Supravietuitorii – Recuperarea legăturii fraterne

Ne fascinează filmele și romanele scandinavilor nu numai datorită plasării poveștilor emoţionante în mijlocul unor peisaje la care visăm ori de câte ori tânjim după liniștea naturii lăsate-n voia ei, necotropită. Acești artiști nordici trec dincolo de picturalul imediat, îndrăznind să ne pună în faţa unui contrast între tihna din inima naturii și trăirile clocotitoare ale personajelor. Dar nu este un contrast prin care să râdă sarcastic de nevoia noastră de a crede în existenţa unor locuri idilice, nepervertite de răutate. Este mai degrabă genul de contrast în care, deodată, fiecare element al peisajului devine o cheie de interpretare a lumii interioare atunci când orice replică este de prisos. La toate acestea începi să te gândești imediat ce deschizi paginile romanului Supravieţuitorii.

Vraja unei vacanţe de vară în natură

Pe fundalul imaginii unei căbănuţe de lângă un lac devenit paradisul oricărui copil pentru care vacanţa de vară înseamnă să zburde în natură și să se bălăcească până la apus, scriitorul suedez Alex Schulman imortalizează cele mai frumoase, mai pline de solidaritate (dar și de evenimente zguduitoare) momente ale unei familii. Povestea familiei este spusă prin intermediul evenimentelor ce duc la maturizarea sau la neîmplinirile copiilor deveniţi adulţi.

Trei fraţi, care sunt personajele centrale din Supravieţuitorii,decid să revină, peste ani, în locul unde își petrecuseră verile copilăriei. Moartea mamei i-a obligat să privească înapoi. Dar este o revenire care se poate încheia cu o tragedie sau cu vindecarea prin (re)derularea trecutului.

Romanul este o pendulare printre flashback-uri. Adevărul fiecărui frate este completat de amitirile altui frate având un caracter opus. Din prezent răsar scene ce vin din trecut. Niște scene ce au schimbat derularea unei existenţe, stima de sine sau planurile de viitor.

Cititorul va fi impresionat și de curgerea scenelor. Alex Schulman are darul de a face din lentoarea unor anumite pasaje un răsfăţ. Se va simţi răsfăţat mai ales cititorul pasionat de natură, care visează la veri cu timp molcom. Elementele peisajului sunt folosite pentru a retrezi stările din copilărie ale personajelor adulte. Sau pentru a exprima tocmai acele stări ascunse, neînţelese încă.

Fraţii având caractere diferite

Fraţii – Nils, Benjamin și Pierre – au caractere diferite, prin urmare perspectivele asupra anumitor întâmplări ce au lăsat răni pot crea niște conflicte furtunoase. Pierre este impulsiv. Sare oricând la bătaie, rănindu-și până și fraţii. Este modul său de a-și exprima durerea de necontrolat, chiar și după ce devine adult. Benjamin este mai degrabă contemplativ. Preferă să stea departe de conflicte. Ajunge să privească zbaterile părinţilor și ale fraţilor de la distanţă, pentru a nu se îneca în vârtejul dramelor. Nils alege evadarea prin studii, apoi prin activităţi de voluntariat în America Centrală. El hrănește mândria părintilor, devenind un etalon al excelenţei pentru ceilalţi fraţi.

Ca-n orice familie în care fraţii au caractere diferite, legăturile devin derutante pentru cititorul observator. Fraţii pot trece de la solidaritate și duioșie împărtășită la încăierari sau la jigniri. Fiecare s-a simţit nedreptăţit în felul său. După moartea mamei, cei trei se reîntorc spre legăturile din copilărie pentru a-și revărsa gândurile nerostite. Reintră în rolurile din trecut. Se iau la harţă din nou, se reapropie. Aceeași trecere năucitoare ce îi duce la graniţa dintre vulnerabilitate și vulcanul agresivităţii ca defensă. Iar natura pare să îi învăluie, să le conţină stările năvalnice. Le oglindește fiecare tresărire, fiecare gest strident. Exact ca-ntr-un film psihologic scandinav.

Un film scandinav în proză

Alex Schulman scrie de parcă ar filma scenele din Supravieţuitorii. Nu-i scapă nici un obiect și nici un peisaj cu potenţial simbolic pentru lumea interioară. Ştie să folosească natura pentru a o conecta la ceea se simt personajelor, la preaplinul afectiv. Nu întâmplător alege să plaseze copilăria personajelor într-o zonă aproape izolată, Aici, familia pare să-și fi făcut propria lume.

Fraţii au și ei propriul univers. Natura din jur le aparţine. Ei îi încredinţează nevoia de aventură, curiozitatea devenită începutul unor explorări periculoase. Şi tot spre natură se reîntorc pentru ultimele ritualuri simbolice, menite să clarifice legăturile din familie și toate interpretările ambigue din relaţiile fraterne. De fapt, natura are un loc vital în ceremonialul afectiv al fraţilor, dar și în ritualurile de trecere. De aceea pasajele descriptive nu devin plictisitoare, ci întreţin palpitant misterul. Întrevezi secrete și viitoare mărturisiri care să înteţească interesul pentru carte.

Pasajele ce surprind cinematografic locul pitoresc mai au un rol. Acela de a păstra subtilitatea prozei chiar și în momentele de izbucnire prin mărturisiri dureroase. Aparent, stilul lui Alex Schulman te derutează. Trecerea de la reuniunea fraţilor din prezent spre trecut se face brusc, de la un rând la altul. Însă rolul simbolic al peisajelor tocmai acesta este: de a creea puntea între vârste, de a exprima continuitatea, chiar și atunci când memoria personajelor duce la o fragmentare a poveștii prin aluzii extrem de voalate.

Îţi reamintești cu fiecare pagină că nu povestea de ansamblu este importantă, ci mai degrabă reverberaţia subiectivă a întâmplărilor în povestea fiecărui frate. De aceea nici nu este nevoie de claritatea obţinută prin acea naraţiune precum un fir drept, ci de adâncirea ei în sugestiile oferite de gesturile simbolice (uneori de neînţeles) ale părinţilor sau ale fraţilor. De aici vine și frumuseţea aparte a romanului, în ciuda unei alunecări spre tristeţea copleșitoare a pierderilor.

Poţi comanda volumul de pe LibHumanitas.

Te invit să descoperi și cartea Marinarul.