Les neiges de decembre ne previennent jamais – Cinci povesti din Atena

0

Cititorii îndrăgostiţi de Grecia vor pune pe lista viitoarelor lecturi și cărţile scrise de Menis Koumandareas. O selecţie de cinci proze scurte este disponibilă și în limba franceză, cu titul Les neiges de decembre ne previennent jamais. Cele cinci proze sunt de fapt o scrisoare de dragoste pentru Atena.

Citind prozele scurte oferite de Menis Koumandareas cunoști o Atenă din afara sezonului estival. A celor ce și-au legat întreaga existenţă de vechiul oras. Deși este o Atenă a legăturilor destrămate, a personajelor și a iluziilor pierdute, rămâne la fel de frumoasă.

Atena amintirilor și a regretelor

Descoperi o Atenă a primei ninsori devenite simbolul imprevizibilului din timpul Ocupaţiei și a conflictelor din anii de după Război.  O Atenă melancolică din prezent, în care șirul amintirilor derulate în noapte este întrerupt de promisiunea unei mari iubiri sau o Atenă captivă în vipia unei veri nemiloase, în care se desfășoară o dramă de familie ce amintește mai degrabă de lumea nordicului Ibsen. Nu lipsește nici Atena imigranţilor și a marilor prietenii luate de timp.

Datorită lui Menis Koumandareas vei călători într-o Atenă prinsă între un trecut dureros – sunt amintiţi anii Ocupaţiei și ai juntei militare – și un prezent dedicat nesfârșitei revizitări a trecutului personal prin lentila unei melancolii sfâșietoare. Pentru cei ce asociază Grecia cu zilele însorite, cu satele pitorești de la poalele munţilor ce dansează cu marea și unde livezile de măslini par să coboare spre golfuleţe retrase, cu petrecerile continue și cu vara nesfârșită, prozele din acest volum par din altă Grecie. Una a regretelor, a unor amintiri dureroase din memoria celor prinși sub vremuri.

Totuși, nu sunt lipsite de farmec aceste proze dedicate unei Atene văzute prin ochii melancolicilor. Dacă asociezi plimbările printr-un oraș cu muzica, prozele din Les neiges de decembre ne previennent jamais îţi dau impresia că într-o tavernă ateniană a nimerit un jazzman cu niște improvizaţii acordate la amintirile tulburătoare, după ce s-au terminat acordurile de rembetiko, acest blues al grecilor dezrădăcinaţi din Asia Mică, abandonaţi prin mahalalele orașelor din noua Eladă.

Poveștile atenienilor discreţi

Paginile scrise de Menis Koumandareas sunt pentru cei ce vizitează Atena în afara verii. Dornici de a o străbate în nopţile toamnei târzii sau a iernii imprevizibile. Vor citi despre Atena unui taximetrist ce le-a văzut pe toate, până se urcă la bord cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată. Despre Atena unor cartiere istorice precum Kolonaki (mentionat obsesiv de personaje) și a unei familii burgheze ce își trăiește ultimele clipse înaintea destrămării. Între pliurile Atenei din trecut, cu fantomele celor pierduţi, și a prezentului în care sunt amintiţi mereu cei plecaţi, își face loc și imaginea unui mare scriitor considerat un Hemingway al grecilor, dar și o replică mediteraneeană a poeţilor damnaţi. Este vorba despre matelotul-literat Nikos Kavvadias, cunoscut datorită romanului Cartul. Într-una dintre povestiri, este vizitat de un alt scriitor intrat în rândul celor ce se opun juntei militare.

Cele cinci povestiri sunt unite de un fir invizibil. Este firul ce îi leagă pe cei ce simt că lumea pe care o cunsocuseră începe să se destrame. În fiecare povestire simţi că personajele vizitează locuri pentru ulima oară sau ipostaze personale de care trebuie să se despartă. Pluteste subtil, printre rânduri, acel sentiment dat de privirea unei etape de viaţă aflate la apus. Un sentiment al despărţirii ca formă inevitabilă de acceptare a propriului timp din memorie.

Poţi găsi cartea pe rafturile librăriei Kyralina sau pe site-ul librăriei franceze.

Leave a reply