Butterfly Vision – Femeile de pe front
Butterfly Vision (văzut în premiară, în România, la Festivalul Anonimul) este unul dintre cele mai bune filme lansate la Cannes 2022, dar s-a vorbit și s-a scris mult mai puţin despre el decât despre alte filme. Deși este la primul lungmetraj, regizorul Maksym Nakonechnyi nu se teme să experimenteze. Să abordeze o perspectivă neconvenţională atât la nivel vizual, cât și al subiectului dur abordat. Filmul poate fi considerat reprezentativ pentru noul val al cinematografiei ucrainene, apreciată mai ales datorită experimentelor vizuale inedite ce pun într-o nouă lumină temele de actualitate, influenţate de schimbările sociale și de tensiunile din Crimeea și Donbas.
Un personaj feminin greu de uitat
Realizat înainte de invazia din 2022, Butterfly Vision este totodată unul dintre cele mai puternice filme despre rezilienţa femeilor din zonele de război. Calităţile filmului se sprijină și pe interpretarea memorabilă oferită de actriţa Rita Burkovska. Aceasta o interpretează pe Lilya, o tânără specializată în utilizarea dronelor. Lilya joacă astfel un rol important în ghidarea soldaţilor ce luptă împotriva separatiștilor. Prin dronele ei, reușește să depisteze mișcările forţelor separatiste din Donbas.
Filmul începe cu eliberarea tinerei Lilya în urma unui schimb de prizonieri. Ea fusese luată ostatică în urma unui asalt al separatiștilor. Odată eliberată, devine subiectul multor știri despre conflictul din Donbas. Primește mesaje de susţinere, de apreciere și de încurajare, fiind considerată un erou. Totodată, primește și unele mesaje ostile de la cei ce îi blamează pe ea și pe camarazii săi de prelungirea conflictului din Donbas.
În faţa reporterilor și în relaţia cu persoanele apropiate (inclusiv cu mama ei), Lilya afișează o stăpânire de sine ce îi face pe mulţi susţinători din social media să o declare mai tare decât un bărbat. Totuși, lumea interioară a Lilyei a rămas încă sub asediu. Aceasta poarta cu sine un secret, care o împiedică să lase în urmă trauma din captivitate. Dar și să vorbescă deschis despre ea. La vizita medicală ce urmează eliberării, Lilya află că este însărcinată. Ea știe că tatăl copilului este de fapt unul dintre separatiștii, care a violat-o.
Dacă drama Lilyei era previzibilă încă din primele scene, când a fost legată la mâini până în clipa eliberării, asemenea unui prizonier, și privită cu dispreţ, de parcă ar fi fost încă o pradă de război a soldaţilor separatiști cu feţe de troglodiţi, care au dus-o până-n locul schimbului de prizonieri, modul în care Maksym Nakonechnyi alege să exploreze problemele femeilor din zonele de război, mai ales a celor ce aleg să meargă pe front, este unul surprinzător. Vei fi zguduit nu numai de jocul actoricesc și de hotărârile neașteptate ale Lilyei. Filmul impresionează și prin multistratificarea matură a dramei. Vei aprecia mai ales maturitatea și curajul regizorului de a conecta drama personală a protagonistei sale de tulburările societăţii ucrainene.
Prin alegerea inspirată a Ritei Burkovska în rolul principal, regizorul ucrainean conduce povestea în directii neașteptate. Acestea nuanţează lumea personală a Lilyei, relaţia ei cu partenerul de cuplu și cu alţi camarazi de pe front, cu propria traumă, dar mai ales cu trepidaţiile societăţii ucrainene, prinsă în capcanele unor conflicte interne ce au urmat după invadarea Crimeei din 2014.
Frontul din cuplu
Revenită în apartamentul unde locuiește alături de soţul său, care i-a fost și camarad pe front, Lilya se poartă într-un mod greu de prevăzut de spectatori. Singurul aspect predictibil este erodarea legăturii de cuplu. Soţul ei nu își poate controla furia.
La început ţi se dă de înţeles că ar fi vorba despre furia bărbatului neputincios, care primea apeluri sfidătoare de la cei ce îi torturau soţia (Lilya încă își mai privește în oglidă dovezile ce par urmele unor gheare pe spatele ei). Sau poate la baza erodării cuplului ar fi de fapt umilinţa bărbatului ce nu a putut împiedica violarea soţiei capturate chiar sub ochii săi. Apoi reacţiile lui Tokha, sotul Liliyei, încep să pară lipsite de empatie. Pare mai preocupat de acţiunile prietenilor săi radicalizaţi (gata să atace tabere de romi) decât de relaţia cu Lilya. Când mulţi s-ar fi așteptat ca el să o întâmpine cu tandreţea răbdătoare care îi lipsise, să îi dea de înţeles că sănătatea ei, după luni de prizonierat, este cea mai importantă, Tokha îi cere Lilyei, mai bine zis îi ordonă, să avorteze cât mai repede.
Evoluţia imprevizibilă a personajului feminin
Primul eveniment care deviază așteptările spectatorului este hotărârea Lilya de a opri avortul în ultimul moment. Se dă jos de pe masa de operaţie. Astfel își lasă partenerul să înţeleagă că doar ea este în măsură să ia decizia finală, preferând să mai aștepte. Începând din acest moment, personajul devine deopotrivă nuanţat și enigmatic. În ciuda unor semne recognoscibile ale sindromului post-traumatic, Lilya pare atipică. Se dezvoltă asemenea unui personaj feminin mult mai sofisticat.
Pentru cei din jur, dar și pentru spectatori, Lilya devine simbolul femeii curajoase. Pe care nimic nu o poate doborâ. Mimica și gesturile prin care actriţa Rita Burkovska o nuanţează psihologic pe Lilya îi vor face pe mulţi să își recalibreze așteptările de la modelul femeii puternice.
Îmbinând armonia, eleganţa și acea privire de eroină demnă de un teatru clasic, asociate femeilor din spaţiul slav, stăpânirea de sine a celei ce a văzut multe și acel ceva misterios, indescifrabil, demnă de eroina unui film psihologic, Rita Burkovska ne face să ne gândim de la început până la sfârșitul filmului la intenţiile personajului legate de sarcina și la motivele de a refuza avortul. Ar putea fi un manifest personal împotriva unui război în care trupul femeii este o ţintă. Folosit în umilirea și tentativa de intimidare a adversarului. A distrugerii oricărei rămașiţe de demnitate și de curaj într-o luptă inegală de la început. La fel de bine ar putea asocia propria vulnerabilitate cu a unui copil devenit ţinta urii înainte de a se naște. Sau pur și simplu cheia interpretării ar fi data chiar de flashback-urile voalate.
Aceste flashback-uri legate de traumă sunt extrem de alerte și neclare vizual. Nu vedem o explorare vizuală explicită. Camera insistă mai degrabă asupra detaliilor asupra cărora se revarsă teroarea. Totuși, oferă suficiente aluzii vizuale cât să înţelegem că sala unde urma să aibă loc avortul și conectarea ei la aparatele care măsoară pulsul și tensiunea de dinainte opreraţiei îi amintea de sala torturii, unde Liliya fusese legată, imobilizată și redusă la starea de neputinţă.
Cu toate că-n relaţia cu sine Liliya este conștientă de urmările prizonieratului, personajul rămâne evaziv în relaţia de cuplu. Dar și în relaţie cu spectatorul. Pe această ambiguitate întreţinută inteligent și echilibrat de jocul actoricesc se bazează filmul. Mai ales turnura neașteptată a evenimentelor.
O estetică aparte
Mulţi i-ar putea reproșa lui Maksym Nakonechnyi că nu a optat pentru o analiză psihologică mai amănunţită. Pentru acel gen de scenariu ce ar fi detaliat precum o analiza psihologică tot ce simte Lilya. Atât în legătură cu sarcina, cât și în relaţia cu partenerul de cuplu. Totuși, cei familiarizaţi cu istoria Estului, cu mentalitatea ce leagă de blamul colectiv sarcina apărută în contextul unui ritual de umilire prin viol, de legea tăcerii ce încă mai pecetluiește deciziile în vreme de război, vor considera potrivită opţiunea regizorului de a oferi aluzii, de a invita spectatorul să ofere propria interpretare. În loc să dea impresia unei scăpări de începător, ambiguitatea și minimalismul analizei psihologice nuanţeaza de fapt psihologia personajului feminin.
Butterfly Vision a fost apreciat și datorită vizualului cu tentă experimentală. Pentru a compensa tot ceea nu spune și arată explicit în legătură cu gândurile personajului său și cu momentele traumatizante din timpul torturii, Maksym Nakonechnyi folosește imaginile cu tentă simbolică, dar optând pentru inovaţiile oferite de tehnologie. Flashback-urile și coșmarurile iau forma unor imagini distopice. Aceste imagini întrerup cursul realităţii cenușii, apăsătoare, ce pare desprinsă din filmele noului val românesc. Tonurile pesimiste, nuanţele terne ale spaţiului urban din zonele de conflict sunt intercalate cu niște imagini ce îmbină textura onirică, tehnicile de filmare cu tentă futuristă realizată cu drona (Liliya era ea însăși expertă în folosirea dronelor) și estetica avangardistă asociată cu angoasa post-apocaliptică, prin care Maksym Nakonechnyi se apropie de viziunea altui mare cineast ucrainean actual, apreciat la marile festivaluri și datorită filmului Atlantis (Valentyn Vasyanovych).
Cei ce apreciază și stilul lui Valentyn Vasyanovych descoperă în Butterfly Visions aceeași pendulare vizual-avangardistă între un realism urban recognoscibil, angoasant, și alunecarea spre o distopie adeverită pentru soarta așezărilor din zonele ocupate. De asemenea, descoperă aceeași profunzime psihologică sub forma unui aisberg. La suprafaţă se vad doar gesturile evazive și anumite scăpări intempestive ale emoţiilor ascunse. Cea mai mare parte a ceea ce simt și trăiesc personajele se află undeva la adâncimi inaccesibile destăinuirilor de clarificare, scufundate sub ceea ce vor să arate, astfel încât să pară că își pot relua controlul asupra propriei vieţi după experienţa războiului.
Imaginile din dronă nu mai sunt simple redări fidele ale războiului, ci intervin asemenea unor compoziţii stranii, la graniţa fotografiei cu suprarealismul high-tech. Exact ca-n estetica vizuală a unui suprarealism video imersiv, ce pleacă de la imagini fidele ale realităţii și le transpune într-o zonă mai puţin lumească, atemporală. Totuși, aceste imagini ce întrerup imaginile realiste din viaţa unei supravieţuitoare nu duc în derizoriu drama războiului confundând-o cu un joc video. Imaginile din dronă inspiră mai degrabă acel gen de stranietate alegorică decriptată în mintea fiecărui spectator.
Observatoarea unei societăţi
Pentru unii, drona care surprinde imaginile cu tentă apocaliptică ar putea fi un alter-ego al Liliyei. Un simbol al conștiinţei ei capabile să vadă lumea dintr-o altă perspectivă. Asemenea dronei, conștiinţa Liliyei ajunge să capteze și imaginile ce nu se văd de la sol, acolo unde se desfășoară conflictul. Ar putea simboliza la fel de bine privirea femeilor ce văd dincolo de lupte. Ce pot prevedea urmările dezastrului.
Asemenea dronei, Liliya vede ceea ce puţini pot observa. Însă nu ridicându-se neapărat de la sol. Ea vede ce se întâmplă de fapt cu societatea divizată din ţara sa. Prin drumurile făcute de Liliya în oraș, între apartament, autobuz, cabinetul medical și casele prietenilor, spectatorul este invitat să cunoască imaginea de ansamblu a societăţii ucrainene.
Faptul că arată de ce sunt în stare soldaţii separatiști pentru a-și atinge scopurile nu-l face pe Maksym Nakonechnyi să ignore problemele societăţii ucrainene. Sunt de fapt problemele majorităţii societăţilor captive dincolo de Cortina de Fier. Acele societăţi ce încearcă să își găsească drumul spre recucerirea identităţii confiscate de naraţiunea sovietică. Niste societăţi ce au luptat pentru a trăi într-o ţară independentă, încă bântuită de traume. Iar aceste traume pot face dintr-o diversitate etnică un butoi cu pulbere în locul comuniunii.
Datorită atenţiei acordate problemelor sociale, Butterfly Vision iese din sfera filmelor ce dau sentinţe. Este clar doar cine sunt agresorii Liliyei. În rest, nuanţele iau locul certitudinilor. Dacă Liliya reprezintă orientarea spre interioritate a filmului, spre drama personală, soţul ei reprezintă legătura cu societatea. La un moment dat, reacţiile sale impulsive, urmate de niște acţiuni din care alungă raţiunea, devin simptomul unor grupuri ce aleg să răspundă în faţa războiului cu acţiunile radicale. Însă nu acele acţiuni îndreptate spre agresori, ci spre cei consideraţi niște paria ai societăţii. Lilya află că soţul ei a fost implicat într-un atac rasist. Astfel, ajungem să legăm anumite scene de acele drame despre care am citit și în reportajele ce au ca subiect vulnerabilitatea romilor deveniţi refugiaţi în urma invadării Ucrainei.
Revenită din captivitate, Liliya descoperă un alt front. Cel de acasă. Este atacată verbal cu ură de femeile dintr-un autobuz, înfuriate că ea avea dreptul de a călători gratuit. Lor nu li se pare normal ca Liliya să beneficieze de reducerea acordată de cei ce au luptat pe frontul din Donbas. Nici reporterii care îi relatează povestea nu par mai empatici. Tonul reportajelor despre eliberarea ei devine unul mai degrabă senzaţionalist. Lor li se adaugă și cei ce transmit live pe reţelele sociale pentru a colecţiona aprecierile fanilor. Prin această vânare a senzaţionalismului, Maksym Nakonechnyi pare să critice societatea-spectator. Sau mai bine zis acel segment al societăţii avide de spectacol.
Când situaţia își pierde potenţialul demn de un film de acţiune cu femei combatante, rămâne un vid. Nimeni nu se întreabă despre cum poate reveni la viaţa de dinainte o femeie prizonieră. Dar mai întâi ar fi trebuit să se întrebe ce se află în spatele stăpânirii de sine afișate în faţa camerei. Doar aluziile unor internauţi, ce par a fi de partea separatiștilor, nasc și întrebări despre condiţia femeii din captivitate. Însă doar pentru a face aluzie la adevăratul tată biologic al copilului. De fapt, regizorul îţi dă de înţeles că până la invazia din 2022 lumea îi abandonase pe cei din Donbas. Aceștia rămăseseră să se apare singuri, să își găsească propriile resurse. Iar Liliya străbate un al doilea front, cel de acasă. Un front la fel de minat, cu probleme colective ce pot exploda oricând sub cele personale.
Pe frontul de acasă, compasiunea nu înseamnă și discuţia autentică. Despre ceea se s-a întâmplat în timpul captivităţii mai degrabă se tace. Iar femeia rămâne să găsească rezilienţa pe cont propriu. Cei din jur nu pot exprima ceea ce bănuiesc decât prin trimiteri la schimbările înfăţișării.
În multe scene este pomenit faptul că Liliya a revenit din captivitate avand un păr mai scurt. Un prim semn prin care agresorii vor să intimideze o femeie ce a îndrăznit să le ţină piept. Iar dialogurile simple din scenele în care Liliya acceptă ca prietena sa, o fostă combatantă, să îi vopsească părul, găsindu-i o nouă tunsoare care să-i redea feminitatea, este una dintre multele scene în care Maksym Nakonechnyi demonstrează că poţi reda complexitatea psihologică fără clarificări ostentativ de lămuritoare. Doar punând accentul pe acţiuni banale, dar care exprimă cu adevărat amploarea traumei când Liliya încearcă să se recontecteze la fluxul vieţii cotidiene, așa cum arată ea dincolo de război.
Poţi vedea trailer-ul aici.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Cheia din Smirna – Drumul spre amintiri vechi de secole
8 noiembrie 2024Tacerea Seherezadei – Povesti din Smirna cosmopolita
7 noiembrie 2024UrbanEye Film Festival 2024
4 noiembrie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
The Seed of the Sacred Fig – Curajul femeilor iraniene
22 octombrie 2024 -
Passion simple – Amintirea unei relatii bulversante
5 decembrie 2022 -
Tunelul – O poveste a carei intensitate va creste imprevizibil
21 octombrie 2021
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
The Girl on the Via Flaminia – Doua suflete ratacite prin Roma
16 februarie 2023 -
The Black Sea Film Festival 2022
26 august 2022 -
Playback – O capsula de nostalgie
10 decembrie 2023