
Cei ce preferă filmele din ţara lui Fassbinder pot veni la Zilele Filmului German, între 2 și 5 martie 2023. Filmele vor fi proiectate la Cinema Elvire Popesco (din cadrul Institutului Francez). Programul de anul acesta include atât drame, cât și filme care te vor face să râzi în hohote.
Ce poţi vedea la Zilele Filmului German 2023
Toubab, 2021, r. Florian Dietrich

Toubab esteo comedie cu accente satirice despre doi prieteni care găsesc o cale inedită pentru salvarea unuia dintre ei. Unul are trăsăturile neamţului considerat autentic, iar cel mai bun prieten al său are origini africane. Deși ambii sunt heterosexuali, decid să se căsătorească astfel încât să păcălească autorităţile dornice de-al deporta pe unul dintre ei. Trailerul, aici.
Hello Again, 2020, r. Maggie Peren

Zazie încearcă să oprească nunta celui mai bun prieten al ei. Ajunge astfel într-o lume paralelă, unde se derulează iar și iar ziua nunţii. Va incepe astfel să își redefinească așteptările și viziunea despre iubire. Trailerul, aici.
Hyperland, 2021, r. Mario Sixtus

Hyperland este un film distopic. Acţiunea se petrece într-un viitor în care tehnologia domină fiinţele umane. Iar în acest viitor dreptatea se face pe reţelele de socializare. Trailerul, aici.
Mein Sohn/Fiul meu, 2021, r. Lena Stahl

Fiul meu este un film despre complicata legătură dintre părinţi și copii. Personajul central este un tânăr care trebuie să meargă la o clinică de recuperare din Elveţia după un accident grav. Deoarece nu poate merge cu avionul, va fi nevoit să înceapă un road trip alături de mama lui, de care se simte înstrăinat. Trailerul, aici.
Le prince/Prinţul, 2021, r. Lisa Bierwirth

Consirat cel mai bun film de la ediţia din 2021 a Festivalului Karlovy Vary, Prinţul este o poveste de dragoste dintre un congolez și o nemţoaică. Relaţia lor este ameninţată de prejudecăţile celor din jur. Trailerul, aici.
Die Goldfische, 2019, r. Alireza Golafshan

Oliver rămâne paralizat în urma unui accident. Pentru a scoate banii negri depozitaţi în Elveţia va fi nevoit să călătorească alături de oameni diferiţi de el, dar care au aceeași problemă. Filmul îmbină drama și comedia satirică, abordând subiectul comunicării autentice atunci când se întâlnesc oameni având viziuni diferite asupra vieţii și depășirii limitelor. Trailerul, aici.
When Hitler Stole Pink Rabbit, 2021, r. Caroline Link

When Hitler Stole Pink Rabbit este adaptarea faimosului roman pentru copii scris de Judith Kerr. Povestea prezintă peripeţiile unei fetiţe nevoite să părăsească Germania peste noapte, pentru a scăpa de naziști. În casa familiei îl va lăsa pe iepurașul ei de pluș. Trailerul, aici.
No, 2021, r. Dietrich Brugemann

Filmul No prezintă evoluţia unui cuplu în 15 scene. După șapte ani de relaţie, partenerii au ajuns într-un impas. Vei vedea un film despre legăturile influenţate de așteptările considerate de celălalt ca fiind absurde. Trailerul, aici.
Preţul unui bilet este de 20 lei. Puteţi compăra bilete și online, de pe Eventbook.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Il Cinema Ritrovato on Tour – Bucuresti 2025
5 februarie 2025Eastern European Feels: Retrospectiva Barbara Sass
31 ianuarie 2025
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
a.normal – Dupa dezintegrarea cuplului idealist
21 noiembrie 2022 -
Beau travail – Straniu si acaparant precum o vraja
17 septembrie 2024 -
Malta Hanina – O insula cat o mare istorie
26 septembrie 2023
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
L’evenement – Libertatea corpului feminin
24 iunie 2022 -
Film O’Clock International Festival 2023
26 februarie 2023 -
Le jeune homme – Amintirea unei relatii
21 decembrie 2022