De la A catre X – Urgenta revoltei si rabdarea asteptarii
De la A către X este un roman sub forma unui schimb de scrisori. Unul dintre cele mai bune și sensibile romane epistolare. Asemenea marilor scriitori ce au dat astfel de romane, John Berger a recurs la frumuseţea poveștilor atemporale – despre îndrăgostiţii ce reușesc să înfrunte un context social-politic ostil – dar și la toate acele elemente ce îl fac relevant pentru actualitate, datorită subiectelor ce îi preocupă intens pe autorii scrisorilor: A’ida (o farmacistă sufletistă) și Xavier, un revoluţionar condamnat la închisoare pe viaţă.
Durere și speranţă
Rareori ţi-a fost dat să citești un roman în care marile dureri ale neputinţei și revoltele inflamabile ajung să fie descrise cu atâta tandreţe. Şi rareori tandreţea confruntată îndelung cu traumele despărţirii brutale a fost deviată de la tentaţia de a cădea în patetism și în disperare pentru a-i face loc unei lucidităţi tăioase.
Deși a fost scris cu aproape două decenii în urmă – care pot parea o eternitate în epoca vitezei ameţitoare – romanul lui John Berger este cât se poate de relevant în raport cu prezentul nostru tensionat. De fapt, îţi amintește că trăim o ciclicitate a violenţei politice, a focarelor devenite războaie, a libertăţilor firești revendicate mai curajos ca niciodată, dar încă atât de fragile în faţa unor dictaturi ce le consideră anormale. Totodată, John Berger ne oferă speranţa în certitudinea unei apropieri umane ce nu poate fi distrusă.
Cuplul arhetipal
De la A către X amintește de luptele bărbaţilor și de încăpăţânarea femeilor de a se preda în faţa deznădejdii. Regăsești astfel cuplul greu încercat, dar care degajă o forţă arhetipală, format din eroul ce înfruntă o dictatură și cea pe umerii căreia va cădea nu numai povara unei așteptări ce pare a nu avea sfârșit, ci și datoria de a salva lumea prin restaurarea umanismului. În timp ce Xavier oferă niște reflecţii antologice despre inechitate, totalitarism și restrângerea drepturilor cetăţenești, A’ida scrie despre stări, procesarea traumelor și despre regenerarea unei lumi cu multe răni. Cuvintele ei despre adevărata fericire ce poate deveni eternă îi fac pe mulţi să rezoneze când aud neputincioși despre cumplitele războaie ale zilelor noastre:
Acum multă vreme credeam că omul ajunge cel mai aproape de eternitate atunci când simte beatitudinea de după ce face dragoste. Acum aș spune că e cel mai aproape de eternitate când aude un zvon aparte pe stradă, un zvon născut în viitor, când străzile au să fie pavate, armele or să fie ținute doar acasă, iar tații au să-și învețe fiii aritmetică. (traduecere semnată de de Ioana Văcărescu).
Tandreţe poetică
A’ida îi scrie lui Xavier și despre viaţa din cartier, despre freamătul orașului. Îi povestește despre micile bucurii oferite de acele amănunte ce fac o zi mai suportabilă. Viaţa ei este de fapt redusă la aceste detalii. Nu mai are planuri mari în absenţa lui Xavier. Tot ce mai poate face este să formuleze cerere după cerere, astfel încât să i se permită să se căsătoarească, în penitenciar, cu Xavier. Este singura ei șansă de a-i simţi din nou prezenţa.
Rândurile scrise de A’ida sunt o poezie curgătoare. Modul în care descrie viaţa de zi cu zi amintește de vignetele lui Antonio Lobo Antunes când reușea să capteze acel saudade ce plutește deasupra Lisabonei. De asemenea, lirismul ei seamănă cu sfâșietoarele poezii orientale și cu observaţiile unui sud-american refugiat în scris pentru a scăpa de groaza asociată dictaturii.
Prezentul atemporal
Îţi este greu să plasezi această poveste într-un anumit spaţiu geografic. Personajele ar putea fi la fel de bine din nordul Africii, în anii tulburi ai confruntărilor de magnitudinea unui război civil, într-o ţară din Orientul Mijlociu sau într-o republică sud-americană acaparată de vreo juntă militară. Nu întâmplător, A’ida folosește cuvinte de alint specifice atât limbii spaniole, cât și arabe.
La fel de înșelătoare pare și asocierea poveștii celor două personaje cu o anumită epocă. Privit din zilele noastre, romanul epistolar De la A catre X pare o premoniţie avută de John Berger. Sau încă un avertisment neluat în seamă la timp. Citit în 2025, interpretarea lui poate fi cu greu despărţită de actualitatea social-politică. De contextul revirimentului angoasant al radicalizărilor. Al luptei inegale pe care o simt cetăţenii ori de câte ori sunt ignoraţi. Ce-i drept, John Berger preferă să redea mai degrabă intimitatea emoţională a personajelor, așa cum au salvat-o rândurile scrise de A’ida. Ea preferă amintirile și filtrarea vieţii cotidiene prin imagini poetice. Spre deosebire de Xavier, nu o interesează doctrinele. Chiar dacă a fost la rândul ei o combatantă. Tot ce vrea este apropierea. Să fie din nou în prezenţa lui Xavier.
Scriitorul care și-a înţeles vremurile
Prin acest contrast dintre spiritul combatant al lui Xavier și reflecţiile sale despre societate și politică – reflecţii care pot rivaliza cu declaraţiile marilor lideri ai nesupunerii – și preocuparea A’idei pentru detaliile cotidiene sau pentru bucuriile și durerile pacienţilor săi, John Berger se joacă abil cu pendularea între intimitatea ce vrea un răgaz al sentimentelor și pericolul represiunii exercitate de dictator, între atemporal și presiunea actualităţii, între un trecut nenumit și un prezent inflamabil, prelungit spre un viitor nesigur.
Romanul jocul unui scriitor capabil să-și înţeleagă timpurile și repetitivitatea lor. De aceea își construiește niște personaje ce își aleg cuvintele astfel încât fiecare cititor să își poată proiecta interpretările, în funcţie de intersectarea propriei lumi, individualităţi, cu exteriorul ce înseamnă o istorie scrisă chiar sub ochii lui.
Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Vellant, de pe Cărturești sau Libris.
Te invit sa descoperi un alt roman sub forma unor scrisori, Iasomie neagră, aici.
