Casa numelor – Marile prietenii sub privirile zeilor

Homer ne-a lăsat o lume care nu încetează să devină sursă de inspiraţie pentru scriitorii actuali. Colm Toibin li s-a alăturat celor dornici de a revizita această lume. Casa numelor este un roman la fel de intens, care abundă în peripeţii, precum poveștile din lumea lui Homer. Alternează ritmul alert al evenimentelor care dau în clocot imprevizibil cu pasajele de acalmie în care este explorată lumea intimă a unor personaje ce îţi vor părea, la început, previzibile, plate, imature sau caricaturale.

Răsturnarea puterii

Scriind Casa numelor, Colm Toibin reia povestea Clitemnestrei, soţia viteazului Agamemnon, și a copiilor ei, Oreste, Ifigenia și Electra. Ne prezintă o Clitemnestră dură, intrigantă, tanace, însetată de răzbunare. Setea de răzbunare o forţează să facă alegeri grele, cu sânge rece. Să își folosească forţa de seducţie, să preia frâiele puterii într-o lume a bărbaţilor. Tensiunea răspândită în jurul ei și hotărârea cu efecte tragice amintesc de un personaj din lumea lui Shakespeare.

Răzbunarea Clitemnestrei schimbă raportul de forţe din regat, dar și relaţiile din familia sa. Ea vrea să își ucidă soţul după ce acesta decide să o sacrifice pe Ifigenia, una dintre fiicele cuplului. Sacrificiul este cerut de zei pentru ca navele de război să nu mai fie zdrobite de stânci odată ieșite în larg.

Sacrificarea Ifigeniei o face pe Clitemnestra să își piardă cumpătul, precum și orice urmă de tandreţe și devotament. Venerarea i se transformă în ură. Doar că își ascunde această ură. Nu o transformă într-o furtună, ci într-un plan atent ţesut. Calculată și parșivă, ea își pregătește crunta răzbunare în timp ce stăpânul regatului este în război. Planul reginei îndurerate include și seducerea unui războinic. Cu ani în urmă, acest războinic ei devenise prizonierul soţului ei. Doar că planul se încheie cu alte pericole pentru ea și pentru copiii săi, mai ales pentru Oreste.

Mai multe perspective asupra evenimentelor

Romanul include mai multe perspective, inclusiv ale copiilor. Dintre toţi, Oreste se distinge. Când prezintă aventurile lui Oreste după ce el este răpit chiar de supusii ce ar fi trebuit să-l apere, Colm Toibin îmbină elementele unui roman despre maturizare cu ale unuia despre marile prietenii.

În captivitate, Oreste îl descoperă pe Leandru, un copil la fel de tanace. Ei vor fi nevoiţi să apere un alt copil din captivitate, a cărui sănătate este șubredă. Leandru și Oreste refuză să se comporte precum cei ce se raportează la oamenii vulnerabili ca la niște piedici în calea evădarii, a propriei salvări. Aruncaţi într-o lume necruţătoare, ei rămân capabili de o solidaritate ieșită din comun.

Peripeţiile lui Oreste în drumul din captivitate spre casă devin sursa dinamismului și a neprevăzutului ce întreţin interesul cititorului. Încercând să își imagineze lumea interioară a personajelor lui Homer, Colm Toibin impresionază prin atenţia acordată legăturilor afective, maturizării precoce, solidarităţii, dar și fricilor și emoţiilor năvalnice.

Lumea afectivă a personajelor feminine este una a contrastelor. Oscilează între cumpătarea Electrei și disperarea mamei sale în faţa sacrificării Ifigeniei. Neputinţa și dorinţa de a deveni stăpânele propriului destin sunt cei doi poli între care evoluează personajele feminine. De cealaltă parte, lumea personajelor Oreste și Leandru este una care se reface după ce deţinătorii puterii se schimbă. Este o lume a luptei pentru supravieţuire, ameninţată de moarte, dar în care există și posibilitatea maturizării prin legăturile de prietenie bazate pe solidaritatea din timpul luptei pentru putere (dar și pentru libertate) în noul regat ajuns pe mâna unui fost prizonier plin de resentimente.

Pagini demne de un scenariu de film

Pe măsură ce evenimentele se precipită, romanul seamănă din ce în ce mai mult cu un film psihologic având intensitatea unui thriller. Colm Toibin a luat imaginile bidimensionale de pe admiratele fresce sau vase grecești expuse la muzeele de arheologie și le-a însufleţit. A înzestrat personajele lui Homer cu o lume afectivă mai nuanţată. Iar nuanţele acestor personaje ţi se dezvăluie pe măsură ce se apropie scenele decisive.

Dincolo de a fi un roman despre maturizare și prietenie, Casa numelor este în primul rând un roman despre mașinaţiunile puterii. Despre acele pârghii și ceremonialuri intimidante ce menţin puterea în mâinile câtorva. Pentru a-și lua vechea existenţă înapoi, Oreste nu învaţă doar lecţia solidarităţii masculine. Lui i se predă și lecţia amară, șocantă, a menţinerii puterii. A luării unor decizii care îl vor bântui, dar care îi pot salva și viaţa.

Concentrându-se asupra devenirii lui Oreste, Colm Toibin a făcut din Casa numelor și un roman al pierderii inocenţei. În drumul lor spre casă, Oreste și Leandru învaţă să se lupte cu brutalitate pentru a scăpa teferi. Vor privi moartea în ochi și o vor sfida, pe fundalul unui peisaj marin al cărui albastru senin, ce îmbie la reverii estivale, contrastează apăsător, pentru a ne reaminti că unele dintre cele mai frumoase ţinuturi din lume au fost cândva scenele unor atrocităţi, ale unor aprige războaie de cucerire și de eliberare, așa cum a fost și istoria Greciei.

Casa numelor este un roman care te va invită la o lectură cu multe paliere. Îţi va trezi nostalgia pentru anii în care descopereai cu poftă poveștile antice. Te va răscoli așa cum o fac doar marile romane despre maturizare și prietenie, dar și despre pierderea inocenţei. Îţi va oferi și acel răsfăţ vizual asociat unui film turnat în regiunile unde munţii dansează cu marea. Vei avea impresia că ritmul amintește de cel al valurilor, când liniștite, când agitate. La final, te va invita să te gândești la forţa miturilor de a pulveriza inofensiv, prin forţa imaginaţiei, marile tensiuni acumulate în abisurile colective ale umanităţii.

Poţi cumpăra volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre povestea lui Samson, în romanul Mierea leului.