelungit niște relaţii de cuplu transformate în căsnicii, deși de mulţi ani nu se mai simt pe aceeași lungime de undă cu partenerii. Catherine are un soţ căruia a preferat să-i cedeze rolul de a lua deciziile pentru amândoi. Paul descoperă că alături de Catherine poate fi din nou el însuși. Că au aceleași gusturi. Ba chiar au locuit în acelasi imobil când Paul era un proaspăt absolvent devenit un promiţător avocat, iar Catherine era încă o studentă hippie. Totuși, nu își amintesc să se fi întâlnit, dându-le dreptate celor ce afirmă că în New York te pierzi pur și simplu, astfel încât poţi să locuiești lângă cel ce ar putea fi iubirea vieţii tale, fără să aveţi neapărat șansa de a vă intersecta.

Prezentul recuperării

Andre Aciman nu a scris un roman despre ce ar fi fost dacă. Prefera să le dea personajelor un prezent al recuperării.

Room on the Sea este mai degrabă un roman care, în ciuda unei aparente simplităţi, te face să conștientizezi modul în care devitalizarea se poate instala treptat, fără să o conștientizezi. Să te gândesti la cum ajungi să te complaci într-o relaţie devenită o existenţă deposedată de frenezia asociată cu plăcerea de a trăi. Acea acea poftă de viaţă pierdută de-a lungul anilor speră Paul și Catherine să o regăsească pe străzile unui Napoli atât de iubit.

Catherine și Paul își dau seama că nu mai simţiseră de multă vreme îmbrăţișări autentice. Viaţa lor devenise precum o căsnicie lipsită de vitalitatea voluptăţii. Nu mai erau de multă vreme ascultaţi de partenerii lor. Îndrăgostirea a revenit în anii în care pe mulţi îi așteaptă doar o lungă resemnare. Iar îndrăgostirea a fost posibilă deoarece fiecare însemna pentru celălalt prezenţa unui ascultător de care nu mai avusese parte de ani buni. Momentele în care se bucură unul de calălalt îi fac pe cititorii tineri să își analizeze propriile relaţii. Relaţiile avute cu timpul personal, cu partenerii, cu așteptările privind o căsnicie, adesea insuflate de ceilalţi.

Te face să reflectezi

Rutina în care se transformaseră existenţele personajelor înainte de a se întâlni poate fi un semnal de alarmă delicat dat de Andre Aciman. Le este destinat celor ce se conformează, preferând legătura devitalizată în locul unei vieţi în care să poată da oricând curs unei invitaţii la călătorie în orașul iubit, dacă relaţia de cuplu nu mai reprezintă decât un act semnat, o agonizantă obișnuinţă, o închisoare ale cărei ziduri sunt construite de renunţări.

În timp ce Paul și Catherine își dau seama că tot ce nu au trăi sau ce și-au refuzat ajunge să-i bântuie pe oameni asemenea unui regret, cititorii din generaţiile mai tinere decât a lor încep să fie mai puţini duri cu ei înșiși. Poate fără a urmări neapărat acest scop, Andre Aciman a scris un roman ce poate alunga multe dureri din sufletele celor învinovăţiţi de părinţi că nu s-au căsătorit așa cum face toată lumea. Că au preferat să-și transforme existenţa în lungi călătorii, în loc să aleagă o așa-zisă stabilitate care să nu fie în acord cu personalitatea lor sau care pur și simplu au refuzat să facă niște compromisuri pentru a prelungi cu zeci de ani o căsnicie din care a dispărut tot ce i-a legat iniţial pe cei doi parteneri.

O fereastră între generaţii

Cartea Room on the Sea este de fapt o fereastră între generaţii. Sau poate o priveliște mult mai clară asupra existenţei. Iar existenţa pare în romanele scrise de Andre Aciman o relaţie sinceră și asumată cu tot ceea ce ne face să ne simţim vii. Să ne reîntoarcem la voluptatea clipei. Andre Aciman scrie pentru cei ce își dau voie să își urmeze propria poftă de viaţă. Nu întâmplător a fost descoperit datorită romanului Strigă-mă pe numele tau/Call Me by Your Name, în care vara devine simbolul dorinţei. În toate romanele sale dorinţa ia diverse forme. Unele sunt precum o vară năvalnică, altele capătă forma sofisticată a unei nostalgii picurate peste o experienţă de viaţă intensă ori a unei iubiri târzii.

Pentru Andre Aciman omul este dator să rămână mereu conectat la propriile dorinţe, la propria voluptate, pentru a nu se înstrăina de sine. Iar voluptatea devine o formă a înţelegerii de sine și a nostalgiei după tot ce nu s-a trăit încă, dar așteaptat cu nerăbdarea întâmpinării unor noi experienţe, pentru care nici o vârstă nu mai include frica faţă de călătoria târzie spre viaţa ce ar fi trebuit să fi fost trăită mult mai devreme.

Poţi comanda volumul de pe Cărturești.

Te invit să citești despre un alt roman scris de Andre Aciman, The Gentleman from Peru, aici. 

The Gentleman from Peru – O dragoste regasita in Amalfi