Infruntare la nivel inalt – Ce ai fi facut in locul lui Boris Pasternak?

Ismail Kadare are marele talent de a transforma datele istoricilor în povești încărcate de enigme, la graniţa cu absurdul și realismul magic. În cărţile sale, marile evenimente din istoria Albaniei, a Imperiului Otoman sau a ţărilor din partea asupritoare a Cortinei de Fier sunt revizitate din perspectivă alegorică. Perspectiva aceasta nu amortizează gravitatea evenimentelor. Dimpotrivă, o imprimă și mai adânc în memoria cititorului, dar mai ales în conștiinţa lui. Înfruntare la nivel înalt este o carte nu numai despre culisele scurtei discuţii dintre Stalin și Boris Pasternak, devenită, în ochii multora, o condamnare la moarte a poetului iconic Osip Mandelștam. Ismail Kadare transformă enigmele și miturile din jurul acestei conversaţii într-o meditaţie asupra literaturii, menirii de artist, teama de cenzură, devotament, solidaritate, complicitate și asumarea consecinţelor prin alegerea unui artist de a nu se autocenzura.

Ce faci dacă te sună un dictator?

Deși a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei sale, Boris Pasternak a devenit celebru la nivel mondial datorită unui roman. Mulţi îl asociază cu faimosul și multiecranizatul Doctor Jivago. Un roman esenţial pentru cei dornici de a înţelege Rusia secolului XX.

În ciuda admiraţiei de care se bucura în Vest, reputaţia lui Boris Pasternak se deteriora în ţara natală. Nominalizarea sa la Premiul Nobel a stârnit antipatiile sovieticilor. Era de neacceptat ca un artist rus să accepte premiile Occidentului burghez. Așadar, o campanie având scopul de a-l denigra pe Boris Pasternak începuse. Celor din Europa aflată sub influenţa sovietică trebuia să li se spună că Pasternak fusese un laș. Un complice al trimiterii în lagărul stalinist a marelui Osip Mandelștam.

În anii ’30, ceva i-a schimbat viaţa lui Pasternak. Primise un apel de la Stalin. În această convorbire de câteva minute se spune că s-a dezis de Osip Mandelștam. Că nu i-a susţinut nevinovăţia, preferând să-i dea de înţeles lui Stalin că nu-l leagă nimic de Mandelștam. Ar fi putut să-i ia apararea prietenului său, dar a preferat să asculte instinctul de conservare. Să se lase dominat de teroarea pe care o răspândea Stalin.

Această convorbire avea să-l marcheze și pe Ismail Kadare. Să-l bântuie. Îi amintea mereu de marele său roman încă nescris. Acel roman inspirat de întâmplările din anii petrecuţi în calitate de student al Institutului Maxim Gorki din Moscova. La acest roman amânat avea să se întoarcă obsesiv, mai întâi în mintea lui, tocmai când Albania stăpânită de un Stalin local – Enver Hoxa – îngheţase relaţiile cu puterea de la Kremlin, în anii ’60.

Investigatorul memoriei colective

Propriile cercetări și amintiri îl transformă pe Kadare într-un investigator al memoriei colective. Află că există de fapt treisprezece variante ale relatărilor despre convorbirea dintre Stalin și Boris Pasternak.

Mergând pe firul istoriei, dar și al memoriei, Ismail Kadare te poartă într-o călătorie. Din Tirana până-n Moscova artei și a intrigilor. Dintr-o vilă tranformată în rezidenţa artiștilor în devenire, de pe litoralul baltic al fostei Uniuni Sovietice, până-n Parisul unde familia Kadare este vizitată de cea pe care Ismail Kadare o văzuse plângând în timpul unei manifestaţii de înfierare a marelui Pasternak.

În paginile din Înfruntare la nivel înalt, Pasternak prezintă fiecare dintre cele treisprezece variante ale convorbirii dintre Stalin și Pasternak. Iar fiecare sursă ce oferă propria variantă îţi dă impresia ca ar putea furniza materialul pentru un întreg roman. De fapt, nu citești doar despre niște variante așa cum au rămas ele în memoria celor apropiaţi atât de Pasternak și de cercul său de intelectuali subversivi, cât și de aparatul ce întreţinea teroarea instaurată de Stalin. Ai de fapt un joc al oglinzilor, al perspectivelor înșelatoare asupra evenimentelor.

Multiplicarea perspectivelor

Multiplicarea perspectivelor poate crea și confuzie în mintea cititorului din societăţile democratice. Nu și în mintea celui ce a trăit sub dictatură. Cel ce a supravieţuit într-o societate stalinistă știe că adevărul se schimbă mereu la nivel oficial, în funcţie de ceea ce vrea să ascundă tiranul și infernala sa mașinărie de propagare a fricii. Doar varianta personală contează pentru acest cititor, dar oamenii ascundeau tocmai această variantă. Închiderea propriului adevăr în memoria personală era o formă de supravieţuire. Una credeai în relaţie cu tine, alta pretindeai în public. Abia când tiranul murea, scoteai la suprafaţă această variantă personală, care între timp suferise modificările ce reflectau evoluţia propriei personalităţi.

Citindu-l pe Ismail Kadare îţi dai seama că adevărul păstrat în memorie este un hăţis de experienţe subiective. Un labirint unde nu adevărul contează neapărat, ci tot ceea ce îţi trezește încercarea de a-l afla. Fiecare variantă despre ceea și-au spus Pasternak și Stalin deschide tot atâtea interpretări, ce nu oglindesc doar nevoia de a discuta despre datoria unui intelectual în timpul unei dictaturi.

Ismail Kadare întoarce oglinda și spre cei ce-l acuză sau îl apară pe Boris Pasternak. Îi face să-și analizeze propria grilă de valori și idealuri. Să se întrebe ce îi determină să îl condamne, să îl considere laș, dar și ce îi face să-i găsească scuze, să îi ierte dorinţa de a rămâne în viaţă cu orice preţ. Însă dincolo de aceste perspective, rămâne întrebarea: istoria se poate repeta, chiar și în lumea noastră civilizată? Este întrebarea ce reamintește de repetitiva dramă a unor artiști rămași singuri în lupte inegale. Chemaţi să pună mâna pe arme când ei ar vrea de fapt să reamintească despre necesitatea reflecţiei devenite acel răgaz dat de intelect atunci când instinctul instigă la acte necugetate.

Poţi cumpăra volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să citești și despre cartea scrisă de Ludmila Uliţkaia – A fost doar ciumă.