O insula mai mica – Istoriile Italiei

0

O insulă mai mică este un roman primit cu mult entuziasm de cei îndrăgostiți de literatura italiană datorită scriitoarelor. Lorenza Pieri își găsește un loc important lângă Elena Ferrante și Donatella Di Pietrantonio, care deja au impresionat cititorii din România.

Un film în proză

Regăsești în romanul O insulă mai mică toate elementele unei povești italiene demne de un film în proză: niște personaje feminine puternice, de o rezilienţă ieșită din comun, un fir transgeneraţional ce te poartă prin istoria recentă a Italiei și un loc pitoresc, aflat în plină transformare. De fapt, ca-n orice poveste italiană, locul este un personaj în sine. Vei pune pe lista locurilor de văzut într-o viață și mica insulă Giglio, aflată în apropiere de țărmurile Toscanei, după ce o vei citi pe Lorenza Pieri.

Romanul include povestea unei familii de pe insula Giglio. Este o poveste fremătătoare, cu tensiuni, dar și cu momente de vitală solidaritate, întinsă pe mai multe decenii. Acele decenii în care societatea italiană fusese marcată de crize. De fapt, istoria familiei din roman este în primul rând un mozaic al evenimentelor din vieţile a trei generaţii de femei.

Femeile și istoria

Povestea familiei începe în anii ’70, numiți și anii de plumb, în care Italia era zguduită de atentate și de ciocniri între noii fasciști și tinerii idealiști considerați comuniști, și ajunge până în 2012, când insula este martora unui naufragiu care le reamintește locuitorilor de forța solidarității ce le-a salvat părinții și bunicii în vremuri de răscruce.

Urmărind evoluția personajelor principale – surorile Caterina și Teresa, și mama lor, Elena, o combatantă de stânga -, Lorenza Pieri își dezvăluie adevaratul subiect: relația femeilor cu marile seisme sociale și politice ale secolului XX. Femeile din roman sunt marcate de istorie. Fiecare se simte datoare să participe la un eveniment decisiv. Când nu sunt războaie, ele se luptă cu sistemul. Iar sistemul este unul corupt. Așa îl vede și Elena. Ea implică insula într-un protest masiv împotriva celor ce au ales Giglio pentru a-i oferi un domiciliu obligatoriu unui extremist de dreapta acuzat de organizarea unui atentat, unul dintre cele mai grave din istoria Italiei.

Elena, mama surorilor din roman, simte că trăiește într-o societate nedreaptă. Că decidenţii politici sunt complicii atentatorilor. Le transmite și fiicelor spiritul de frondă. Acest spirit nu le mobilizează politic, însă va avea ecou abia peste o generație, când insula devine martora unei catastrofe.

Două surori cu perspective diferite

În timp ce mama lor luptă împotriva sistemului, Caterina și Teresa dau piept cu schimbările sociale. Când nu se gândesc la modul în care societatea italiană este stratificată, atunci când una dintre ele ajunge la o școală privată, de elită, din Florența, cele două surori se îndrăgostesc, au parte de suișuri și coborâșuri, asistă la ruptura dintre părinți și au parte de primele dezamăgiri.

Caterina și Teresa au personalități opuse. Datorită lor, autoarea îți dă ocazia să vezi perspective diferite asupra emancipării feminine. Prin scriitura la persoana I, romanul este acaparat de vocea surorii mai mici, Tereza. O insulă mai mică este o derulare a vieții ei. Ea își revede parcursul din copilărie până în anul regăsirii unei mari iubiri.

Parcursul existențial rememorat de Teresa este legat ombilical de insula Giglio. Deși leagă stabilitatea personală de Roma, Giglio o trage înapoi. Schimbările din famiile o cheamă din nou. De parcă nu și-ar fi încheiat toate socotelile cu insula.

Sub diverse pretexte, Teresa revine constant la Giglio. Sora ei nici nu vrea să audă de reîntoarcere. Caterina este de multă vreme ancorată în lumea artei contemporane pariziene. Devine chiar iubita unui sculptor celebru.

Între continuitate și detașare

Caterina este tot ceea ce Teresa nu a devenit. Sora mai mare este rebelă, inconfortabil de sinceră. Caterina se desprinde ușor de trecut. Contestă deciziile părinților. Nu își iartă nici în al doisprezecelea ceas tatăl despe care a crezut tot timpul că a preferat-o pe Teresa.

Teresa este vocea memoriei transgeneraţionale. Doar ea poate pune cap la cap și cu sens, piesele din micile istorii ale familiei sale. Catarina alege să fie vocea ridicată, contestatară. Replicile ei provoacă până la răscolire. Nu pierde nici cea mai mică ocazie de a contrazice varianta oficială a poveștilor ce-i alcătuiesc familia.

Datorită vocilor opuse, Lorenza Pieri amintește de condiţia insularilor. Sunt dârzi, tenace, dar și vulnerabili în faţa unor decizii politice. Locuiesc într-un paradis obligat să se lase invadat. Insula-cămin supravieţuieste economic tolerând și turismul de masă. Oscilează între autonomia în relaţia cu marile instituţii, bazându-se pe solidaritatea locală, și nevoia de sprijin când istoria si transformările sociale devin copleșitoare, precum o rafală ostilă sau o catastrofă.

Poţi comanda volumul de pe Libris sau Cărturești.

Te invit să citești și despre Albatrosul, un roman dedicat Siciliei, aici.

10 carti ale unor scriitoare italiene contemporane talentate

Leave a reply