Destul de frig sa vina zapada – Cu mama prin Japonia
Din lumea unei scriitoare și librărese din Melbourne ajunge pe rafturile noastre una dintre cele mai frumoase dedicaţii de dragoste nu numai pentru cultura japoneză, cât și pentru toţi cei capabili de a vedea adâncimi dincolo de aparenţele simple, din viaţa de zi cu zi. Asemenea marilor clasici japonezi, Jessica Au picură cu delicateţe detalii, trăiri. Folosește subtilităţi în locul declaraţiilor ostentative pentru a putea ajunge la esenţe. Destul de frig să vină zăpada este romanul care te va face să îi urmărești evolutia literară.
Plimbări pentru cei pasionaţi de artă
Romanul Destul de frig să vină zăpada este o călătorie în Japonia. Călătoria i-a fost dăruită de personajul central feminin mamei sale. Traseul include trimiteri la arta japoneză și la influenţa ei asupra artei europene. Jessica Au surprinde o Japonie a metropolelor, dar și a cartierelor tradiţionale, cu localuri mai puţin cunoscute de turiști, frecventate de localnici în serile petrecute pe malurile discret luminate de lampioane ale râului Sumida.
Te vei plimba alături de mamă și de fiică prin galeriile din Tokyo, prin parcurile în culorile de la sfârșitul toamnei, unde se mai zărește un pavilion de ceai, prin localurile și hanurile tradiţionale (ryokan) sau prin cartierele vechi ascunse printre zgârie-nori. Din capitală vei lua trenul de mare viteză și vei ajunge în Kyoto, cu ale sale prăvăli cu faţade din lemn, amintindu-ţi de cartierele din faimoasele stampe, apoi la pădurile de bambuși din apropiere, la satele de la poalele unor munţi cu sanctuare și temple din alte veacuri, ce te invită la drumeţii pentru a le putea vizita.
Între Kawabata și Win Wenders
Jessica Au scrie de parcă și-ar imagina o scenă în care Yasunari Kawabata s-ar fi întâlnit într-o ceainărie cu Wim Wenders, cineastul îndrăgostit de Japonia, care ne-a oferit sensibilul Perfect Days. Adeptă a ritmului introspectiv și al curgerii lente, renunţă la naraţiune în favoarea fluxului contemplativ. De aceea ai și impresia că se întâmplă totul capătă intensitate exact când personajele preferă doar să observe. Să înlocuiască tumultul cu privitul unei lumi prin lentilele nostalgiei. Iar Japonia văzută de Jessica Au este cea a detaliilor mărunte. A unui vizual poetic de care au nevoie cei ce vor să fie absorbiţi de frumuseţea simplităţii rafinate asociate artei japoneze.
Discrete sunt și interacţiunile dintre mamă și fiică. Ele privesc tablourile unor pictori contemporani sau ale lui Monet, în faimoase galerii. Traversează parcuri ce seamănă mai degrabă cu niște mici păduri iţite în inima orașelor futuriste. Trec de la o gară la alta pentru a putea ajunge peste tot unde și-au propus. Naturaleţea prin care Jessica Au le descrie micile acţiuni și itinerariul îţi lasă impresia că le însoţești. Că ai parte de genul de roman imersiv ce te aruncă direct în lumea personajelor fără intervenţia spectaculosului care să te smulgă din lumea ta, ci prin acea branșare (la fel de discrete) la intimitatea emoţională a personajelor. La stările greu de tradus, care se simt fără cuvinte, fără a fi numite, așa cum doar în lumea romanelor inspirate de Japonia poţi găsi.
Derularea unor vieţi
Pe măsură ce înaintează pe harta Japoniei personale, tânăra care iniţiase călătoria își derulează viaţa. O ajută senzaţiile. De fapt, Jessica Au transformă lumea personajelor într-o defilare de senzaţii. Mai ales a senzaţiilor olfactive. Paginile miros a lemn de cedru, a ploaie, a temple, a hârtie fină colorată, devenită obiect artizanal, a cartiere labirintice, a ceaţă, a ceai aburind, a boluri cu delicii orientale.
Îi revine în minte prima iubire. Apoi întâlnirea cu soţul ei. Rememorează prima călătorie în Hong Kong, unde a copilărit mama ei, sau impresiile din vizita făcută în Lantau, insula de lângă Hong Kong, unde se află uriașa statuie a lui Buddha. Resimte emoţiile din zilele de vară petrecute în casa profesoarei preferate. Din zilele în care îi explora încăperile cu obiecte de artă.
Obiectele specific japoneze devin ancore ale memoriei. Protagonistei îi sunt suficiente niște vizite într-o veche librărie din Tokyo și imaginea unor vase de porţelan, cu decoraţiuni albastre imitate de olandezii din Delft, pentru a merge pe firul amintirilor.
Firul amintilor din prezent duce spre cel transgeneraţional. Capriciile memoriei involuntare folosesc senzaţii din prezent pentru a reactiva amintiri voalate din copilăria mamei și a unchiului captiv într-o iubire neîmplinită.
Memoria devenită ghid
Personajele se lasă ghidate de memorie. De fapt, prezentul nu mai este decât un pretext. Un furnizor de senzaţii și de imagini care să reactiveze amintiri din alte etape ale vieţii. În aceste amintiri se întreţes timpuri. Se formează imagini delicate precum o pâclă peste zorii unui oraș subtropical din Asia de Sud-Est. Din Japonia actuală ajungi într-un Hong Kong ale cărui străduţe păreau desprinse din filmele de epocă având parfum de melodramă.
Când trece de la metropolele japoneze spre un Hong Kong din trecutul familiei sale, protagonista trece de la amintirile unei generaţii la memoria generaţiei anterioare. Prezentul din călătoria japoneză pare dizolvat în evocări. Harta călătoriei devine din ce în ce mai neclară. Parcurile nu sunt numite și nici galeriile vizitate. Personajul central nu vrea să o urmărești folosind harta, reperele concrete. Paradoxal, prezentul său devine atemporal, în timp ce trecutul mamei din Hong Kong ajunge să capete din ce în ce mai multă consistenţă. Povestea unchiului căzut din paradisul primei iubiri pare să promită singurul reviriment narativ al romanului. Îţi întinde promisiunea unei povești intense, cu deznodământ pe măsură.
O proză elegantă
Destul de frig să vină zăpada este un exerciţiu de migală învelită în nonșalanţă candidă. O proză de o eleganţă calculată, dar volatilă precum un abur. Acolo unde nu pare să se întâmple nimic intervine profunzimea unei explorări transgeneraţionale a memoriei. A relaţiei dintre mamă și fiică, dintre mamă și familia ei rămasă pe alt continent. Doar că nu dezvăluirile contează pentru Jessica Au.
Scriitoarea preferă aluziile pentru a te face să întrevezi ce s-a întâmplat în trecutul personajelor. La fel cum simţi istoriile de viaţă plutind într-o casă veche japoneză, în tăceri stranii. De fapt, stilul său ţi se dezvăluie într-una dintre cele mai încărcate – din punct de vedere simbolic – scene ale romanului. Folosind arhitectura contemporană stranie, ce traduce esenţa mesajului dintr-o biserică în minimalismul cu tentă abstractă, Jessica Au pare să-și descrie propria tehnică de a dezvălui lumea personajelor sale. O lume văzută printre crăpături, printre fante suple, ce permit prelingerea unei lumini ce nu alungă umbrele misterului.
Romanul te face să rezonezi chiar dacă nu ai văzut Japonia până acum. Să te gândești la rostul călătoriilor în care să-ţi simţi gândurile, să îţi oferi un răgaz. Sau pur și simplu să te reconectezi la trecutul propriei familii, prin acordarea unui timp alături de mama sau de părintele ale cărui nuanţe nevăzute încep să-ţi fie vizibile când ai ajuns la rândul tău la vârsta unui adult.
Poţi comanda romanul de pe site-ul Editurii Pandora M, Libris sau Cărturești.
Te invit să citești și despre Kanashibari, o altă carte despre Japonia, aici.
