Thrill Me. Povestea lui Leopold si a lui Loeb – Atractie intunecata si dependenta submisiva

Thrill Me este un spectacol special, inedit pentru scena unui teatru din România. Un musical așa cum le-ar plăcea spectatorilor ce preferă și filmele psihologice despre atracţia de necontrolat și dependenţa emoţională, despre limite și abuzul deghizat în seducţie, despre manipulare și continua inversare a rolurilor între victimă și manipulator. Creatorul acestui musical – Stephen Dolginoff – a reluat povestea despre cuplurile de criminali, doar că a ales două personaje masculine, interpretate expresiv și credibil de actorii Dragoș Ioniţă și Andrei Mărcuţă, sub regia lui Ionuţ Grama și Dagoș Muscalu.

Un musical diferit

Spectacolul Thrill Me îi va aduce la Teatrul Act și pe cei ce evită un musical din cauza opiniei conform căreia îi lipsește profunzimea. Se asociază uneori musical-ul cu entertainment-ul în defavoarea teatrului serios. Prin acest musical, Stephen Dolginoff s-a apropiat mai degrabă de umbrele filmelor noir și de capacitatea psihanalizei de a sonda adâncimile (uneori terifiante) ale fiinţei umane afectate de patologii. De altfel, însăși evenimentele ce l-au inspirat s-au petrecut în anii ’20. Acei ani ce au schimbat macazul în modul în care arta explora psihicul uman.

Totodată, un alt aspect inedit pentru mulţi spectatori este minimalismul acestui musical. Un minimalism care face din spactacol unul memorabil. Personajele, obsesiile și cruzimile lor rămân cu tine, pentru a-ţi pune întrebări. Acest musical are nevoie doar de un spaţiu restrâns. De aici și compatibilitatea cu experimentele fecunde din zona teatrelor independente.

Thrill me a fost compus pentru două personaje, iar singurul instrument prin care este redat universul acestora este pianul – pianistul din acest spectacol este Mihai Murariu. Așadar nu vezi acea desfășurare de costume, personaje, decoruri. Nu este un musical la care te duci doar pentru a te simţi bine. Este mai degrabă genul de spectacol la care ajungi pentru a explora abisuri. Iar cele două personaje, Richard Loeb (Andrei Mărcuţă) și Nathan Leopold (Dragoș Ioniţă), chiar în aceste abisuri au hotărât să coboare.

Cine sunt personajele

Studenţi la Drept, capabili de mari performanţe cognitive încă de la vârste fragede, care le-au permis înscrirea la facultate când alţii încă erau elevi de liceu, Richard și Nathan decid să se abată de la calea băieţilor din familii bogate, care ajung să facă performanţe universitare, apoi să conducă America. Ei ajung să fie cunoscuţi, în presa vremii, drept cuplul Leopold și Loeb. Au ajuns faimoși după ce au zguduit orașul Chicago printr-o crimă cumplită.

Cum se ajunge la crimă? Unul dintre ei, Richard, îl convinge pe celălalt că el este de fapt Supraomul despre care scria Nietzsche. Prin urmare poate comite orice, fiind un om superior. Lui nu i se aplică aceleași legi. Îl atrage în planul sau diabolic și pe Nathan. Îndrăgostit de mulţi ani de Richard Loeb, Nathan va face orice îi va cere acesta. Doar că va rămâne supus până la un punct. Dincolo de el își va arăta o faţă nebănuită.

Probleme de actualitate

Plecând de la povestea unor criminali ce au șocat America interbelică, musicalul abordează de fapt niște probleme extrem de actuale. Personajele ajung să activeze multe întrebări și (poate chiar) amintiri în randul spectatorilor. Nu trebuie să fi întâlnit psihopaţi precum cei doi pentru a le permite să-ţi zgândăre niște răni.

Musicalul este mai degrabă despre limitele încălcate, despre abuz prin manipulare. Te face să te gândești la limitele consimţământului în dependenţa emoţională. Să te întrebi dacă poţi să identifici exact momentul în care încalci limite și tabuuri de dragul partenerului. Sau clipa trezirii, în care îţi dai seama că s-a ajuns prea departe, după ce un mare rău a fost făcut. Urmărind a cincea audiere a celui dependent de un mare criminal, te gândești la vulnerabilitate.

Construirea dependenţei

Când Nathan cere, după mai bine de trei decenii petrecute după gratii, eliberarea, începe să se deruleze întreaga lui relaţie cu Richard. O relaţie din care nu a mai rămas decât o întrebare în mintea spectatorului. Poate duce dependenţa emoţională până la anihilarea propriei conștiinţe?

Începutul este legat chiar de această cerere de eliberare. Părerea îţi este deja făcută. Criminalul nu are scuze. Adultul Nathan Leopold nu merită decât dispreţ. Nimic nu justifică răpirea și uciderea unui copil. Mai ales că Nathan avea deja 19 ani când acceptase să-l susţină pe Richard în toate planurile sale. Chiar dacă nu ai cum să-ţi schimbi părerea, vei dori să vezi cum interpretarea actorilor face lumină în niște minţi întunecate de niște texte filosofice prost înţelese, interpretate maladiv și darwinist (te gândești dacă nu cumva mesajul acestui musical face trimitere la ascensiunea fascismului în Europa anilor ’20, bazată tot pe credinţa unora în superioritatea înnăscută, ce le justifică orice faptă).

Interpretările impecabile ale celor doi actori pun accentul tocmai pe dinamica emoţională ce te cutremură. Acea dinamica dintre un corupător sinistru, ce-și îmbracă planul malefic în seducţie, și ucenicul deposedat de autonomie.

Richard este un astfel de seducător diabolic. Se crede un om superior, pentru care legile societăţii considerate inferioare nu se aplica. Ştiind că Nathan este îndrăgostit de el, îi transformă adoraţia în supunere totală. Nathan îl va urma orbește, în schimbul promisiunii unei relaţii de cuplu.

Modul în care actorul Andrei Mărcuţă nunaţează personajul considerat malefic, dominator, este foarte bine articulat. Poate fi dat exemplu de aplicare a psihologiei în artă. Actorul Andrei Mărcuţă pare sa fi studiat atent tehnica psihopatului care întreţine supunerea celui sedus. A șantajului emoţional, dublat de orbirea celui dependent prin aura fascinaţiei pe care o exercită.

Oglinda unei lumi

Richard este conștient de propriul succes în relaţiile interpersonale. Întruchipează tânărul lăudat în lumea elitelor americane. Extrem de inteligent, șarmant, capabil să navigheze nonșalant pe mările succesului. Genul de succes deloc ușor de atins în cercurile înaltei societăţi, cu mentalităţi darwiniste. De fapt, întruchipa omul născut pentru succes. Mai bine zis, se plia perfect pe credinţa acelor americani pentru care lumea e împărţită în lideri și în supuși, în oameni de succes și în rataţii care nu merită nimic.

Dacă Richard este omul de succes – pe toate planurile – Nathan, la fel de inteligent, este cel slab (în contextul relaţiei). Neavând încredere în calităţile sale fizice, ar face orice pentru a fi validat. Interpretat la fel de nuanţat de actorul Dragoș Ioniţă, acest personaj slab are de fapt propria putere. Îţi demonstrează de fapt că supunerea necondiţionată este și ea o altă formă de control. Prin supunere, Nathan își controlează dominatorul. Obţine ce vrea de la el, arătându-i că-i face pe plac. Iar la final, tocmai cel slab răstoarnă situaţia, ducându-l pe Richard acolo unde vrea el. Exact ca-ntr-un thriller în care psihopatul șarmant este cuprins de stupefacţie când ajunge să descopere adevăratul potenţial al celui considerat doar un adorator pămpălău.

Mecanismele psihologice

Subjugarea înseamnă și o creștere gradată a actelor antisociale, de la incendieri și mici delicte, la crimă. O creștere ce reflectă nu numai nevoia de adrenalină ca drog, ci și un gol afectiv neconștientizat. Asiști astfel la trecerea lui Nathan de la supus la criminal. La început încearcă să se agaţe de moralitate, de reguli. Îi tot repetă lui Richard că-și vor distruge vieţile, carierele, dacă vor continua delictele. Apoi se lasă anesteziat de atracţia faţă de un Richard care îi spune că nu trebuie să fie slabi. Să devină alte exemplare inferioare ale umanităţii.

Decorul minimalist, dar cu efect puternic, și dozarea lumini permit atât ancorarea spectatorului în atmosfera anilor ’20, în acea estetică inspirată de poveștile năucitoare ale metropolei care atrage și devorează, asemenea lui Richard, cât și plonjarea în propriul psihic. Interpretările fac o punte între personaje și experienţele spectatorilor. Mulţi vor regăsi în Leopold abilitatea narcisistului de a controla. Leopold îl ademenește pe Nathan, îi permite apropierea, apoi îl respinge. Exact ca un vânzător de stupefiante care mărește preţul când vede semnele sevrajului. Ardoarea este drogul, iar absenţa celuilalt devine precum sevrajul. La fel și teama de a trăi în afara razei de interes a celui adorat.

Atât regizorul, cât și actorii și-au propus să te lase cu multe întrebări. Chiar dacă nu ai întâlnit astfel de personaje, te vei gândi la psihopaţii din lumea noastră. Dialogul dintre Nathan și vocea judecătorului de care depinde eliberarea lui peste zeci de ani de pedeapsă coagulează toate reflecţiile spectatorului despre Bine și Rău, discernământ și manipulare. Mai multe detalii despre bilete aici.