
Lansare de carte: “Umbra mamei” de Nikola Scott
Cei pasionaţi de lectură sunt invitaţi miercuri, 15 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), unde va avea loc lansarea carţii Umbra mamei, scrisă de Nikola Scott și tradusă de Carmen Pațac la Editura Humanitas Fiction.
Umbra mamei se va afla pe lista cititorilor captivaţi de romanele pline de secrete, răsturnări de situaţie și personaje care ţes relaţii complicate, pe fundalul unui peisaj idilic. Autoarea Nikola Scott a devenit cunsocută publicului din Romănia datorită unui alt roman, intitulat Fetele din livada cu meri. În cadrul lansării vor vorbi Dana Pîrvan și Gabriela Avram, critici literari, și Mihaela Pascu-Oglindă, critic literar și redactorul romanului. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, Director al Editurii Humanitas Fiction.
Umbra mamei este romanul prin care a debutat Nikola Scott. Un debut apreciat de cititori și tradus în peste 15 limbi. Acţiunea se petrece la reședinţa familiei Shaw, din Hartland. Reședinţa este înconjurată de unele dintre cele mai frumoase grădini din regiune. Într-una dintre veri, relaţia dintre mamă și fiică este perturbată de niște întâmplări ce au dat naștere unor secrete. Aceste secrete vor fi devolate 40 de ani mai târziu. Ţi se promite un roman în care intriga se desfășoară cu lejeritate estivală, iar profunzimile intelectuale ies la iveală treptat, conform publicaţiei Der Spiegel.
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin Eventbook. Lansarea va putea fi urmărită #live & #online pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction și pe Youtube – Humanitas.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Festivalul Filmului Francez 2025
18 martie 2025Retrospectiva Binka Jeliazkova – 3 filme de neratat
14 martie 2025Povesti de iarna – In cautarea unui suflet intelegator
14 martie 2025
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
Festivalul Filmului European 2022
4 mai 2022 -
Neptun 83 – Secretele vilei de pe malul marii
7 ianuarie 2024
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
CinePOLSKA 2021 – Festivalul Filmului Polonez
28 octombrie 2021 -
Patagonia – Un debut reusit
18 martie 2024