Fanfara (En Fanfare/The Marching Band) – Muzica, fraternitate, solidaritate

Fanfara (En Fanfare/The Marching Band), unul dintre filmele verii lui 2025, demonstrează încă o dată că Franța este și țara comediilor inteligente, în care scenele amuzante alternează cu scenele în care problemele spinoase ale realității sunt luate cât se poate de mult în serios.

Muzica în contextul șanselor la educaţie

image: En fanfare photo 05 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma/Independenta Film (press kit)

Regizorul Emmanuel Courchol și actorii extrem de bine aleși – Benjamin Lavernhe și Pierre Lottin îți reamintesc și de posibilitatea de a oferi un film de public fără a face rabat de la calitate. Fanfara corespunde orientării anumitor actori și regizori din spațiul francofon spre temele sociale ale zilelor noastre. Nu întâmplător oferă niște comedii pline de substanță, la care atunci când nu râdem ne gândim serios la urgența unor probleme precum inechitatea, precaritatea, disoluția unei întregi comunități prin închiderea unei mine sau fabrici sau accesul greoi al celor din comunități sărace la școli înalte dedicate celor cu abilități artistice înnăscute.

Artiști înnăscuţi sunt și Thibaut (Benjamin Lavernhe) și Jimmy (Pierre Lottin). Doar că Jimmy rămâne zeci de ani nedescoperit, cântând în timpul liber alături de o fanfară de amatori, după ce servește la cantina unei localități miniere din nordul Franței, susținând și greviștii prin oferirea de mâncare, în secret. Celălalt, Thibaut, este un mare dirijor și compozitor. Artist de renume internaţional, poate pierde totul din cauza sănătăţii precare.

Regăsirea unor pasionaţi de muzică

image: En fanfare photo 07 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma/Independenta Film (press kit)

Aparent, pe Thibaut și Jimmy nu îi leagă nimic. Au caractere diferite și preferă alte stiluri muzicale. Jimmy face parte din clasa muncitoare, condamnată la sărăcie, prea apăsată de griji pentru a mai avea timp și resurse pentru artă. Însă nu renunţă la pasiunea lui. Şi-a improvizat o mică sală de muzică în anexa casei. Acolo își ţine si colecţia de vinuluri cu jazz.

Thibaut a fost crescut de o familie înstărită. Totuși, ei ajung să descopere că de fapt sunt frați. Au aceeași mamă, care îi abandonase. Thibaut și Jimmy află că sunt frați după ce dirijorului Thibaut i se spune că are nevoie de un transplant de măduvă pentru a supraviețui. Mama lui îi dezvăluie marele secret de familie: că a fost adoptat. Astfel ajunge în orășelul unde trăiește Jimmy.

image: En fanfare photo 02 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma/Independenta Film (press kit)

Întâlnirea dintre ei nu este o revedere sentimentală. Fratele mai sărac îl primește cu ostilitate pe cel ajuns o vedetă a muzicii clasice. Se simte nedreptățit de soartă. Însă în ciuda unor divergențe, muzica îi apropie. Fratele din fanfară era autodidact. Pasionat de jazz, visase la o trompetă ca a lui Miles Davis, zeul acestui instrument. Doar că viața îi dăduse un trombon. Îl folosea pentru a participa la competiții odată cu fanfara locală.

Problemele sociale

Image: En fanfare photo 08 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma/Independenta Film (press kit)

Fratele dirijor ajunge să ajute fanfara. Însă realitatea dureroasă dă iar buzna disturbator. Pe de-o parte problemele sociale amenință supraviețuirea comunităţii din care fac parte Jimmy și inimoșii lui colegii din fanfară. Localnicii, inclusiv cei din fanfară, simt că au pornit o luptă inegală cu autoritățile ce susțin închiderea minei. Pe de cealaltă parte apar tensiunile dintre fraţi.

În prezenţa lui Thibaut, Jimmy se lasă adesea controlat de frustrările asociate cu neputinţa celui ce nu și-a putut depăși condiţia (din cauze pe care nu le-a putut controla) și care se simte nedreptăţit de soartă. Este când senin și deschis către ajutorul oferit de fratele său, când morocănos, indisponibil, sarcastic și uneori impulsiv. În schimb, Thibaut este răbdător când asistă la ieșirile tumultuoase ale fratelui sau. Îi înţelege tristeţea și revolta. El însuși se simte vinovat. Consideră că viaţa a fost nedreaptă. Că lumea ar putut face mai mult pentru fratele pe care îl consideră la fel de talentat, dar ajuns într-un mediu lipsit de infrastructura șansei egale, juste, la educaţia muzicală înaltă, de parcă muzica simfonică ar fi doar pentru copiii din înalta societate.

Personaje expresive

image: En fanfare photo 09 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma//Independenta Film (press kit)

Cele două personaje sunt construite după reţeta antitezei rasat-necizelat. O antiteză care i-ar enerva pe mulţi deoarece întărește prejudecăţile. Mai ales faţă de cei din Franţa rurală, profundă. Totuși, cei doi actori reduc superficialitatea ce ar putea ameninţa mesajul umanist al filmului, strâns legat de nevoia unei justiţii sociale.

Ambii actori își nuanţează personajele. Nici Thibaut nu este elitistul gomos din turnul de fildeș. Nu rămâne în aerul rarefiat al sălilor cu preţuri prohibitive. De aceea nu ezită să ajute fanfara, să atragă atenţia asupra grevelor din regiune. Şi nici Jimmy nu se pliază în totalitate pe acea tipologie a omului din popor și din topor. Revolta lui nu devine mitocănie, chiar dacă nu este la fel de rasat precum fratele său Thibaut.

Dacă Thibaut este prezenţa calmă, răbdătoare, candidă, semănând cu acel copil din familia bogată care se bucură atunci când află despre existenţa unui frate ce pare mai liber, mai spontan, mai famililarizat cu școala vieţii, Jimmy este personajul autentic. Acela care energizează scenariul. Atenţia spectatorului este de fapt menţinută de reactiile lui Jimmy. El este personajul ce schimbă imprevizibil traiectoria evenimentelor.

Povestea unei comunităţi

image: En fanfare photo 04 © 2023 – Agat Films – France 2 Cinéma//Independenta Film (press kit)

În paralel cu povestea celor doi fraţi, regizorul urmărește povestea unei comunităţi. La fel de expresive și autentice sunt personajele secundare. Aceste personaje devin vocile unor comunităţi fragilizate.

Personajele secundare sunt interpretate chiar de localnicii din fanfara ce reprezintă Walincourt. Locul se află în nordul Franţei, puternic afectat de tranziţiile economice bazate pe noile modele de folosire a resurselor naturale. De altfel, fanfara din mica localitate amintește de nevoia de coeziune. Dar și de o lume ce riscă să dispară. Activităţile din timpul liber ale celor din fanfară diminuează prejudecăţile. Deși nu au studii, personajele din fanfară găsesc o formă sănătoasă de evaziune. În locul alcoolului, exceselor și violenţei, aleg muzica. Este forma lor de a uita de teama zilei de mâine, teamă reapărută odată cu închiderea unei mine.

Nevoia de continuitate

Pentru spectatorii francezi și nu numai, Fanfara este un film ce respectă echilibrul între filmlul de comedie, cel despre întâlnirile salvatoare și viziunea realistă asupra societăţii. Scenariul cochetează cu vechile reţete previzibile, dar evită un deznodământ artificial, naiv și neverosimil. Filmul nu este despre salvări miraculoase, ci despre apropierea umană. Ambele personaje rămân bine ancorate în realitatea socială instabilă din jur.

Spectatorii din afara spaţiului cultural din care vin personajele descoperă o lume. Acea lume în care fanfarele și apartenenţa la o formaţie muzicală regională sunt o mândrie și o tradiţie. O expresie a coeziunii și a solidarităţii. Sunt multe scene dedicate repetiţiilor și interacţiunii localnicilor din timpul repetiţiilor. Astfel, filmul atrage și un mesaj legat de nevoia continuităţii. De importanţa de a le oferi vizibilitate și celor din afara Parisului, din afara centrului, în contextul unor schimbări economice bulversante pentru legăturile umane din zone devenite invizibile odată cu ameninţarea falimentului ce poate duce la dezrădăcinarea unei întregi comunităţi.

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să citești și despre un alt film bun, Sfinte Cașcaval!, aici.

Vingt Dieux (Sfinte Cascaval!) – Un debut cuceritor si relevant