Mame tinere (Jeunes Meres) – Un film cu posibile rezolvari

Tinere mame (Jeunes Meres), noul film al fraţilor Dardenne, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes în 2025, este dătător de speranţă, în ciuda situaţiilor de viaţă prezentate.

Speranţa vine când afli că mai există și ţări unde mamele minore sunt ajutate, găzduite, sprijinite și încurajate să își continue studiile, învăţate cum să se îngrijească în timpul sarcinii, apoi să aibă grijă de propriul copil. Primesc nu doar acces la servicii medicale. Ele sunt integrate și în grupuri de susţinere. Mai au acces la consiliere psihologică, dar și vocaţională, iar dacă nu se simt pregătite să își asume rolul de mame, sunt ajutate în procesul de adopţie.

Preocuparea pentru cetăţeni

Acest film cu subiect puternic ancorat în problemele sociale ale celor aflaţi într-o situaţie de viaţă care îi poate copleși, provenind la rândul lor dintr-un mediu precar și/sau violent nu este doar o explorare a unui subiect pe care alte ţări îl ascund sub preș, ca semn al unei rușini comunitare sau naţionale. Fraţii Jean-Pierre și Luc Dardenne par să ne amintească de legătura dintre ţările emblematice pentru lumea civilizată și preocuparea pentru binele cetăţenilor, prin măsuri solide îndreptate spre cei vulnerabili, dar și de necesitatea menţinerii acestor măsuri pe care adesea conservatorii le asociază comunismului sau sprijinirii exagerate a celor leneși, fără căpătâi.

Un film necesar

Credit photo: Christine Plenus/Independenta Film (press kit)

Tinere mame este un film cât se poate de necesar într-un punct de cotitură al Europei asaltate de voci potrivnice ideii de bine comun, de stat cu instituţii care să se îndrepte și către acei cetăţeni ajunși în situaţii de risc. De aici și impactul puternic al filmului ce reușește să pună o lupă tandră și empatică asupra unor situaţii de viaţă cât se poate de autentic prezentate, prin apropierea de minimalismul unui documentar cu influenţe de reportaj social, reușind să te facă să vezi și miza ce depășește studiul unor situaţii individuale.

Folosind poveștile de viaţă greu încercată de timpuriu, fraţii Dardenne repun pe tapet importanţa de a păstra valorile unei societăţi cu instituţii preocupate de cetăţeanul vulnerabil ca una dintre condiţiile fundamentale pentru menţinerea democraţiei și a Europei în lumea civilizată. De fapt, regizorii ne amintesc, încă o dată, că nu există societate civilizată fără grija pentru cei vulnerabili, într-un contrasens faţă de acea direcţie cerută de vocile radicale ce insistă asupra abandonului celor ce au nevoie de sprijin, consideraţi niște cetăţeni de mâna a doua, care ajung să coste prea mult în balanta de cheltuieli a Statului.

Primele relaţii securizante

Credit photo: Christine Plenus/Independenta Film (press kit)

Când într-una dintre cele mai sărace ţări, fruntașe la numărul de mame minore, se taie fonduri alocate lor și se impun taxe împovărâtoare, în Europa civilizată, unde nu se pune semnul egal între echitate și comunism, niște mame adolescente sunt cazate într-un centru primitor. Înainte de a deveni ele însele mame, au parte de îngrijirea maternă care le-a lipsit. Pentru unele dintre aceste adolescente, asistentele, psiholoagele și experţii în asistenţă socială sunt primele figure cu adevărat materne din viaţa lor.

Nu trec multe scene pentru a-ţi da seama că tinerele mame din film – Jessica, Perla, Julie, Naïma și Ariane – vin din familii în care grija constantă, un cămin stabil, asumarea unei responsabilităţi materne sau maturitatea emoţională sunt aproape inexistente. Una dintre ele, Jessica (Babette Verbeek) a fost abandonată și trăiește drama respingerii de către mama biologică pe care o găsește între timp.

Sprijin reciproc

Credit photo: Christine Plenus/Independenta Film (press kit)

Chiar dacă simte o tristeţe sfâșietoare provocată de retrăirea abandonului, Jessica reușește să devină un sprijin și pentru alte mame din centrul unde este găzduită. O ajută pe Julie (Elsa Houben), care se luptă cu dependenţa de droguri, să reziste crizelor de anxietate după naștere, dar și pe revoltata Perla (Lucie Laruelle), care începe să conștientizeze că nu va avea parte, în realitate, de imaginea idealizată a familiei imaginate alături de adolescentul care a lăsat-o însărcinată, fiind nevoită să își asume conditţa de mamă singură când află că tatăl copilului nu le-a spus nici măcar părinţilor despre existenţa ei în viaţa lui.

Lor li se alătură Ariane (Janaïna Halloy Fokan), care are de luat cea mai grea decizie, în timp ce luptă să iasă de sub influenţa unei mame iresponsabile și manipulatoare, la rândul ei victimă a violenţei domestice și a dependenţei emoţionale de parteneri abuzivi, și Samia (Samia Hilmi) care trece peste rușinea de a fi mamă singură, impusă de lumea tradiţionalistă din care venea, ajungând la stabilitatea oferită de un prim job care să îi permită închirierea unei locuinţe sociale.

Dramele mamelor

Credit photo: Christine Plenus/Independenta Film (press kit)

Filmul are două direcţii. Una se concentrează asupra dramelor trăite de mamele adolescente. Îţi sunt prezentate mediul acestora, relaţiile cu propriile mame, traumele. Sunt radiografiate detaliile psihosociale prin intermediul relaţiilor avute cu persoanale importante din viaţa lor – de la iubiţii care le abadonează în timpul sarcinii la părinţii incapabili de o conexiune securizantă.

Actriţele intră credibil în rolurile mamelor. Exprima cu multă sensibilitate amalgamul de trăiri bulversante. Pot reda nuanţat și matur o trecere de la bucurie la disperare. De la încredere în grupul de sprijin la teama în faţa noii vieţi de mamă. Trăiești alături de ele. Te branșezi la stările lor. Jocul actoricesc te împiedică să le judeci, să le etichetezi.

Dincolo de prejudecăţi

Alegând personaje din mai multe culturi, simţi că regizorii vor să demonteze prejudecăţi. Mame adolescente nu devin doar fiicele imigranţilor văzuti ca necivilizaţi, primitivi. Pot fi la fel de vulnerabile și cele ale căror familii provin din Belgia de generaţii. Problemele sociale nu sunt cauzate de apartenenţa etnică. Au alte cauze, necesitând o analiză multistratificată. Unele includ lipsa accesului la educaţie, la stabilitate. Sau de incapacitatea adulţilor de a fi părinţi, de a-și rezolva problemele emoţionale. Adulţi ce fuseseră la rândul lor copii vulnerabili. Indiferent de etnie, adolescentele din film avuseseră parte de părinţi la fel de indisponibili, copleșiţi de propriile tulburări.

Importanţa angajaţilor din instituţii

A doua direcţie este dată de prezentarea atentă a lanţului de sprijin social și instituţional acordat mamelor. Fratii Dardenne fac astfel o reverenţă în faţa tuturor celor dornici de a se implica în ajutorarea semenilor. De la asistenţii sociali la asistentele medicale răbdătoare. Fiecare își ia menirea în serios. Cei ce sprijină mamele adolescente știu când să fie grijulii și când să fie fermi când ele devin inconstante în relaţie cu bebelușii, riscând să devină ele însele ca mamele ce nu și-au putut asuma responsabilitatea.

Păstrându-și personajele preponderent în mediul securizant din centrele sociale, apoi din apartemantele destinate mamelor adolescente, regizorii prezintă de fapt o lume. Fără tezism, reamintesc de rolul instituţiilor într-o democraţie: acela de a fi prezente. De a face parte din viaţa cetăţenilor. Sau de a le fi plasă de siguranţă în cele mai grele momente ale acestora.

Mame tinere este și o umanizare a instituţiilor. Te face să le vezi nu abstracte, cum apar în discursurile cu limbaj de lemn, ci reprezentate de oameni care acţionează eficient. Capabili de a interveni prompt și responsabil. Fraţii Dardenne le dau chip acestor instituţii, care nu se rezumă la hârtii, proceduri și birocraţie sâcâitoare și descurajantă pentru cel în slujba căruia sunt plătite să lucreze.

Reprezentarea sentimentelor

Pe lângă aducerea laolaltă, coerentă, a poveștilor individuale și a observaţiei asupra instituţiilor în relaţia cu adolescentele vulnerabile, filmul reușește să te ţină în sala de cinema datorită stilului de a explora dramele. Sentimentele nu sunt expuse exploziv, deși clocotesc multe dureri în interiorul acestor mame. Regizorii le prezintă mai degrabă nuanţat. Iar actriţele expresive îi ajută. Există o preocupare pentru intimitatea emoţională stabilită între personaje. Pentru nevoia de candoare și de solidaritate care le salvează de la prăbușire. Sunt încurajate sa se ajute unele pe celalalte. Să devină o mică echipă în centrul social.

Tocmai aceste relaţii te fac să vezi povestile unor mame adolescente și fără perspectiva fatalistă. Evitarea acestei perspective reflectă încă o dată mesajul filmului: instituţiile sunt datoare să acorde resurse pentru binele comun. Iar binele comun este o neîntreruptă relaţie de sprijin ce unește mobilizarea resurselor individuale cu ale societăţii reprezentate de instituţii populate de oameni care își înteleg menirea în mentirea unei societăţi civilizate, pentru care ajutorul acordat celor vulnerabili nu înseamnă risipirea banului public, o cheltuială în plus, ci însăși condiţia unei astfel de societăţi civilizate, dezvoltate pentru a i se opune primitivismului, marginalizării, izolării în pauperitate.

Contrar mitului toxic al omului ce nu are nevoie de plasa de siguranţă a unei societăţi bazate pe solidaritatea socială, regizorii amintesc de importanţa unei societăţi bazate pe sprijin. Pe relaţii sănătoase dintre cei aflaţi în serviciul public și beneficiarii aflaţi în situaţii de risc. Nimeni nu se salvează cu adevărat singur. Şi nici o societate nu poate funcţiona sănătos când îi abandonează tocmai pe cei ce au mai mare nevoie de ajutor, umilindu-i sau învinovăţindu-i arogant, prin dispreţ și excludere devenită politică de stat.

Poţi vedea trailerul aici.