One Boat – Doua calatorii in Grecia

Nominalizat la Booker Prize 2025, One Boat este un roman pătrunzător, de-o frumuseţe discretă precum imaginea unei călătoare solitare la o cafenea dintr-un pitoresc orășel aflat pe un ţărm grecesc.

Spre locul vindecării

Considerat unul dintre cei mai puţin cunsoscuţi autori contemporani talentaţi, Jonathan Buckley a scris un roman în care Grecia devine o destinaţie vindecătoare pentru cei ce traversează doliul. Teresa, personajul-narator, alege un orășel celebru datorită vestigiilor miceniene din împrejurimi și cetăţii trecute de la veneţieni la otomani, pentru a-și face mai suportabilă tristeţea apărută în urma mai multor pierderi. Ajunge prima oară în acest orășel (nenumit în roman) după ce își pierde mama și după un divorţ. În orășel are o aventură cu un grec pe nume Nikos, dar se apropie datorită dialogurilor și de un britanic stabilit în Grecia. Acesta își luase numele de Petros (varianta elenă a numelui Peter).

Prima călătorie a Teresei în orășelul grecesc se termină cu un eveniment ce avea să marcheze viaţa unuia dintre bărbaţii de care se apropiase. Cauzele erau încă acoperite de mister, lăsând loc unor interpretări și insinuări ce nu se risipiseră nici după zece ani, cand este planificată a doua călătorie a Teresei, de data aceasta pentru a traversa doliul provocat de moartea tatălui ei.

Pe urmele amintirilor

Paginile romanului sunt o succesiune de amintiri. De flashback-uri devenite niște culoare în timp. Imaginile și amintirile din cele două călătorii despărţite de un deceniu încep să se suprapună. Jonathan Buckley nu delimitează aceste amintiri. Își asumă posibila confuzie din mintea cititorului. De fapt, folosește această confuzie în favoarea cărţii sale, astfel încât să te facă să înţelegi mult mai bine mesajele romanului One Boat, legate de memorie și de modul în care derularea amintirilor este influenţată de raportarea la durerea despărţirilor și de reflecţiile privind existenţa umană, prietenia, legăturile cu părinţii, cu propria furie provocată de pierderi și de incapacitatea de controla situaţiile bulversante care dau pur si simplu buzna în realitatea cuiva.

Reîntoarcere fără o regăsire

One Boat este genul de roman pe care îl recomanzi datorită unor tensiuni ce mocnesc și sunt scoase la suprafaţă tocmai atunci când însoţirea personajului de către cititori pare să devină previzibilă sau molcomă, exact ca zilele de vară grecească ale unei solitare. Zilele Teresei în Grecia sunt visul multor călărori dornici de o vacanţă în care să fie doar ei și gândurile ce necesită găsirea unui sens. Vor putea rezona cu ea și cei ce au revenit într-un loc unde au petrecut o scurtă aventură amoroasă, dar care nu mai găsesc aceeași intensitate și nici disponibilitatea persoanei a căror prezenţă le transformase călătoria într-o experienţă memorabilă, cum a fost și aventura Teresei cu Nikos.

Reîntâlnindu-i pe Nikos și pe mecanicul devenit poet amator Petros, Teresa descoperă cum trecerea timpului nu numai că înstrăinează, ci transformă amintirile pregnante în căutarea unor fantome. Orășelul nu mai pare același. Unele cafenele se schimbaseră, la fel și reperele de care o leagă amintiri. Doar vestigiile și ruinele rămăseseră aceleași. Simbolurilor asociate vestigiilor le sunt dedicate cele mai frumoase pagini din roman.

Legătura simbolică

Asemenea marilor scriitori ce își plasează personajele în zonele mediteraneene, considerate leagănul civilizaţiei europene, Jonathan Buckley reusește să transforme în simboluri cu sens pentru explorarea personajului său ruinele și vestigiile descoperite în expediţii arheologice. Apogeul escavării psihologice în mintea personajului său discret este răsăritul prins de Teresa de pe înălţimile unde se afla ruina unei cetăţi ce domina peisajul din jurul orășelului.

Privind peisajul de-o frumuseţe ce îi tăia răsuflarea, Teresa are parte de o revelaţie. Își înţelege mai bine ca niciodată relaţia cu propriul trecut. Cu mama ei și cu percepţia pe care o are legată de trecerea timpului. O revelaţie precum o împăcare și o scufundare în acea stare de graţie specifică găsirii unui sens după niște experiente de viaţă copleșitoare.

Arheologia sentimentelor

La fel cum face un arheolog pasionat și de ideile marilor filozofi greci, dar și de lingvistică, Jonathan Buckley pune cap la cap piesele din mintea personajului său folosind un cuvânt grec aparent intraductibil.  Tocmai greutatea de a transpune sensul unor cuvinte în altă limbă le face să devină cu atât mai fascinante pentru cei ce vor să le adapteze semnificaţia la experienţele furnizate de propria lor limbă sau cultură, până la urmă găsind nu numai traducerea, ci anumite amintiri și evenimente care ajung să fie în sfârșit limpezite odată cu tentiva de a înţelege un cuvânt ce pare mai degrabă relevant pentru oamenii din altă cultură și din altă eră.

Această corespondenţă între prezent și trecut, între arheologia propriei memorii și vestigiile ce apar în calea persoanjelor amintește de stilul scriitoarei Deborah Levy.  Asemenea lui Deborah Levy, Jonathan Buckley este un scriitor al tensiunilor și profunzimilor percepute ca fiind răscolitoare și care necesită o devoalare treptată, amânată, adesea învăluită în ceaţa ambiguităţii, pentru a reda și mai autentic acea imposibilitate de a limpezi până la capăt adevăratele cauze din spatele unor acţiuni sau mecanimse de apărare împotriva marilor dureri.

O răscolire discretă

Regăsești în One Boat un tumult sufletesc exprimat discret. O răscolire care doar se ghicește printre detalii ce ascund aluzii.

De frumuseţea romanului se vor bucura mai ales cei ce simt o voluptate a timpului lent. A unei lentori ce permite acea scufundare necesară în propriile amintiri și gânduri în timpul petrecut într-un orășel grecesc. Ei se vor simţi asemenea Teresei. O vor putea însoţi în amiezile petrecute la cafeneaua preferată sau în plimbările solitare prelungite cu enigmatice descoperiri legate de cei ce i-au marcat prima călătorie în acest loc. Tocmai aceste descoperiri, legate de evenimentele din viaţa celor doi bărbaţi întâlniţi în urmă cu zece ani, resuscitează narativ romanul ce pare mai degrabă o introspecţie mai lungă.

Bârfele pline de aluzii

La nivel narativ, One Boat seamănă cu o succesiune de zile în care marea este cât se poate de liniștită. Asemenea unui lac. Pentru a o tulbura, nu este nevoie decât de o pietricică. Pietricica pare aruncată de localnicii mai indiscreţi, care îi dau Teresei tot felul de informaţii necerute. Relatările acestora nu ocolesc aluziile privind schimbările din viaţa lui Nikos ori a lui Petros. Aluziile nasc ecouri asemenea cerculetelor ce tulbură apa liniștită odată aruncate pietricelele.

Unele ecouri activează amintirile Teresei. Iar amintrile ei sunt ancore pentru alte personaje ale căror povești îi alimentează reflecţiile. De fapt, romanul este o intersecţie de gânduri în care se refugiază fiecare personaj în parte. Le păstrează într-un înveliș de tăcere malancolică până când le poate mărturisi. Iar Teresa devine străina a cărei prezenţă este prielnică destăinuirilor.

Apare la un moment dat un alt bărbat, ajuns în orășelul grecesc pentru a-și liniști durerea unei pierderi, dar care pare să fi ales calea unei răzbunări. Astfel, în lumina ce inundă ţărmul grecesc plutesc urmele unor porniri tenebroase, dar expuse cât se poate de subtil. De fapt, Jonathan Buckley stăpânește și arta răscolirilor subtile, în care partea întunecată a naturii umane este mai degrabă ghicită printr-o pâclă de intenţii ce rămân până la urmă neclare, suspandate în aceeași expunere evazivă a cauzelor și resorturilor psihice.

Personajele care activează memoria

Prin apariţia unor personaje masculine secundare își fac loc ramificaţiile din memoria Teresei. Unele duc spre copilăria și adolescenţa ei, când își găsise vocaţia. Altele spre sensurile folosite pentru a lega trecutul de prezent. Nu lipsesc nici acele ramificaţii ce îi leagă experienţele de un sens mult mai profund. Un sens ce ar fi putut fi revelat într-un dialog cu un filozof existenţialist, dar mai degrabă adept al unei împăcări cu sine demnă de omul mediteraneean ce lasă frumuseţea atemporală a ţinuturilor sale să alunge copleșitoarele descoperiri legate de natura umană, nu de puţine ori marcate de tragedii.

Datorită personajelor secundare ai impresia că vezi o succesiune de compoziţii. Sau mai bine zis una care include mai multe. Ca un tablou în care încap alte și alte tablouri. În compoziţia în care o vezi pe Teresa gânditoare, în plimbările ei solitare răsare, într-un colţ discret, altă compoziţie, pe fundal, mai mică, dar suficient de vizibilă încât să suscite interesul privitorului. Este Asemenea unei picturi acaparante, dar în miniatură, expusă pe un perete pictat în fundalul compoziţiei principale.

Tocmai acest mic tablou atârnat pe un perete din fundalul unui portret sau al unei compoziţii liniștite îi dă acestei compoziţii acel element captivant, datorită căruia privitorul se tot întoarce la ea încercând să descifreze ce știe încă de la început că rămâne greu de clarificat, dar suficient de acroșant prin mister, astfel încât să revină iar și iar în faţa tabloului. Așa este și povestea adusă de Teresa odată revenită în orășelul grecesc: o compoziţie aparent statică, dar pe care poveștile din fundal o animă brusc. O fac să pară imprevizibilă, de parcă ţi s-ar pregăti ceva memorabil exact în ultimele pagini.

Poţi comanda volumul de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro.