Consimtamantul – Sa mai scrii, te rog!

Să mai scrii, te rog! Este îndemnul multor cititori în faţa paginilor din Consimţământul (carte tradusă de Alexandra Cozmolici la Ed. Polirom). Autoarea ei, Vanessa Springora, este înzestrată cu forţa marilor scriitoare care bulversează lumea literară cu simţul de observaţie pătrunzător al celor ce au curajul să se privească necruţător la diferitele vârste ale metamorfozelor ce au coincis la un moment dat cu etapele vindecării unei răni. Consimţământul este și întâlnirea celei din prezent – care înţelege ce i s-a întâmplat și mai ales de ce și din vina cui i s-a întâmplat – cu trecutul învăluit în manipulare, în rușine și în confuzia luată drept o certitudine de nezdruncinat.

Are forţa unui roman-cult

Consimţământul este mai mult decât o autobiografie care dezvăluie faţa ascunsă a unui mare scriitor francez. A unuia care seducea preadolescente vulnerabile. Scriitorul este menţionat sub forma iniţialelor G.M.

Volumul autobiografic al Vanessei Springora reflectă un stil literar pe care îl regăsești în romanele-cult. Vanessa Springora are o scriitură precum cea înfiptă în trecutul autoarelor curajoase, în secretele devenite pasaje antologice. Generaţiile viitoare se vor întoarce la paginile din Consimţământul pentru a înţelege nu doar o epocă sau niște umbre ce pândesc în spatele talentului sub care se ascunde un abil prădător. Ele vor citi această carte mai ales pentru a înţelege mecanismele vulnerabilizării precoce, ale întreţinerii unei iluzii confundate cu binefacerile primei îndrăgostiri.

O carte de referinţă

Psihologii și profesorii vor face trimiteri la această carte pentru a demasca trucurile prădătorilor sexuali carismatici. Mamele de fete visătoare vor cadea pe gânduri. Luptătoarele pentru drepturile femeilor vor citi rândurile plesnind de revoltă. Idealiștii nostalgici după vremuri netrăite vor începe să vadă cu alţi ochi manifestul pentru libertatea înţeleasă prin mușamalizarea consecinţelor, dintr-o epocă asociată cu zorii emancipării. Pasionaţii de literatură își vor pune întrebări despre limitele dintre libertatea unui scriitor și lipsa de scrupule a vampirului care își transformă victimele în sursă de inspiraţie după ce le devitalizează, golindu-le de stima de sine, de autonomie și de trecutul personal.

Potenţialul artistic abandonat

Cum de Vanessa Springora nu a scris mai mult până acum? Mai ales că sursele de inspiratie nu i-au lipsit. A trăit la începutul adolescenţei cât alte femei în zece vieţi. Profunzimea și numeroasele cărţi devorate cu poftă încă din primii ani îi preziceau o mare carieră literară. Ar fi putut fi noua Margurite Duras. Capacitatea de a-și observa schimbările interioare ar fi apropiat-o de Anais Nin. Doar că multă vreme a stat departe nu numai de scris, ci și de cărţi.

Ruperea vrăjii după seducţie

Prezenţa cărţilor ajunsese o sursă de angoasă amestecată cu dezgust și epuizare psihică. Marea literatură îi amintea de modul în care unui bărbat i se iartă abuzurile atâta vreme cât este considerat un mare scriitor. Un mare scriitor este precum un zeu. Așadar, deasupra oricăror legi ale pământenilor de rând. Nu mai are pic de remușcare. Seduce, devorează cu zâmbetul pe buze însoţit de mimarea tandreţii, apoi abandonează. Nu inainte de a-și întinde vraja care transformă relaţia cu victima în iluzia voluptăţii și a iubirii absolute. Dacă vraja poate fi confundată cu suprema fericire în numele artei, dezvrăjirea este cruntă, alienantă chiar.

De această desvrăjire avusese parte și Vanessa Springora, în primul an de liceu. La vârsta la care multe dintre colegele de liceu defilau cu primul iubit, ea își luase în sfârșit inima-n dinţi pentru a evada, în sfârșit, din genul acela de relaţie mult prea solicitantă, emoţional…și sexual. Fusese nu muza, ci jucăria sexuală a unui mare scriitor. Avusese impresia ca îl iubește. Îl adorase cu supunere oarbă. Exact așa cum vulnerabila crede iluzoriu că iubește un guru al unei secte în care sexualitatea devine sclavagism emoţional.

Muză, ori sclavă?

Vanessa Springora nu avea încă vârsta eliberării unei cărţi de identitate când identitatea îi era furată pentru a fi contrafăcută în romanele și în jurnalele unui prădător abil, pe care victimele nu l-au denunţat, cu excepţia ei. Acest prădător nu constrângea prin forţă. Își manipula victimele, dându-le impresia că sunt stăpâne pe propriul corp.Le  promitea eliberarea de constrângeri și privilegiile maturizării precoce. Victimele, mereu la graniţa încertă dintre copilărie și adolescenţă, erau niște Lolite. Unele cărora li se dădea impresia că pot ajunge la râvnitul statut de muze ale unui geniu. Că au fost alese din atâtea potenţiale surse de inspiraţie.

Mugurii vulnerabilităţii

Adolescena Vanessa Springora avea profilul victimei perfecte. Tatăl ei nu numai că devenise absent. Înainte de a pleca definitiv din viaţa ei îi dăduse de înţeles că nu valorează mare lucru.

După divorţ, mama scriitoarei se comporta precum o adolescentă vulnerabilă, dar care mima teribilismul. Părea exuberantă, dezinvoltă, însă era doborâtă de propriile instabilităţi afective. Așadar, Vanessa Springora se simţea neiubită. Nu prea avea prieteni, cu excepţia unei vecine care frecventase aceeași școală și a unui băiat alături de care avea să cunoască primele atingeri stârnite de curiozitatea erotică. Totodată, Vanessa avea o curiozitate vie, o înclinaţie spre învăţătură și un apetit pentru lectură invers proporţional cu nivelul stimei de sine.

Întâlnirea cu prădătorul

Așa cum se întâmplă în cazul multor femei a caror adolescenţă a fost influenţată de prăpastia dintre nivelul intelectual ridicat și nivelul stimei de sine, Vanessa de la treisprezece ani se simte mai sigură pe ea în compania unor cărţi. Mai ales că mediul literar îi este cunoscut. Mama ei lucrează pentru o editură. Participă la cine și la petreceri unde sunt invitaţi mari scriitori. La unul dintre aceste evenimente mondene din lumea scriitorilor o introduce pe fiica ei. Prădătorul G.M, este și el prezent.

G.M. este șarmant, poate cel mai șarmant bărbat din încăpere, în ochii Vanessei. Cu ea devine binevoitor și mai ales încurajator. Din arsenal mai fac parte manierele impecabile, surâsul ghiduș, umorul spiritual dublat de acea spontaneitate efervescentă precum șampania aleasă corect.

Dezarmarea prin manipulare

Întâlnirea se va dovedi fatidică după ani. Însă multă vreme a fost confundată cu prima iubire. Vanessa nu împlinise încă 14 ani. El avea aproape 50 și o colecţie de preadolescente iniţiate sexual și făcute să creadă ca sunt privilegiate, speciale. Prădătorul își perfecţionase arta dezarmării prin manipulare. Victima nici nu se simţea victimă. Cel puţin nu în etapa curtării, a perfecţionării unei capcane psihologice.

Nici Vanessa nu se simţea folosită, ci șlefuită cu mare pricepere de un bărbat genial. Se simţea norocoasă ca și-a putut începe viaţa sexuală ghidată de un bărbat matur, inteligent, mai presus de toate artist, admirat chiar și de președinţi.

Dezvăluiri nebănuite despre marii intelectuali

G.M era genul de scriitor transformat în zeul libertăţii sexuale. Susţinea dezinhibat că legătura sexuală dintre un adult și un minor trebuia acceptată. Interzicerea ei era produsul unor minţi obtuze din trecut, în viziunea lui. Azi ar fi stârnit valuri de indignare cel puţin la fel de mari precum cele de admiraţie. Ar fi avut soarta starurilor nonconformiste acuzate de corupere de minori, de care mulţi se dezic. Nu și în anii ’60-’70. În acei ani mai toată crema intelectualităţii franceze ce dădea ora exactă în artele vizionare a semnat documentul prin care acesta cerea dezincriminarea adulţilor ce întreţineau relaţii sexuale cu minori.

Paginile din Consimţământul va umple mulţi cititori de stupefacţie. Numele celor deveniţi icoanele progresului intelectual, ale emancipaţilor, defilează unul câte unul într-o paradă a complicităţii inexplicabile. Cum de au putut semna așa ceva?! Ne explică profund și documentat Venassa Springora. În ciuda traumei, analizează fără furia celui ce dărâmă statui, dar având luciditatea celui dornic de a demasca abuzuri, pentru a salva potenţiale victime ale generaţiilor următoare din capcana ignoranţei.

Mentalitatea unei epoci

Una dintre calităţile victimei care până la urmă revine la o viaţă normală este capacitatea de a înţelege contextul favorizant pentru abuzator. De a-și analiza epoca din perspectiva mentalităţilor colective prin care se delimitează binele de rău. Vanessa este o victimă devenită mai puternică decât abuzatorul seducător. Cum a devenit mai puternică? Analizându-se, înţelegând sursa vulnerabilităţii. Însă de această sursă a vulnerabilităţii se leagă și mentalitatea unei epoci.

În adolescenţă, Vanessa Springora a fost martora unor efecte provocate de schimbările din anii ’60. Dorinţa de emancipare a unei generaţii curajoase, de înţelegere a sexualităţii umane a fost confiscată de psihopaţi deghizaţi în intelectuali deschizători de minţi. Ei susţineau că legăturile sexuale dintre un adult și un minor nu ar trebui condamnate. Atâta vreme cât nu exista constrângere fizică, se presupune că minorul era de acord. Nu opunea rezistenţă, așadar era de acord cu tot ce dorea adultul.

Au fost ignorate astfel lipsa discernamantului și constrângerea psihologică. Această constrângere psihologică era mult mai subtilă, camuflată în manipulare. Toţi psihologii știu ca psihopaţii deveniţi abuzatori sexuali recurg și la manipularea victimei. Pentru a nu fi denuntaţi, o conving pe victimă că totul s-a întâmplat cu permisiunea ei sau spre binele ei.

Călătoria în timp

De ce nu s-au luat măsuri mai ferme împotriva celor ce susţineau dezincriminarea legăturilor bazate pe abuzul psihologic? Cum se ajunsese la un asemenea grad de toleranţă în rândul intelectualilor faţă de ceea ce este azi intolerabil? Analiza Vanessei Springora te invită la o călătorie în timp, una plină de revelaţii. Sunt niste revelaţii zguduitoare, care trag soclul de sub tălpile unor zei din templul artei.

Graniţa dintre firesc și deviant fusese extrem de erodată în anii ’60 și ’70. Vanessa Springora nu le neagă rolul în progresul umanităţii și în cucerirea unor drepturi la care femeile nici nu îndrăzninseră să viseze la un moment dat. Mama Vanessei Springora fusese una dintre acele rebele de pe baricadele din Mai ’68.

De la venerare la dezicere

În anii ’60, Parisul era zguduit de generaţia care dădea de pământ cu marile valori ale părinţilor. Gata cu pudibonderia, cu tabuurile din jurul sexualităţii! Femeile doreau să se faca auzite. Să vorbească despre sex fără a mai fi blamate. Să studieze, să își ia corpul înapoi, să experimenteze, să divorţeze dacă siguranţa și fericirea lor o cereau.

Dacă unele mamei ar fi murit cu el de gât, mama Vanessei nu a sărit la beregata bărbatului pervers care i-a sedus fiica neintrată încă pe ușa liceului. Atâta vreme cât fiica îi spunea că îl iubea, mama nu trebuia să se comporte precum o troglodită neînţelegătoare. Mai ales că marele scriitor și ale sale idei scandaloase fuseseră susţinute de luminatele minţi ale epocii.

Unele idei considerate azi scandaloase erau venerate chiar și de cei școliţi la Sorbona anilor ’60-‘70. Bineînţeles că peste decenii mulţi intelectuali ce au susţinut dezincriminarea bărbaţilor ce vânau minori, atâta vreme cât nu existase constrângere fizică (de cea psihică nu prea vorbea nimeni), au devenit conștienţi de eroarea gravă sau, mai bine zis, cei lucizi i-au făcut să conștientizeze ignoranţa cu privire la stabilirea consimţământului.

Cartea Vanessei Springora deschide minţi

Cartea Vanessei Springora este genul de confesiune având expresivitatea și cursivitatea unui roman foarte bine scris. Atunci când își pune cap la cap amintirile, impresiile și gândurile, autoarea face și portretul unei epoci. Ştie cum să lege ideile și amintirile astfel încât să te facă să traversezi pasarela dintre viaţa ei interioară și contextul social ce și-a lăsat amprenta. Exprimă în 200 de pagini și în fraze percutante cât mulţi istorici, sociologi, psihologi și experţi în drept la un loc.

În loc să lasă furia să acopere luciditatea, Vanessa Springora își oferă un răgaz necesar. Își alege astfel cuvintele pentru a ne deschide ochii, oriunde ne-am afla. Fie că suntem prietenii cuiva devenit vulnerabil sau admiratorii ce transformă artiștii în zei și care se tem că adevărul despre viaţa lor secretă îi va coborâ de pe soclu, aruncând umanitatea în beznă.

O carte extrem de utilă pentru adolescenţi

Vanessa Springora nu vrea să ne convingă să-i dăm dreptate. Asemenea unei mari scriitoare, ne invită la reflecţie. Paginile despre legătura dintre captivitatea ei afectivă și fascinaţia pentru literatura deturnată de un abuzator sunt demne de a fi citate de multe generaţii de acum în colo.

Psihologii care aleg să ajute adolescentele vulnerabile, intrate sub vraja unui prădător charismatic îi datorează mult acestei cărţi. Paginile din Consimţământul dezvăluie semnele și cauza unei vulnerabilităţi speculate pervers. Dacă s-ar fi născut în Estul tranziţiei din anii ‘90, autoarea ar fi fost prada ideală pentru un traficant deghizat în Casanova. În Parisul prădătorului deghizat în intelectualul genial i s-a propus marele statut iluzoriu de muză. Prădătorul își dorea exclusivitate asupta obiectului sexual, fiind posesiv precum un iubit gelos.

Dreptul la propria poveste

Vanessa este o fostă victimă devenită mai puternică decât abuzatorul seducător. Cum a devenit mai puternică? Revendicându-și dreptul la propria poveste.

Unul dintre diabolicele trucuri ale abuzatorului este acela de a-și impune propria variantă a poveștii. Victimei nu-i mai rămâne povestea personală. Povestea ei precum o carte făcută ferfeniţă. Rămân doar fărâme din ea. Niște resturi nearticulate, acoperite de rușinea precum o mâzgă a dezgustului.

Ajunsă în sfârșit pe ţărmul ocrotitor al relaţiei de cuplu firești, care îi permite și dezvoltarea afectivă, autoarea este încurajată de partenerul ei actual să își spună povestea. O poveste până atunci deformată în cărţile publicate de scriitorul prădător.

Revolta faţă de ce i s-a întâmplat, cu participarea adulţilor, nu răbufnește, așa cum te-ai fi așteptat. Rămâne în ritmul temperat al unei analize lucide. Însă temperat nu înseamnă domolirea artificială. Frazele ţintesc în plexul unui establishment occidental care, deși a vrut să își asume o misiune a de civilizare a lumii, este încă nepregătit să își recunoască dubla măsură legată de stabilirea a ceea ce este condamnabil la comportamentul unui bărbat genial și la comportamentul femeii vulnerabile.

Fără o abordare tezistă, în Consimţământul Vanessa Springora ne reamintește că până și în mediile culturale din ţările civilizate victimele mai au încă impresia că trebuie să lupte de unele singure într-o lume a machismului. Cei mai buni avocaţi l-au învăţat pe scriitorul prădător cum să expună viaţa personală a victimei astfel încât să nu fie tras la răspundere. Unii profesori de liceu abia își ascundeau curiozitatea libidinoasă faţă de adolescenta iniţiată în arta jocurilor interzise de către un mare scriitor libertin (care le trezea o mare admiraţie).

Puteţi comanda volumul de pe site-urile Polirom, Libris, Cărturești, Elefant.ro

Te invit să descoperi și articolul despre cartea Asasinul timid.