Notte Fantasma (Ghost Night) – Calatorie prin Roma nocturna

Notte fatasma (Ghost Night) este un film de neratat de către dependenţii de imprevizibil. A fost considerat unul dintre cele mai bune filme din cadrul ediţiei din 2023 a festivalului Visuali Italiane, după ce a fost prezentat și la Festivalul de la Veneţia, în secţiunea Orizzonti.

Regizorul Fulvio Risuleo poate sta oricând alături de cei capabili de a menţine acest imprevizibil, vital pentru un thriller, până la capăt. De a-ţi răsturna orice presupunere legată de final, de evoluţia relaţiilor dintre personaje și de jocurile psihologice.

Partea cea mai interesantă a filmului este legată de acel imprevizibil din raportul de putere. De acea prelungire a incertitudinii din care brusc răsare scena în care vei vedea cum victima este mult mai tenace decât aveai impresia, iar dominatorul nu este psihopatul care pare la începutul filmului.

Personajele nu sunt ce par a fi

Dinamitarea certitudinilor nu este legată doar de evenimente și de legătura dintre personaje. Regizorul jonglează inspirat cu genurile. Graniţa dintre ele este permeabilă, astfel încât să-ţi fie greu să-i pui etichete filmului său. În ciuda unor elemente recognoscibile ce-l încadrează într-o anumita categorie. Iar această transgresare a graniţelor estetice este dată și de ritmul evenimentelor.

Îţi va fi clar încă de la primele scene că ai de-a face cu genul de regizor capabil să stăpânească ritmul. Să dozeze exact cantitatea de suspans, de adrenalină și de acalmie sentimentală (trimitere parodică la filmele în care tipul dur are momente de nostalgie, când lasă garda jos și i se confesează până la autovulnerabilizare celui luat de fraier). Şi nici nu putea fi altfel, deoarece fără această dozare a ritmului ar fi fost un eșec acest film în care acţiunea palpitantă și o întreagă poveste despre maturizare sunt condensate într-o singură noapte.

În orele dintre miezul nopţii pe străzile Romei și zorii prinși pe malul Tibrului, un poliţist cu metode neortodoxe și cu tulburări de personalitate ţine ostatic un puști dintr-o familie de imigranţi. Singura vină a puștiului a fost aceea de a accepta să cumpere niște iarbă. Nu pentru el, ci pentru prietenii săi italieni, alături de care urma să-și petreacă noaptea. Cu o figură blajină, de copil cuminte, de asiatic respectuos, pare fraierul grupului. Cel care cedează de obicei, pentru a fi acceptat. Care face ceea ce altora le este lene (soarta oricărui imigrant ajuns în Vest).

Poliţistul îl reperează și îi descoperă iarba interzisă. Nu-l duce la secţie, ci îl poartă cu el pe străzile Romei. O călătorie care se poate sfârși fie cu o mare prietenie bazată pe împărtășirea empatică a probmelelor, fie cu întâmplări tragice. Va fi greu de spus care variantă este preferată de regizor pentru scena finală.

Interpretări credibile

Notte fantasma are toate ingredientele unui thriller intens, ce se bazează exclusiv pe jocul actoricesc (impecabil în acest film) și pe talentul regizorului de a folosi dialogurile și un spaţiu extrem de restrâns (mașina poliţistului). De fapt, filmul pare un joc pus la cale de o felină prădătoare ce se joacă sadic (la nivel psihologic) mai ales cu spaimele noii sale prăzi. Mașina poliţistului devine astfel o capcană pentru puștiul intimidat.

Tarek (Yothin Clavenzani) nu este torturat fizic. Dar presiunea psihologică va compensa din plin lipsa violenţei fizice. Se pare că poliţistului îi place să-l chinuiască apăsând pe toate fricile copilului de imigrant. Îi pune întrebări despre familie, cu acel aer de om stăpân pe sine, carismatic, dar și dezgustător, în care s-au suprapus poliţistul bun și poliţistul rău, ce alternează în interogatoriul neconvenţional din mașină. Ba îi promite lui Tarek eliberarea, ca un stăpân cu suflet, un poliţist milos, ba îl terorizează.

Supliciul psihologic prin interogratoriul ilegal se prelungește frustrant pentru spectator. Dar frustrarea nu vine din plictiseală. Dialogul este bine proporţionat, fără acele replici spirituale inutile. Ce-i drept, zâmbetul cu multiple conotaţii ale actorului Edoardo Pesce se schimbă precum notele unei piese. Exact când întrevezi un licăr de acalmie, de compasiune, apare acea notă ușor tenebroasă. Frustarea ta este legată de tentativa regizorului de a te face să te indentifici cu Tarek. Să te vezi pe tine însuţi în postura celui ce poate cădea victima unui om care abuzează de puterea în care a convertită responsabilitatea dată de jurământul de a te apăra, chiar dacă tu crezi că nu te vei afla niciodată în scenariul de viaţă al lui Tarek.

Thriller cu mesaj social

În primele 30 de minute îţi vine să spui că vezi un thriller cu mesaj social. Filmul se deschide chiar cu o scenă în care Tarek pune dezorientat o întrebare, dar o italiancă nu îi răspunde. Refuzul ei este ostantativ. Deși îi vede privirea de adolescent inofensiv, pierdut în marele oraș, atitudinea ei te face să te gândești la xenofobie. Apoi apare poliţistul care îl tot descoase cu privire la familia lui, la părinţii imigranţi și la planurile de viitor. Însă direcţia filmului se schimbă odată cu încercarea poliţistului de a-l forţa pe Tarek să abordeze îndrăzneţ o tânără care dansa provocator. Ideea care-i vine lui Tarek de a scăpa de poliţist cu ajutorul fetei va detona tot ce credeai despre mesajul filmului și despre modul în care vor fi îmbinate elementele unui thriller cu ale unui film despre maturizare.

Tentativele adolescentului cuminte de scăpa de poliţistul uns cu toate alifiile deviază sensul relaţiei dintre ei. Mai ales raportul de putere. Deși pare genul adolescentului nesigur pe el, Tarek dă dovadă de o neașteptată luciditate și rezilienţă. Fără a deveni din cuminte un dur, îţi dă impresia că poate întoarce totul în favoarea sa. Actorul care îl interpretează pe Tarek reușește ceva greu de dus. Să te ajute să vezi schimbarea nuanţelor afective pe chipul unui personaj cu origini asiatice. Dacă erai obișnuit să le atribui asiaticilor cu ochi migdalaţi stăpânirea de sine prin îngheţarea mimicii, interprearea lui Yothin Clavenzani te va surprinde prin expresivitate. De fapt, prin adaptarea universului afectiv oriental la plasticitatea asociată popoarelor latine. Îi este de ajuns să miște ochii, să arunce privirea într-o anumită direcţie pentru a schimba dinamica relaţiei de putere.

Notte fantasma este genul de film antrenant precum un thriller, dar care se deschide spre multiple direcţii. Are și mesaj social expus empatic. Trage și un semnal de alarmă legat de vulnerabilitate în relaţia cu autoritatea. Însă cea mai importantă parte este legată de nuanţarea relaţiei dintre cel stăpân pe sine și timidul ce nu se simte încă un bărbat complet. Vei vedea în film cum cel având trăsăturile unui psihopat sigur pe el vrea să îl scoată din timiditatea blocantă pe cel aflat la început de drum. Parcă ar vrea să îi predea lecţia de care nu ar putea fi în stare tatăl lui. Chiar dacă intră în rolul profesorului dur, ce își împinge elevul spre încercări dificile, necesare procesului de trecere spre un stadiu superior.

Filmul îţi pune și această întrebare legată de limite. Despre cât de departe i-ai permite să meargă cuiva care pretinde că vrea să te înveţe ceva, să te scape de propriile frici și limite și despre unde să trasezi graniţa dintre fermitatea considerată benefică, necesară, și abuzul de putere sub pretextul binelui.

Roma necunoscută

Un rol important în nuanţarea multifaţetată a scenariului îl are orașul. Vei descoperi o altă Roma nocturnă decât cea din filmele lui Sorrentino sau ale lui Fellini. Nu vezi cadre generoase ce surprind împrejurimile spectaculoase. Lipsește splendoarea monumentelor, a palatelor, dar nu și frumuseţea. Există și frumuseţe în Roma din acest film. La fel de permisivă cu infiltrarea mitului, a umbrelor venite din alte milenii, a nelumescului. Doar că este o frumuseţe pe cât de ofertantă, pe atât de angoasantă. La un moment dat, poliţistul deschide ilegal o poartă. Intră astfel într-o zonă unde splendoarea este înghiţită de catacombe. De acea Romă subterană unde par să rămână urmele unei civilizaţii peste care s-au ridicat mereu alte straturi, ale altor epoci.

Traversarea unei Rome unde frumuseţea virează și spre tenebre îi dă filmului un farmec nelumesc. Perindarea nocturnă prin Roma capătă astfel forma unei călătorii iniţiatice. Poliţistul neconvenţional ar putea fi cel ce iniţia în vremuri străvechi ritualurile solicitante (și riscante) de trecere spre o altă etapă, superioară. Acele ritualuri ce presupuneau o coborâre în adâncuri, în locuri intunecate, pentru confruntarea cu angoasele. Doar că iniţierea va fi dublă în Notte fantasma. Nu numai Tarek va deveni altfel la momentul alunecarii nopţii către lumina zorilor. La rândul său poliţistul stăpân pe situaţie va fi deveni altul. Întrebarea apărută la ultimul cadru este cine va fi cu adevărat eliberat de vechiul sine. O eliberare așa cum o cereau cândva ritualurile de iniţiere prin întâlnirea cu stranietatea vecină cu nelumescul.

Poţi vedea trailerul aici.