Chess of the Wind – Comoara din cufarul ascuns

Dacă există un film care merită cu adevărat să fie în topul celor mai bune și mai frumoase realizate vreodată și care nu se vor demoda, acesta este Chess of the Wind. A fost proiectat și în România, în cadrul secţiunii dedicate redescoperirii filmelor clasice, a Bucharest International Fashion Film Festival 2021. Vizualul demn de cinematografia de înaltă clasă potenţează sofisticat și (uneori) extravagant secretele unor personaje și comploturile demne de un crime thriller psihologic rafinat. Fiecare scenă îţi va confirma impresia că ai dat peste comoara din cufărul ascuns. De fapt, această bijuterie a cinematografiei a cam avut soarta unei nestemate rătăcite, descoperite întâmplător peste ani. Azi este privită cu admiraţia meritată de orice film considerat o veritabilă capodoperă.

Piesele de șah ale unor minţi feminine întortocheate

Povestea pe scurt: o luptă pentru avere din vechea societate persană este dublată de un plan ascuns. Este planul inteligent (și alambicat) al unei tinere cosmopolite de a ieși din mediul patriarhal menţinut în conacul familiei. Are ca aliată o femeie seducătoare. Este vorba despre servitoarea ei de încredere (dar care la rândul ei pare să urmarească propriile interese, ascunse).

Planul de evadare al tinerei emancipate ia calea unui joc psihologic imprevizibil. În acest joc năucitor intră logodinicul ei și o parte a familiei. Bărbaţii dominatori și tradiţionaliști ai familiei încep să devină piesele de șah ale unor minţi feminine întortocheate. Cei vulnerabili se răscoală, iar cei puternici cad în plasa lor. Vom asista la ierarhii sociale inversate de la o scenă la alta, într-un joc al puterii demn de cele mai bune thrillere psihologice.

Imagini uimitoare

Chess of the Wind te face să-i admiri fiecare secvenţă, pe care o vei considera o desfătare vizuală. Plăcerea este dublată de inteligenta gradare și meniţinere a tensiunilor mocnite. Acestea îi oferă filmului palpitaţiile unei intrigi perfecte pentru un thriller cu multiple răsturnări de situaţie cauzate de personaje imprevizibile. Datorită acestei desfătări vizuale, filmul cu accente de thriller a reușit o performanţă rară. Aceea de a-l face până și pe cel mai nerăbdător spectator, dependent de adrenalina suspansului, să-și fi dorit ca scurgerea scenelor să fie mult mai lentă, astfel încât să mai zăbovească puţin asupra cadrelor uimitoare.

Nu întâmplător Chess of the Wind este considerat o bijuterie. Fiecare scenă pare ieșită din mâinile unui artizan cu fler, mare cunoscător al tehnicilor și materialelor preţioase din mai multe culturi. De fapt, cineastul iranian Reza Aslani face în plan cinematografic tot ceea ce au reușit renumiţii bijutieri persani. Unește, într-o montură impecabilă toate acele componente desăvârșite, care pot alcătui o piesă unică, nemuritoare, ce te umle de uimire prin execuţia migăloasă, echilibru și rafinament sofisticat.

Elemente preţioase din istoria filmului

Cinefilii vor găsi multe elemente preţioase din istoria filmului. Decorurile pline de nuanţe în combinaţii stimulatoare, construite până-n cel mai mic detaliu, și atenţia pentru autenticitatea istorică a vestimantaţiei, dar și impresia spectatorului că asistă la ultimele pâlpâiri de frumuseţe decandentă a unei epoci aflate în stadiul unui crepuscul dureros pentru aristocraţia ruinată amintește de filmele create de Visconti.

Coregrafia stranie a detaliilor și minuţiozitatea prin care fiecare element oriental este pus în valoare poetic, uneori suprarealist, de la bijuteriile cu detalii sinuoase, la picturile miniaturale de pe vasele de ceramică sau textura complicată a ţesăturilor, amintesc de cadrele din Culoarea rodiei, a lui Parajanov. Alternanţa prevestitoare dintre lumini și umbre, mai ales în scenele tensionate în care două personaje sunt prinse într-un dialog ce reconfigurează alianţele secrete și pecetluiesc registrul afectiv al deznodământului îi vor face mulţi să se întrebe dacă nu cumva primul care a redescoperit această bijuerie a fost de fapt aclamatul Nuri Bilge Ceylan.

Chess of the Wind – o succesiune de picturi

Cadrele filmului sunt pline de referinţe la maeștri ai picturii occidentale. Nu lipsesc nici asemănările cu minuaturile persane. Clarobscurul amintește de picturile lui Caravaggio. Mai ales de acelea cu trișori având expresii în care atitudinea hrăpăreaţă capătă opacitatea enigmei.

Sclipirile de auriu domolit de semi-întunericul scenelor nocturne amintesc de Rembrandt. Nuanţele care bat spre portocaliu dau iluzia unei flăcări de lumânare discretă ce trimite un licăr inconstant peste chipurile personajelor. Aceste nuanţe amintesc de compoziţiile misterioase ale lui Georges de la Tour, cu a lui lumina stranie precum o vrajă ce apără niște personaje având ganduri secrete.

În scenele diurne, culorile vii par să facă parte din mizanscena cu decoruri ce îmbie la acea languroasă visare a unui Orient estetizat într-un atelier de pictor. Filmul amintește astfel (și) de compoziţiile în care tradiţia persană a miniaturilor se întâlnește cu toată acea reverie orientală a unor pictori din generaţia lui Delacroix, ce au hranit iluzoriu imaginarul europeanului când au contrafăcut, folosind escapismul senzual, niște scene cotidiene din spaţiul musulman.

Asemănări cu marii clasici occidentali

Talentul de bijutier capabil să asambleze piese preţioase din culturi și epoci diferite, să le armonizeze cu influenţele din ţara sa îi va face pe cititorii înraiţi să afirme că au descoperit un regizor iranian ce iubește mult literatura occidentală. Deși are grandoarea și veninul de viespar dintr-un palat oriental asaltat de fricile dinaintea prăbușirii unei dinastii cu prestanţă seculară, lupta pentru avere și duplicitatea amoroasă a unor ariviști ce gravitează lacomi în preajma ei amintesc de atmosfera unui roman balzacian. Dar apropierea de referinţele clasice nu se opresc aici.

Pornirile tenebroase ale personajelor și bântuirea lor printre fantomele trecutului și urzelile malefice pe fundalul unui decor aproape înghiţit de întunericul nopţii amintește de suspansul dintr-un roman cu accente gotice. Te întrebi ce-ar fi ieșit dacă s-ar fi întâlnit Poe, Daphne de Meurnier și Dickens într-un loc aparte, ieșit din limitele timpului, în care unele încăperi aduc a palat persan ori a conac otoman, altele a vilă italiană renascentistă.

Când nu se înteţește ritmul de thriller întreţinut de pornirile sinistre ale personajelor obsedate de avere sau, mai bine zis, de resturile unui huzur din vremuri apuse, protagoniștii duc spre alte evocări literare. Ei capătă paloarea emoţională a unui poet decadent moleșit de opiu. Devin captivi în chingile propriei neputinţe ale personajelor dintr-o piesă de Ibsen și în paralizanta nostalgie după o lume ce le-a scăpat printre degete, odată cu ultima livadă și moșie vândută, dintr-o piesă de Cehov.

De altfel, ca-ntr-o piesă cehoviană, filmul chiar prezintă o societate plutind în derivă. Este deriva castei aristocrate orientale ce își vede lumea cum apune. Această castă de sus este reprezentată de lupta dintre o eroină ce își apără cu încăpăţânare moștenirea și demnitatea la care tot râvnește un tată vitreg hrăpăreţ, dar și un pretendent cu pretenţii și ifose de mare afacerist vizionar.

Apariţia unui personaj feminin senzual, care face un joc dublu

Pentru a susţine intriga mai intervine și prezenţa feminină derutantă, versatilă precum fata în casă extrem de conștientă de senzualitatea ce îi poate deschide ușile ferecate ale palatului. Se visează urcând în ierarhia socială, dar în același timp îi este loială stăpânei. Vigilentă, cu privire iscoditoare, de parc-ar fi ochii și urechile unei suverane autoritare. Acest personaj feminin secundar, de o frumuseţe picturală, devine precum doamna preferată din suita unei împărătese capricioase asaltate de intriganţii care simt fragilitatea autorităţii patriarhale.  

Reprezentarea unui Iran între Orient și Occident

Chess of the Wind este mai mult decât o întâlnire de excepţie între fiorii unui thriller bine dozat și apetitul pentru frumuseţea estetică transpusă cinematografic. Regizorul te invită să vezi mai mult un film-parabolă despre urmările ticăloșiilor transgeneraţionale. Filmul nu este doar despre lupta pentru putere, trădări, intrigi și acele personaje misterioase. Chess of the Wind poate fi considerat și reprezentarea unui Iran între Orient și Occident.

Acest Iran amintește foarte mult de societatea noastră, mai ales cea din zona valahă, la început de secol XX. Vezi aceeași ciocnire dintre moștenirea fanariotă, de tipul feudalmismului oriental, și moda franţuzească. În familia din film, Orientul și Occidentul se întâlnesc, exact ca-n Bucureștiul lui Carol I. Abia când vezi această intersectare de contradicţii derutante și totodată familiare spectatorului balcanic înţelegi cât de bine au fost asamblate elementele decorului și cele vestimentare.

Chess of the Wind – un balet al detaliilor

Reza Aslani știe cum să facă până și din cel mai mic detaliu un povestitor al timpurilor sale. Urmărind scenele, te vei simţi precum un călător străin în Bucureștiul trecutului. Unul aprig disputat de otomani și de fiii emancipaţi la Viena și Paris ai boierilor ce au înţeles noua direcţie a schimbărilor.

Mai bine zis, cel aflat în postura spectatorului este asemenea unui călător invitat la cina unei familii bune. Până să ajungă în salonul principal, vede alţi invitaţi. Au bărbi orientale intimidante. Sunt înveliţi în caftane cu fire și nuanţe costisitoare, purtând trufaș niște pălării precum cele otomane. Dar busturile de marmură ce par copii fidele ale celor antice din vilele europene de altădată spun altceva. Ele anunţă că te afli de fapt în palatul unor orientali umblaţi prin Occident. Apoi te întâlnești cu stăpâna casei, nimeni alta decât protagonista filmului. Ea va face orice pentru a-și păstra averea. Adoptă degajat și firesc vestimentaţia occidentală, de tip Belle Epoque a personajelor feminine emancipate amintesc de aristocratele clasicilor ruși.

Personajul feminin centraul nu are nevoie de prea multe cuvinte. Detaliile ce ţin de gesturile și alegerile vestimentare ale personajului feminin central vorbesc pentru ea. Sunt la fel de eclectice și derutante precum sentimentele sale. Vezi în el fragilitatea și fatalimsul unei tragediene cu aer cehovian și destin de eroină damnată întâlnită de obicei în teatrul scandinav. Apoi își fac loc ambiţia, tenacitatea și oscilaţia între năpustirea tumultuoasă a unei văduve imperiale orientale asupra vrăjmașilor ce vor s-o detroneze și eleganţa calculată a unei regine machiavelice de tip occidental.

Chess of the Wind – o pictură cu multiple centre de interes

Filmul este asemenea unei picturi cu multiple centre de interes și tot atâtea chei de interpretare. Genul acela de pictură în care enigmenele de pe chipurile personajelor sunt și rămân de nepătruns. Însă regizorul este precum un pictor apreciat de cei având simţul obsedant al detaliului. Acesta folosește amănuntele decorului pentru a vorbi simbolic în numele personajelor opace.

Personajele rămân până la urmă niște enigme. Sunt adesea opace, în ciuda unor intenţii făţișe, ce exprimă slăbiciuni indiscrete, vanităţi ostentative. Au acel ceva bizar devenit atât de opac, încât rezistă decodificării previzibile. Sunt enigmatice, ermetic închise în camera propriilor interese (uneori) diabolice. Sunt enigmatic-discrete până și în scenele în care metehnele lor, unele vechi de când lumea, riscă să le vulgarizeze, distrugându-le astfel și aura distincţiei bazate pe mister.

Adevăratul personaj central

Una dintre marile calităţi ispititoare ale filmului sunt decorurile. Te vrăjesc pur și simplu prin frumuseţea exuberantă a detaliilor. Dar ele au un rol ce trece dincolo de ancorarea ta în specificul estetic al unei epoci.

În acest film, elementele decorului vorbesc în numele adevăratului personaj central. Doar că este mai degrabă un personaj ce rămâne în exterior. Personajele din casa opulentă, locuită de familia scindată și aflată în declin, îl așteaptă precum o vindecare. Atât pentru a-i cere socoteală, cât și pentru a-și primi verdictul. Acest personaj este de fapt istoria Iranului intrat în secolul XX.

Descoperi un film un Iran mai puţin cunoscut în Occident. Un Iran al femeilor emancipate, cum este si personajul central. Sunt femeile intrate în modernitate, dar purtând încă haina lungă de inspiraţie levantină. De poalele ei se agaţă talerele feudalismului partriarhal.

Lumea captivă în spaţiul interior

Balansul personajelor între vechi și nou este exprimat prin anularea spaţiului exterior (cu excepţia ultimei scene). Observi concentrarea acţiunii în spaţiul interior al impozantei locuinţe. Este un spaţiu incremenit în timp. La rândul lor, personajele sunt ţinute în chingi de fantomele trecutului transgeneraţional sufocant. De fapt, chiar și personajele prezentului devin asemenea unor fantome care bântuie, fiind apoi înecate în propria tăcere. Din când în când, tăcerea este spartă de răbufnirea unui personaj masculin detronat precum un despot devenit brusc neconvingător.

Pentru a păstra până la capăt enigmele personajelor și atmosfera stranie din încăperile cu aer aristocrat, regizorul folosește un șiretlic. Unul la fel de ofertant vizual. Nu alege să risipească misterul din jurul personajelor pentru a le clarifica povestea, astfel încât să le înţelegi trecutul. Folosește în schimb acele personaje exterioare indiscrete: femeile devenite servitoare în casa lor. În scene amintindu-ţi de pictorii curentului orientalist de secol XIX, acestea spală rufele în bazinul din curtea impresionantului conac. Ele povestesc despre matrapazlâcurile făcute de înaintașii protagoniștilor, dându-ţi indicii preţioase despre cum s-a ajuns la marea luptă acerbă pentru avere.  

Chess of the Wind – o moștenire de referinţă

Odată redescoperit, Chess of the Wind are toate șansele de a rămâne mai mult decât un festin vizual plin de influenţe devenite o punte între Occident și Orient. Mizanscena imepecabilă și aura enigmatică menţinuta prin jocul de lumini și umbre vor influenţa mulţi regizori dornici de a realiza filme de epocă plasate în decor oriental.

Cineastul iranian a ridicat nivelul filmelor de epocă. Plusează la scoaterea decorurilor din zona butaforiei ce place ochiului, ducându-le în zona autenticităţii. Deși compoziţia estetică a fiecărui cadru trădează calcularea la milimetru a distanţei corecte dintre obiecte și nuanţe sau dintre obiecte și unghiurile fasciculelor de lumina prelinse printre umbre, nu îţi dă impresia de tablou artificial. Nu te simţi ca-ntr-un muzeu, ci oaspete într-o casă vie, într-o lume care încă mai palpită nestingherită dincolo de limitele timpului.

Trailerul filmului poate fi văzut aici.