La Porte des Enfers – Recuperarea celor pierduti

Câștigător al Premiului Goncourt, Laurent Gaude este unul dintre scriitorii din spaţiul francofon ce impresionează mai ales prin modul insolit, infuzat de mit și de folclor, prin care transformă un subiect des folosit într-o lectură acaparantă. Subiectele despre care ai tot citit devin în romanele sale o poveste memorabilă, uneori halucinantă, intensă, năucitoare. Așa este și povestea din La Porte des Enfers, în care Napoli devine un ţinut al răzbunării și o poartă spre o altă lume.

Un Napoli al miturilor

Laurent Gaude ar fi putut scrie un roman care să îl apropie de stilul lui Roberto Saviano. Unul despre gansteri ce stăpânesc Napoli și despre cei ce luptă împotriva lor. Însă Laurent Gaude preferă să apeleze la mit, la simboluri. Iar mitul și realitatea coexistă fascinant în Napoli. Fondarea orașului are la bază mitul unei sirene. Catacombele din pântecele orașului păstrează fresce antice de o rară frumuseţe, cum am văzut și în filmul prezentat la Cannes, Nostalgia.

Unul dintre personaje, un istoric excentric, are o hartă a locurilor unde s-ar putea afla porţile spre lumea unde ajung cei decedaţi în circumstanţe violente. Povestirile sale, considerate de unii aberante, ajung și la urechile taximetristului Matteo. Devenit un client fidel al unui local unde se prepară cea mai bună cafea din Napoli, frecventat și de acest profesor, Matteo se arată interesat de poveștile despre porţile secrete ce duc spre locul subteran. Speră să îl salveze de acolo pe fiul său Filippo, împușcat în urma unei răfuieli între bande.

Solidaritatea în faţa durerii

După ce l-a pierdut pe Filippo, Matteo a pierdut de fapt totul. Soţia sa, Giuliana, l-a părăsit. Ea a vrut să lase astfel în urmă viaţa distrusă de violenţa ce i-a răpit fiul.

Matteo ajunge să ducă o viaţă fără direcţie, fără rost. Pierde nopţile rătăcind cu taxiul său prin labirintul cartierelor vechi. La un moment dat, o clientă excentrică îi schimbă viaţa. Se urcă în mașina lui și îl duce acolo unde ajung mulţi rătăcitori nocturni. Locul este cafeneaua lui Garibaldo.

Garibaldo este zeul cafelelor unice datorită unei reţete secrete. La cafeneaua lui Garibaldo, Matteo găsește alinare și oameni care să îl asculte. Dar și oameni care să îl însoţească spre locul unde se ascunde ușa spre Lumea de Dincolo. Printre ei se numără un preot deschis la minte, renegat deoarece devine ocrotitorul celor marginalizaţi, și Grace, numele nocturn al unei vânzătoare de plăceri cunoscută de marinarii ajunși în Napoli. Aceștia pornesc într-un cortegiu, în miez de noapte, spre locul secret.

O pictură năucitoare

Citind pasajele călătoriei spre lumea subterană, ai impresia că s-au întâlnit Dante și Bosch. Laurent Gaude știe cum să descrie cinematografic o lume a Infernului. Fără exagerări penibile, de horror de serie B.

Infernul descris de Laurent Gaude este precum o călătorie plină de popasuri încărcate de elemente simbolice. Niște elemente ce stimulează imagini din inconștientul colectiv. Imaginile pot scoate din absuri angoase ancestrale universale și întrebări despre viaţă, moarte și posibilitatea de a învinge moartea prin memorie și salvarea spriritului.

Răzbunarea

Până să ajungi la povestea tatălui îndurerat Matteo vei afla despre planul de răzbunare pus la cale de fiul său. Reîntors din lumea celor morţi, Filippo este cel mai bun cafetier din Napoli. Îi devine client până și ucigașul său. Ucigașul nu și-a mai recunoscut victima. Între ziua asasinării și ziua răzbunării au trecut mai bine de două decenii.

Filippo avea șase ani când fusese ucis în apropiere de Via Forcella, în drumul spre școală. În noaptea răzbunării, cea devenită a doua lui mamă, Grace, îl pune pe gânduri. Grace îi amintește lui Filippo de adevărata lui mamă, Giulianna, la fel de îndurerată. Filippo va trebui să o caute. Ce s-a ales de Giuliana după ce l-a părăsit pe Matteo? Răspunsul așteaptă după o călătorie din Napoli până-n Puglia.

Intervenţia fantasticului în evoluţia doliului

Vei considera La Porte des Enfers una dintre cele mai originale și mai pline de sensibilitate povești despre doliu. Este totodată și o pledoarie pentru solidaritatea umană. Trimiterile spre miturile din memoria orașului sporesc mesajul umanist al romanului. Totodată, este un roman care te va răvăși.

Intervenţia fantasticului nu face decât să accentueze întrebările ce îţi vin în momente de maxima luciditate, când ajungi să-ţi pui întrebări grele despre propriile pierderi. Toate aceste întrebări îţi vin pe măsură ce te lași ghidat de personaje printr-un Napoli nocturn. În orele târzii, clădirile vechi, fostele palate ruinate și cartierele precum un furnicar seamănă cu un spaţiu între lumi, atemporal. Un spaţiu de trecere. Trecerea către o nouă etapă, către diferitele ipostaze ale aceleiași persoane, către misterul reprezentat de Celălalt sau către un trecut încă nevindecat.

Poţi comanda romanul de la librăria franceză Kyralina.