Maria – O memorabila declaratie de iubire pentru Callas

Când Pablo Larrain alege să-i dedice un film unei personalităţi – divă, aristocrată nonconformistă, soţie de președinte sau poet subversive – își păstrează cele două promisiuni făcute spectatorilor. Prima este legată de actorii pe care să intre în pielea acestui personaj iconic. Regizorul alege special niște actori deveniţi emblematici pentru generaţia lor. Sunt actori carismatici, admiraţi până la adoraţie. Scopul lui pare să fie nu încă un exerciţiu de adorare, ci obligarea publicului de a-și recalibra așteptările faţă de acești actori despre care au crezut adesea că știu totul în materie de roluri potrivite. Pablo Larrain face parte din regizorii care știu cum să te facă să-ţi vezi actorii preferaţi în altă lumină, abordând niște registre emoţionale și roluri de care nu îi crezusei capabili până atunci.

A doua promisiune este legată de însăși compoziţia personajului. Nici nu mai contează dacă a respectat sau nu biografia, istoria de viaţă a personalităţii alese. Eviţi sa compari evenimentele din film și acţiunile personajului cu adevărul din biografia sa oficială, validată de specialiștii în domeniu. Vei ști de la început că personalitatea aleasă pentru a fi transformată în personaj de film este prezentată astfel încât să devină începutul unei reflecţii despre umanitate, despre o anumită epocă, despre un dureros revers al faimei, gloriei, adulaţiei colective.

Biografii prezentate atipic

Image: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/maria

Pentru cei ce așteaptă ca biografiile, romanele și filmele dedicate unei personalităţi să fie de fapt un mesaj despre umanitate, efemer și frumuseţea vulnerabilităţii din spatele gloriei eterne, Maria poate fi descris ca fiind cel mai sensibil și reușit film al lui Pablo Larrain sau măcar cel mai iubit. Ţi se lipește de suflet interpretarea plină de respect, stranietate, replici spirituale și puţin umor amar oferită de Angelina Jolie. Datorită acestui rol o vor iubi și cei ce-i contestau abilităţile actoricești necesare unui film de artă, serios. De asemenea, vor fi mai indulgenţi și adoratorii Mariei Callas, sceptici, pentru care alegerea Angelinei Jolie pentru a o întruchipa chiar pe Marea Divă fusese contestată, de parcă fusese un sacrilegiu în templul Operei.

Maria Callas a transformat pecepţia asupra unei dive din lumea Operei. Cu o poveste de viaţă demnă de un roman, ce a străbătut graniţele dintre continente și culturi, dintre canoane estetice și dintre Operă și cinematografie, jucând chiar și într-un film regizat de Pasolini (Medeea), Maria Callas a demonstrat că notorietatea unei artiste dintr-o lume considerată exlcusiv a elitiștilor, a bogaţilor care își permit bilete la marile spectacole în săli grandioase, în mijlocul unei feerii de candelabre și ornamente opulente, poate ajunge până și la cei mai profani, care nu auziseră de muzica clasică în viaţa lor.

Fantomele trecutului

Image: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/maria

Callas avusese notorietatea unui star hollywoodian. Îl impresionase până și pe magnatul magnaţilor, Onassis. Dusese o viaţă de lux, în ţinute la care suspinau toate femeile. Totuși, Pablo Larrain o preferă în ipostaza celei ajunse în toamna vieţii. De altfel, dintr-o toamnă târzie sunt și nuanţele Parisului în care se plimba Callas. O toamnă a fantomelor, a melancoliei pe fundalul grădinilor și al cafenelelor-simbol sau al unui apartament cu aer aristocrat, ce respiră o feminitate princiară în fiecare cotlon (simbioza plină de expresivitate dintre decoruri, obiecte diafane vechi și personalitatea divei este un punct forte al filmului, răsfăţându-ţi retina).

Reîntâlniri imaginare

Maria lui Pablo Larrain este un film al coexistenţei cu trecutul, cu fantomele iubirilor trecute. Un bilanţ al unei vieţi care nu se vrea înfrantă, dar care pare să fi capitulat în faţa a ceva ce nu se mai poate întoarce. Acel ceva poate fi gloria de altădată, dar și prezenţa lui Onassis. Mai bine zis gloria măsurată în săli de concerte pline.

Maria Callas din film străbate Parisul în drumul spre sălile de repetiţie, unde i se promite în zadar o revenire în luminile scenei. De la o grădină în culorile toamnei la alta sau între două cafenele unde îi sunt răscolite amintirile dureroase, pe bulevarde unde își imaginează reprezentaţiile ce au făcut-o celebră, Maria Callas se abate din drumul spre destinaţia precisă pentru a-și umări amintirile sau oamenii trecutului reveniţi asemenea unor fantome, într-o coregrafie emoţională ușor suprarealistă.

Îl vede pe Onassis în ziua primei lor întâlniri, când o curtase ostentativ, fără a se sinchisi de statutul ei marital, de parcă posedarea celei mai iubite dive i s-ar fi cuvenit precum un artefact din Antichitate, râvnit cu patimă și obţinut prin orice mijloc (asocierile între simbolurile mitologice și propriul psihic emise de personajul Onassis pentru a se descrie frust și autoironic pe sine devin unele dintre cele mai bune ale filmului). Şi-l amintește apoi pe Onassis cerându-i iertare, pe un ton glumeţ, autoironic. Stă de vorba cu președintele Kennedy, pe care îl informează, sub forma unei ironii tăioase până la sfidarea stridentă, că Jaqueline și-ar fi petrecut noaptea în compania lui Onassis, dar să nu cumva să considere că dacă sunt doi înselaţi se pot trage vreodată de șireturi, adică președintele nu se poate ridica la înălţimea unei Dive de Operă.

Parisul melancolic

Image: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/maria

La frumuseţea melancolic-răvășitoare, de apus de lume (personală) a filmului contribuie și modul în care este creată relaţia Mariei cu Parisul ce i-a devenit ultima casă. Ai impresia că apartamentul are încăperi ce seamănă cu niște culise unde sunt aduse butaforiile și costumele strălucitoare după încheierea ultimii stagiuni din viaţa unei mari voci. Localurile și cafenelele sunt pline de elemente decorative ce amintesc de orfevrăria minuţioasă și preţioasa admirată într-o sală de Operă. Parisul Mariei Callas este stilizat, de o eleganţă clasică. În culori arămii, potolite, și luciri de interioare ce aduc a toamna unei tristeţi trăite enigmatic. Este acel Paris redus la niște locuri asociate unui mit rafinat. Pare ieșit din timp, depopulat pentru a-i permite Mariei să se plimbe nestingherită alături de fantomele ei.

Dramele din Atena

Când prezintă în flasback-uri evazive, discrete și delicate precum o boare onirică peste prezent, Pablo Larrain amintește și de un episod cumplit din anii petrecuţi de adolescenta Callas în Atena. Relaţia încordată cu mama ei exploatatoare nu era un secret, însă puţini ar fi bănuit că mama ei jucase și rolul de proxenetă a lui Mariei și a surorii ei, în anii în care trupele naziste ajunseseră în Grecia. Pablo Larrain tratează acest secret dureros cu mult respect. Nu o umilește pe Callas. Interacţiunea ei cu soldatul cotropitor, din apartamentul sărăcacios unde mama ei aducea clienţii, seamănă mai degrabă cu o alegorie a feminităţii în război. Soldatul se rezumă la a o asculta cum îi cântă arii de operă, cu un chip sentimental.

Pablo Larrain nu vrea să o transforme pe Angelina Jolie în Callas. Ştie că este imposibil să mulţumești publicul când e vorba despre farmecul aparte al Mariei Callas (poate doar Irene Papas ar fi reușit). Așadar, preferă să o apropie pe Angelina Jolie de ideea (lui) de Callas. De simbolul divei căruia nu îi mai rămâne decât trecutul. Al celei ce avusese publicul la picioare, dar care a rămas singură printre costumele sclipitoare, cu o recuzită ieșită din uz, care îi transformă apartamentul în culisele unor (posibile) viitoare reprezentaţii care nu mai vin.

Interpretarea oferită de Angelina Jolie

Image: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/maria

Maria este un film nostalgic, un film-reflecţie. Reușita Angelinei Jolie constă exact în capacitatea ei de a înţelege viziunea lui Pablo Larrain atunci când spune povestea unei personalităţi. Se uită la cameră imitând posturile Mariei Callas. Gesturile ei și mimica din fotografiile de arhivă devenite iconice. Se uită mândră la cameră. Conștientă de propriul statut de regină absolută a Operei. Poartă graţios niște ochelarii de miop, transformaţi de eleganta Maria Callas într-un accesoriu chic, de tip signature, ca un fashion statement, făcându-i pe mulţi să uite batjocura îndurată la începuturile carierei sale din cauza prejudecăţilor faţă de sansele celor miopi și supraponderali pe o mare scenă.

Personajul și interpretarea Angelinei Jolie nu impresionează prin acţiuni tumultuoase. Prin spectacolul extravaganţelor și prin vârtejul strălucirii ce însoţește de obicei gloria. Viaţa lui Callas ajunsese deja într-un punct tern, al depresiei. Impresionează în schimb prin replicile memorabile. Joacă din privirile ce adună un amalgam de stări, de la disperare la euforie, tristeţea sfâșietoare și umor. Este și enigmatică, și dezinvoltă când le dă replica singurilor oameni rămași în viaţa ei: Bruna, menajera iubitoare și bună la toate, cu tact de psiholog ce însoţește un om extrem de fragil, interpretată la fel de suav de Alba Rohrwacher și devotatul Ferrucio, majordomul grijuliu, cu privire de îndrăgostit care știe că nu are sanse, dar care și-a păstrat inima de câine credincios până la capăt, intepretat adorabil de cameleonicul actor Pierfrancesco Favino.

Importanţa personajelor secundare

Cele două personaje secundare sunt alese pentru a permite pendularea Mariei între vis și realitate, între închipuiri irealizabile de revenire a gloriei și un prezent golit de gloria care i-a întors spatele. Ele căptușesc prin tandreţe lumea domestică a Mariei, așa cum poate fi ea. Sunt o ultimă redută de admiraţie, compasiune și necondiţionată afecţiune la care mai poate aștepta o divă care se crede uitată pentru totdeauna. De fapt, subliniază talentul lui Pablo Larrain de a face să comunice discret, dar cât se poate de răvășitor pentru spectatorul sensibil, stările personajelor cu simbolurile decorurilor alese și cu mintea confiscată de iluzii a Mariei.

Maria este un film frumos așa cum poate fi doar frumuseţea pentru un apus în discreţie, în melancolie, din care urmele gloriei nu au plecat în totalitate. Pablo Larrain are curajul de a face un film melancolic despre o viaţă tumultuoasă, care să nu plictisească. În locul unui spectacol antrenant, cu intrigi, gelozii, dureri nemărturiste, umiliri, abuzuri și dezamăgiri, de care Maria Callas nu fusese ferită, în care să o vedem pe Angelina Jolie în metamorfoze bulversante și ameţitoare, vei găsi un alt spectacol pe care îl vei considera la fel de memorabil. Spectacolul va fi discret, cu uși închise. Fără spectatori.

Maria dă o ultimă reprezentaţie, în faţa oglinzii din dormitorul personal, mobilat precum o cabină de teatru fastuos, trecându-și mâna peste materialele costumelor în care strălucise. Între aere de divă în faţa unui majordom pe care îl tot pune să mute pianul greu și copilul trist, rătăcit într-o cafenea, pe care servitorii transformaţi în (singurii) părinţi grijulii și resemnaţi în faţa unui diagnostic implacabil îl duc spre casă, Maria rătăcește prin propria minte. Pe fundalul unui Paris de toamnă târzie, Maria se pierde la graniţa dintre închipuire și realitate.

Defilarea ultimelor amintiri

Image: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/maria

Filmul este de fapt o defilare diafană (dar și dureroasă) a unor flashback-uri întrepătrunse cu imagini de arhivă și arii de operă din înregistrarile Divei. Flashback-urile se suprapun peste rutina unei femei adulate, care își privește propria glorie ruinată.

Modul în care Pablo Larrain creează niște cadre demne de un film de epocă, dar care să reprezinte realitatea internă a unei Callas fragile, seamănă cu un vis. Realitatea exterioară minţii lui Callas pare a fi anulată. Parisul efervescent este pus la dispoziţia personajului Maria. Nu vezi aglomeraţie, ci doar niște locuri a căror frumuseţe emblematică e gata să devină decorul unei ultime reprezentaţii. Unei reprezentaţii de adio, în care Maria Callas este însoţită de propriile fantome. Finalul este mai discret decât al unei tragedii expuse pe scena unei Opere. Dar la fel de sfâșietor și greu de uitat. Maria este un film despre această ultimă reprezentaţie. Fără public, doar în prezenţa celor doi umili spectatori care par să o fi înţeles pe Callas din culisele gloriei ca nimeni alţii.

Poţi vedea trailerul aici.