Dragoste la foc mic (La passion de Dodin Bouffant) – Festinul pictural din toamna unei mari iubiri

Dragoste la foc mic (La passion de Dodin Bouffant) – distins cu premiul pentru cea mai bună regie la ediţia din 2023 a Festivalului de la Cannes – face parte din categoria filmelor în care simțurile spectatorului sunt de fapt  personajele centrale. Protagoniștii lui Tràn Anh Hùng, interpretați șarmant de Juliette Binoche și Benoît Magimel îți dau impresia că sunt în slujba adevăratului cuplu format din văz și gust. De fapt, titlul francez al filmului este inspirat dintr-un fel de mâncare alcătuit din carne și legume preparate la foc mic, în stil rustic.

Picturi vii

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Filmul este un festin pentru gurmanzii pasionați și de pictură. Scenele par o retrospectivă subtilă a istoriei picturii pre-moderne, prin trimiteri la celebrele naturi moarte în stil flamand, la tablourile cu fructe, pește sau flori, ale lui Jean Simeon Chardin, la umbrele și clarobscurul lui Rembrandt sau al lui Georges de la Tour,

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

la mâinile turnând cu grijă laptele (Vermeer)

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

și la adolescentele visătoare ale lui Vermeer

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

sau la tablourile în care Manet și contemporanii săi își plasau personajele în vegetația generoasă ori în decoruri elegant-minuţioase.

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Datorită acestui spectacol senzorial, filmul este un cadou pentru cei ce vor o evadare. Cele două ore petrecute în sala de cinema sunt o capsulă de frumusețe clasică, expusă tandru și răbdător. Atenția obsesivă (și totodată exprimată cu naturaleţe) pentru detalii, locul ce reprezintă Franța apropiată de stilul Belle Epoque și arhitectura perfectă pentru un film de epocă plasat într-un decor idilic pictural creează vraja demnă de un basm pentru oameni mari.

O evadare pentru spectatori

image: Independenta Film (press kit)

Regizorul mizează pe nevoia omului modern de a mai vedea un film care să îl facă să viseze la paradisuri ascunse între pliurile unei lumi zbuciumate, fără a se simți un mare naiv. Transformă astfel sala de cinema într-o breșă. Într-un culoar de trecere spre o variantă precum o boare onirică a unui prezent dezabuzat.

Analizănd cum succesiunea cadrelor picturale reușește să pondereze grațios ritmul trăirilor năvalnice ale cuplului reprezentat de acești doi pasionați de gastronomie (Eugenie și Dodin), care și-au creat propriul regat al gustului și al punerii în scenă ce transformă cinele sau prânzurile într-un veritabil ceremonial memorabil și cum s-a putut crea un film acaparant doar din replici simple drămuite precum ingredientele prețioase ce pot face diferența dintre o experiență gastronomică  divină și un fiasco ridicol, ai spune că vezi de fapt filmul unui cineast din Extremul Orient. Că doar un regizor cu niște origini asiatice poate reuși să creeze un film de 120 de minute fără acțiune dinamică.

Mai mult, într-o lume hiperactivă și multiecranată, Tràn Anh Hùng pariază pe niște personaje care nu fac decât să comunice prin simbolurile reprezentate de obiectele decorului, ustensilele și esențele folosite în bucătărie sau prin gesturi. Niște personaje pentru care ar putea părea de prisos orice alt gest și acțiune în afara micului regat culinar din conacul înconjurat de locuri pitorești.

Mesajele gesturilor

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Aproape toate scenele filmului se petrec în bucătaria din alt secol (demnă de un castel) și în elegantul salon unde au loc festinurile. Regizorul poate crea o întreagă poveste emoţionantă doar din gesturi. Gesturile preparării mâncării, al căror ritm alert păstrează graţia senzuală. Care ascund ispitirea, langoarea și tânjirea dorinţei. Există, așadar, acel ceva insinuant în coregrafia mâinilor din bucătărie. Coregrafie adaptată, datorită ritmului migalos și delicat, la cea erotică.

Dodin este răbdător, precum un profesor consacrat, taciturn, dar șarmant. Bucătarul din el are ceva din artistul și din eruditul ajuns în toamna existenţei. Când a înţeles câtă plăcere îi poate oferi și răgazul de a contempla tot ce i-a aţâţat simţurile în primii ani ai descoperirilor. Când nu gătește, atinge precum un sculptor trupul feminin, că în faţa creaţiei desăvârșite. Ar vrea să-și petreacă toamna vieţii cu Eugenie, dar ea vrea propria libertate. Nu crede în focul lent al toamnei, ci mai degrabă în văpaia verii nesfârșite.

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

Franţa din percepţia colectivă

Vietnamezul Tràn Anh Hùng este un cunoscător al sufletul francez. Mai bine zis al sufletului francez construit de percepţia colectivă (vrăjită de mitul eleganței) ca emblemă și transformat în etalon. Un suflet pentru care plăcerea primează. Dar în stil rafinat, extravagant. Și amplu precum un spectacol elaborat.

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

Apetitul sufletului francez pentru plăcerea exprimată extravagant este branșat la plăcerea asiaticului pentru detaliul expus molcom și ușor nelumesc. Și în acest film vezi efectele unei lupe. Asemenea unei lupe, camera de filmat se concentrează tacticos asupra amănuntelor, texturilor, variațiilor de lumină, pauzelor dintre cuvinte și mai ales asupra modalităților prin care dialogurile și acțiunea pot fi înlocuite de simbolistica obiectelor, pentru a scoate la suprafață inexprimabilul, lăuntricul.

Balet gastronomic

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

Cuplul din film parcă execută un balet gastronomic. Atent la fiecare detaliu, ingredient. Celebrul maestru Dodin și cea devenită din ucenică egalul său dar și marea lui iubire, Eugenie, se sincronizează precum doi balerini ce trebuie să fie atenți la gesturi. Să își armonizeze personalitățile și să execute la timp piruetele ce par ireale, marcând efortul supraomenesc prin iluzia detașării, a imponderabilităţii în raport cu prezentul, astfel încât să-i permită privitorului să se desprindă la rândul său de propriile apăsări. Doar că-n filmul La passion de Dodin Bouffant nu asiști la spectacol. Cel puțin nu în toate scenele. Mai degrabă vezi ce se întâmplă în culise. Acolo unde cuplul își ocupă toată ziua cu prepararea unor delicii.

Coregrafia din bucătărie a cuplului este spectacolul. Până și bucătăria pare un decor. Legumele, verdeţurile și ierburile aromatice vorbesc. Fremătă. De la un cooking show transformat în film de artă despre iubirea târzie se trece la scenele demne de un film cu alchimiști.

Personajele nu doar gătesc. Transformă. Îmblânzesc incompatibilități gustative. Împăcă niște contrarii. Din balerini devin acrobaţi ai riscului. Nu de alta, dar oamenii vin în regatul lor ca la teatru. Ferchezuiţi, se așează la masă cu solemnitatea dichisită din loja unei Opere. Par dintr-un roman de Balzac sau Maupassant.

Simbolurile subtile

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Totul trebuie aranjat, drămuit estetic până la impecabil pentru a crea splendoare. Dar fără a enerva printr-un exces de pedanterie. Și aici intervine simțul regizorului asiatic. Acesta poate scoate artificialul butaforic din decorul unui film de epocă pentru a-l înlocui cu sensurile ce își fac simțită prezența subtil în mintea spectatorului precum acei devotați slujitori ce au învățat cum să pășească pe vârfuri pentru a evita orice zgomot al concretului ce ar putea disipa vraja.

În ciuda lentorii filmul uimește. Uimirea este dată de ingeniozitatea culinară. Vezi cum din mâinile personajelor ies creaţii, nu mâncăruri. Nici nu bănuiai cum pot fi îmbinate anumite ingrediente. Când întinde cremele ai impresia că vezi mâna unui sculptor ce întinde cleiul. Stăpânirea mișcărilor precise pare una de artist. De fapt, filmul chiar te face să te simţi ca-ntr-un atelier. Iar exponatele efemere apar într-o ordine calculată la secundă. Succesiunea lor prin faţa invitaţilor se face după regulile seducţiei. Fie ca au invitaţi burghezi bonomi sau un prinţ cu farmec persan, Eugenie și Dodin pregătesc masa de parcă ar organiza spectacolul vieţii lor.

Chimia personajelor

image: Independenta Film (press kit)

Printre desfășurările culinare spectaculoase își fac loc declaraţiile. La fel de elaborate. Cuplul pare construit arhetipal. El, Dodin, bărbatul trecut prin viaţă. Stăpân pe sine. Un rege sigur pe stabilitatea regatului intrat într-o epocă pașnică precum o zi de toamnă târzie. Ea, Eugenie, este regina misterioasă. Iar el îi recunoaște puterea în regat. Este acaparat de ea asemenea unui artist consacrat de modelul ce i-a devenit muză. Doar că impetuozitatea senzuală devine venerație. Până și cea mai predictibilă întâlnire ia tot forma unui ceremonial. Cinele se iau pe malul lacului. Cu masa demnă de o un veritabil ritual de curtare. Întâlnirea erotică este tergiversată. Este pus în scenă un alt ritual de cerut accesul în dormitorul lui Eugenie. Chiar dacă este vorba despre un cuplu trecut deja de etapa curtării în cea a maturizării.

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Succesul filmului este dat de chimia personajelor. Nu vezi înflăcărare, ci scânteia jarului matur din soba toamnelor. Cei doi actori au reușit să redea un gen de iubire ajunsă într-o etapă din ce în ce mai străină omului modern. Etapa iubirii în tonuri arămii. Când vara e doar în amintire și în atingeri. Și când toamna promite o desfătare dată de stabilitate. De certitudinea în legătură cu alegerea corectă a celuilalt.

Observând cât de mult se bucură Eugenie și Dodin unul de prezența celuilalt, îți dai seama că alta este de fapt miza filmului. La început l-ai perceput ca pe un omagiu. O declaraţie de iubire pentru Franța. Pentru salvarea esteticului civilizator. Sau o explorare a codurilor culturale transmise de ceremonialul culinar.

Mesajul profund

Ceea ce li s-a părut unora un exercițiu calofil prin care să fie atras publicul visător, gata să fugă în decorile unui film de artă idilic devine o pledoarie pentru nevoia îndelungată de prezența celuilalt. Filmul este și o întrebare despre valabilitatea iubirii de lungă durată. Mai avem papile gustative educate pentru aromele complexe și răbdarea ce transforma banalitatea în ritual estetic devine alta întrebare? De asemenea, mai putem trăi unul lângă altul bucurându-ne sofisticat? Amintindu-ne de menirea ființei umane de a depăși nevoile spre a crea valoare estetică?

Hrana ciclică

copyright: Stephanie Branchu/Independenta Film (press kit)

Estetizarea gătitului nu este un moft burghez. Cel puţin acesta pare să fie mesajul filmului La passion de Dodin Bouffant. Regizorul pare să se ducă și mai adânc în psihicul nostru. Sub stratul unui film bazat pe calofilia afectată asociată de obicei decorurilor de epocă se află un mesaj cu substrat psihanalitic. Mâncarea implică primele simţuri prin care ajungem sa cunoastem lumea. Chiar și înaintea văzului. Repetitivitatea hrănirii este prima asigurare a unei prezenţei securizante constante. Încă din primele zile de viaţă.

Mâncarea joacă un rol esenţial și în viaţa cuplului, și a oaspeţilor. Nu sunt doar niște burghezi lacomi, reduși la stadiul celor ce trăiesc pentru a mânca. Prânzurile și cinele elaborate sunt de fapt reîntoarcerea la un loc sigur. Unul pe care l-au transformat într-un paradis al obiectelor frumoase ce decorează salonul unde se desfășoară festinul.

Apare și o hrană simbolică. Eugenie hrănește nevoia de afecţiune a lui Dodin. Ambii hrănesc parental visurile unor copile din familii umile. Ele vor deveni artiste ale gastronomiei, ducându-le mai departe moștenirea. Când moștenirea culinară pare să fie ameninţată, oaspeţii cuplului preiau rolul de a hrăni. De alimentare a frumuseţii prin ajutorul oferit lui Dodin. Nu adulţii din film regresează la stadiul copilului dependent de hrana mamei. Hrana este cea adusă la nivelul maturizării emoţionale, pe care o conţine simbolic.

copyright: Carole Bethuel/Independenta Film (press kit)

Repetitivitatea cinelor din film ascunde nevoia regenerării. A certitudinii că fiinţa iubită este tot acolo. Că după noapte urmează revederea de la prima așezare la masă a zilei. Multe scene îi prezintă pe Eugienie și pe Dodin la masă. Ei respectă ciclicitatea unui ritual reconfortant ce include o întreagă existenţă împreună.

Poţi vedea trailerul filmului La passion de Dodin Bouffant aici.