Anatomy of a Fall/Anatomie d’une chute – Autopsia unei relatii de cuplu

Câștigător al marelui trofeu Palme d’Or la Cannes 2023, filmul Anatomy of a Fall îţi reamintește cât de ușor îţi este să fi de partea unuia dintre parteneri într-un conflict contondent de cuplu, atunci când acest conflict este la început, și cât de greu îţi este apoi să decizi cine are dreptate, cine a pierdut mai mult, cine este cu adevărat cel sacrificat, pe măsură ce ies la suprafaţă noi dovezi ale vinovăţiei unuia și ale vulnerabilităţii celui blamat iniţial. Dar cum îţi va fi dacă din observator vei deveni juratul dintr-un proces legat de crima pusă pe seama unuia dintre parteneri?

Sinucidere, sau crimă?

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

În filmul regizoarei Justine Triet, cea judecată pentru crimă este soţia care și-a găsit partenerul întins pe zăpada însângerată din cauza rănii de la cap ce i-a provocat moartea. Se pare că barbatul a căzut de la balconul cabanei unde se stabliseră visând la un trai idilic pentru ei și pentru copilul rămas cu probleme de vedere în urma unui accident din cauza căruia tatăl se tot blama. Copilul este și cel ce-și descopră tatăl căzut, ţipând pentru a o alerta pe mama ce dormea încercând să se refacă psihic după o ceartă recentă cu partenerul. Cearta violentă izbucnise chiar cu o zi înainte de moartea acestuia.

Deși moartea pare o sinucidere, încep să iasă la suprafaţă indiciile unei crime. Aceste indicii sunt prezentate metodic, dar cu efect exploziv. Fiecare indiciu este o sfredelire în intimitatea cuplului aflat în criză. Autopsia victimei este dublată de autopsia unei relaţii devenite de nesuportat. Violenţa nu este explicită. Nu vezi ochi vineţi, însă vânătăile de pe suflet devin apăsătoare. Te implică emoţional, astfel încât sala de cinema devine o prelungire a sălii de judecată. Ecranul nu mai desparte ci te absoarbe precum un vortex al emoţiilor contradictorii stârnite de personaje.

Dovezile prezentate derutant

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Probele îţi vor fi prezentate cu picătura (chinezească), derutant, imprevizibil. Din această derută cu privire la vinovăţia soţiei (considerate carieristă și infidelă) și la păcatele soţului ce părea bărbatul ideal, un cuceritor înnăscut, cu al său șarm irezistibil, dar transformat în victima unei scorpii, vin toate elementele psihologice datorită cărora filmul te poate cutremura. De fapt, naraţiunea se reduce la proces și la amintirile soţiei. Aceste amintiri sunt scoase la suprafaţă abraziv de avocatul acuzării. Cuvintele sale sunt precum un clește ce scoate tot ce avusese mai urât (cel puţin în ultimii ani) căsnicia scriitoarei Sandra Voyter, acuzată de crimă.

Interpretată răvășitor de convingător de Sandra Huller (care pare făcută pentru rolurile feminine memorabile, din registre și tipologii diferite, contradictorii), scriitoarea Sandra Voyter îţi va trezi sentimente amestecate. Multe femei îi vor da dreptate. O vor vedea în ipostaza soţiei al cărei succes îl face pe soţul scriitor rămas în pană de inspiraţie să se simtă castrat, alimentându-i agresivitatea. Ea devine prizoniera celui ce a obligat-o să renunţe la viaţa plină de posibilităţi de afirmare dintr-un mare oraș pentru a se retrage în orășelul lui natal, dintr-o ţară a cărei limbă ea nu o cunoaște prea bine, doar pentru că acesta își dorea un loc unde sa uite că este un scriitor aproape ratat, în timp ce soţia lui scria roman după roman. Atitudinea cu accente misogine ale avocatului apărării și a unor experţi criminaliști le va întări această percepţie.

Dinamica unui cuplu

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Percepţia privind distribuirea puterii în cuplu se modfică pe măsură ce apar noi probe. Una dintre ele, o înregistrare secretă a soţului, le va da apă la moară celor ce susţin că acesta devenise de fapt o victimă. Nu soţia nevoită să renunţe la vechea existenţă suferea, ci partenerul ei. Acesta fusese nevoit să-și modifice mereu programul alocat scrisului pentru ca soţia lui, scriitoare de succes, să poată face faţă activităţii de promovare a noului roman. De fapt, filmul începe chiar cu o răbufnire a soţului. El a dat muzica la maximum în camera transformată în laborator de creaţie, tocmai când soţia lui îi acorda un interviu unei jurnaliste.

Asemenea unui adolescent răzgâiat, soţul sabotează astfel întregul interviu. Nici melodia nu este aleasă întâmplător. Este vorba despre varianta instrumentală a celebrului hit al lui 50 Cents – P.I.M.P. Varianta instrumental vorbește (și lovește) în locul soţului. Începe strident și insolent, apoi crește în intensitate. Se simte o frustrare transformată în dispreţ și în ură. Parcă muzica din prima scenă ar fi un personaj în sine. Ţi-l și imaginezi pe soţul Sandrei fără să-l fi văzut măcar. Muzica pare un alter ego al său, iar mulţi spectatori vor rămâne până la final cu impresia din această primă scenă.

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Acest interviu avea să devină un pretext pentru avocatul acuzării de a o pune într-o lumină proastă pe scriitoarea Sandra. Reportera nu mai era o simplă prezenţă, ci o posibilă amantă a soţiei bisexuale. De fapt, bisexualitatea este menţionată astfel încât să pară un semn al unei labilităţi emoţionale. Avocatul sugerează astfel că soţia acuzată ducea o viaţă dublă, cu multiple infidelităţi ce au dus și mai mult la fragilizarea soţului devotat ce lăsa mereu de la el pentru a păstra echilibrul familiei.

Cine este de fapt cel sacrificat?

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Demonstrarea nevinovăţiei deviază rapid în stabilirea adevăratului partener sacrificat pe altarul devotamentului și al datoriei. Probele analizate și de partea acuzării sunt interpretate sub forma denigrării. Ţi se tot repeta că soţia este o persoană lipsită de scrupule. Succesul romanului său recent nu este decât o parazitare a soţului. Romanul Sandrei a plecat chiar de la un manuscris abandonat de soţul ei. Sandra a luat ideea și a dezvoltat-o apoi într-un stil propriu. Însă nu a contat pentru avocatul ce a vrut să-i distrugă reputaţia. Ea nu era decât o hoaţă, o impostoare, o manipulatoare infidelă, o distrugătoare de vieţi. Nici declaraţia celui care devenise psihiatrul soţului nu o ajută.

Exact când începi să crezi că poţi prezice finalul procesului, apare lovitura finală. Va schimba deznodământul cine te aștepţi mai puţin. Tocmai personajul fragil are puterea de a vedea totul mult mai clar. De a pune cap la cap indiciile. Luciditatea îi aparţine de fapt tocmai celui ce pare imatur, încă necopt la minte.

Pare un film nordic

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Filmul lui Justine Triet este un spectacol despre ce poate dezvălui fiinţa umană mai dureros și agresiv în cuplu, dar expus într-un mod total nespectaculos. Nu vezi răbufniri, dar nu înseamnă că nu există și momente furtunoase. Acel tip de scene care să te ţină în priză. Care să te lipească de un anumit personaj până la identificare, electrizându-te prin revoltă. Doar că furtuna vine din detalii juridice și este vizibilă mai degrabă în reacţiile spectatorilor de după film sau în mimicile lor. Justine Triet nu le oferă, în schimb, mari ocazii pentru exteriorizare personajelor sale.

Cu excepţia unei certe în cuplu având rolul unei scântei lângă un bloc de gheaţă, personajele își păstrează un calm la fel de năucitor. Mai ales Sandra, care pare de un calm inautentic, dacă n-ar fi ochii prin care să mai exprime preaplinul acumulat în interior. De fapt, Antomy of a Fall pare să urmeze mai degrabă reţeta unui film nordic. Genul de film scandinav în care imprevizibilul vine din stările personajelor. Din acel mister nedescifrat care este celălalt, un mare necunoscut deși a fost considerat cea mai apropiată persoană.

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Exact ca-n multe filme nordice, miezul narativ pare o văpaie într-o sobă. Când îţi dă impresia că urmează să-ţi dezmorţească simţurile după ce ai simţit atmosfera hibernală, când pare să se stingă ușor, lăsând încăperea să fie acaparată de întuneric. Între dezmorţirea prin reproșuri și îngheţul afectiv ce pare a fi definitiv pendulează și personajele. Doar logoreea pătimașă acuzatoare a celui ce o vrea după gratii pe soţia nedemnă și bonomia avocatului ce o apără pe Sandra (recunoști imediat șarmul delicat al actorului Swann Arlaud) pare să-ţi reamintească de faptul că acţiunea se petrece în Franţa, nu într-o localitate liniștită din Scandinavia, unde iarna pare nesfârșită.

Miza reală

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Aprecierea legată de filmul Anatomie of a Fall este dată de schimbarea mizei. La început pare un film despre crimă, psihologia agresorului, a victimei. Totuși, pe măsură ce se derulează procesul și ies la suprafaţă probe nebănuite, se schimbă miza. Nu este doar despre crimă, ci despre modul în care ne construim propriile naraţiuni. Pe care apoi le suprapunem peste realităţile celorlalţi, mai mult sau ma puţin intruziv și incisiv.

Când asistăm la proces, le dăm propriile roluri personajelor. Suntem sau nu conștienţi de ceea ce am experimentat și este readus la suprafaţă de ele. Iar Justine Triet merge și mai departe. Leagă relaţia dintre naraţiunile personale, ce devin un joc de oglinzi, în care apar diferit Sandra și partenerul ei, de relaţia dintre adevărul autobiografic și transpunerea lui în ficţiune.

image credit: https://voodoofilms.ro/anatomia-unei-prabusiri/#

Avocatul acuzării se folosește manipulator de unul dintre fragmentele din romanul Sandrei. Alege anumite pagini pentru a indica o dorinţă ascunsă de a scăpa de soţul ei. Folosește ca argument chiar interviurile în care aceasta declara că s-a inspirat din propriile experienţe pentru a scrie. Nu este oare ficţiunea oglinda psihicului? Nu face textul scris ceea ce fac testele proiective când aduc la suprafaţă tot ce este împins în abisurile minţii noastre, pentru a ne putea păstra o imagine impecabilă despre sine, dezirabilă în plan social? Unde se oprește personalitatea scriitorului și începe viaţa distinctă a personajului său? Se poate vorbi despre autonomia totală a unui personaj? Despre delimitarea dintre el și autorul ce l-a creat?

Astfel, Justine Triet pune sarea pe rana multor iubitori de literatură care vor să oprească linșarea (măcar mediatică) a unor anumiţi autori deveniţi incomozi, în urma unor acuze venite din partea acelor activiști înflăcăraţi, pentru care nu există distincţia clară între gândurile inacceptabile ale unui personaj și adevăratele valori și opinii ale scriitorului. Este scriitorul una cu personajul său, mai ales cand scrie la persoana I? O întrebare mai actuală ca oricând.

Despre viitorul filmului

Nu numai literatura și construcţia narativă se ascund în subsolul poveștii de cuplu. Alte întrebări sunt legate de reprezentarea vizuală. De perisabilitatea amintirilor și de reproducerea prin coduri și convenţii ale realităţii. Se vede această interogare asupta imaginii în derularea scenei legate de reconstituire. În tentativa anchetatorilor de a reda cu precizia unui curs de fizică ultimele clipe din viaţa victimei.

Privit mai în adâncime, filmul se înscrie în curentul ce pare sa fi dominat ediţia din 2023 a Festivalului de la Cannes. Acea tendinţă a regizorilor de a duce scenariul în directia unui meta-cinema și a reflecţiilor despre ce a mai rămas din cinema în zilele noastre (mai ales din cauza intruziunii diferitelor tipuri de imagini create prin alte dispozitive decât o cameră de filmat).

Anatomy of a Fall s-a remarcat într-o competiţie din care nu au lipsit filme pline de interogaţii despre cinema. Despre ce va putea deveni cinematografia, dacă va mai avea timp să devină.

Ieșiţi din iarna pandemiei, mulţi regizori aclamaţi își pun întrebări despre cinema. De la Aki Kaurismaki, prin referinţele din Falling Leaves, din care nu lipsește sarcasmul, la Victor Erice cu al sau Open Your Eyes (despre rolul filmului și al sţlii de cinema de a trezi conștiinţa și memoria), la manifestul ferm (dar nelipsit de candoare) al lui Nanni Moretti pentru filmul avand ritm răbdator, care nu trebuie să se conformeze noii reguli impuse de spectatorul nerăbdător să vadă o explozie narativă în primele minute sau la delicateţea prin care Nuri Bilge Ceylan sparge zidul dintre poveste și culisele filmării, obligându-și personajul central din About Dry Grasses să se plimbe printre butaforii, traversând platoul de filmare între două momente decisive dintr-o (posibilă) relaţie de cuplu.

Poţi vedea trailerul aici.