The Girl on the Via Flaminia – Doua suflete ratacite prin Roma

The Girl on the Via Flaminia este o revelaţie pentru mulţi cititori din generaţiile mai tinere. La fel și pentru cinefilii familiarizaţi cu filmele italiene clasice, dar care preferă și scene în care tensiunile dintre personajele ce vin din culturi diferite amintesc de replicile dintr-o piesă de teatru ajunsă în punctul decisiv pentru evoluţia legăturilor dintre protagoniști.

Comparaţia cu dinamica unui film neorealist și cu o piesă de teatru nu este întâmplătoare. Autorul romanului, Alfred Hayes, a fost unul dintre soldaţii americani ce au debarcat pentru a elibera ţările ocupate de naziști. A rămas în Roma, unde se află și celebra Via Flaminia. În Roma s-a apropiat de cinematografie. Ajunsese astfel să colaboreze cu mari cineaști precum Roberto Rossellini (participase chiar la scrierea scenariului pentru filmul Paisan) sau Vittorio De Sica.

Mulţi vor descoperi în descrierea Romei din anii ’40 și a relaţiilor când apropiate, când tensionate, dintre localnici și soldaţii aliaţi, asemănarea cu scenele din filmele regizate de Rossellini, acele filme în care a redat dramele italienilor din primii ani de după căderea fascismului. De asemenea, autorul a fost interesat de punerea în scenă a unei piese de teatru bazate pe romanul său.

Italia suferindă

Romanul prezintă legătura ambiguă dintre un soldat american pe nume Robert și Lisa. Robert era în căutarea unei companii feminine, asemenea multor soldaţi. Lisa ajunsese până la Roma fugind de bombardamente. Sperase că aici ar fi putut scăpa și de sărăcia cruntă din timpul războiului. La un moment dat, iubita unui militar american îi schimbă viziunea asupra supravietuirii. Ea îi propune Lisei o relaţie cu soldatul Robert în schimbul unei locuinţe temporare și a hranei. Lisa acceptă, păstrându-și totodată revolta amestecată cu dezgust faţă de acest compromis dictat de situaţia ei disperată, în care se aflau de fapt multe femei din Italia distrusă.

Deși Robert se dovedește a fi un gentleman, Lisa nu îi poate ierta pe soldaţii aliaţi. Asemenea multor italieni, îi consideră aroganţi. Nici ea nu îi vede ca pe niște eliberatori. Pentru multe femei, acești soldaţi sunt noii cuceritori, noii invadatori. Au impresia că totul li se cuvine, transformând splendidele orașe istorice într-un câmp de vânătoare, unde ţintele sunt femeile vulnerabile, sau într-un birt uriaș, de unde ies ca niste scandalagii beţi criţă, afișând o veselie într-o obscenă contradicţie cu disperarea localnicilor. Ei sunt singurii ce au acces la hrană și singurii care se distrează, ignorând marea drama colectivă a italienilor ce se simt precum niște băștinași colonizaţi de cei ce se consideră marii eliberatori.

Tocmai această inflamabilă tensiune dintre Robert și Lisa îi dă romanului adâncime. Îl face memorabil prin dialogurile devenite veritabile reflecţii. Alfred Hayes nu numai că are talentul unei cineast atunci când surprinde imaginea unei Rome unde splendoarea este asaltată de ruina de după război. Sau când îi reușește transpunerea cititorului chiar în atmosfera din elegantele reședinţe transformate în locuri de întâlnire între aliaţi și cele mai frumoase femei ale orașului. Scriitorul devenit scenaristul lui Rossellini are capacitatea de a se pune atât în pielea soldatului traumatizat și însingurat, disperat pentru o fărâmă de atenţie, de tandreţe, chiar și mimată, cât și în pielea unei tinere abia ieșite din adolescenţă, care nu înţelege de ce viitorul unei întregi generaţii a fost aproape distrus.

Dialogurile intense

Empatia scriitorului se reflectă în dialoguri la fel de intense precum niște evenimente imprevizibile. În casa unei aristorate ce ajunge să-și închirieze camerele pentru cuplurile temporare formate din soldatul american însingurat și tânăra italiancă lăsată fără speranţă se întâlnesc perspective diferite asupra victoriei și a învingătorilor. Discuţiile devin aprinse. Mai ales după ce își face apariţia băiatul gazdei, un tânăr forţat să lupte pe frontul din Libia.

Atât Robert, cât și Lisa își exprimă necenzurat opiniile. Iar opiniile contradictorii formează o spirală ce duce din prezentul exterior, către interioritatea fiecăruia. Exact ca-ntr-o piesă de teatru. Casa elegantă devine decorul luminat de strindenţa artificiilor din timpul Revelionului. Tensiunea dintre personaje crește pe măsură ce apropierea noului an transformă străzile Romei într-o petrecere dezlănţuită. Prima în care soldaţii aliaţi nu mai simt ameninţarea nazistă.

Euforia eliberatorilor contrastează răvășitor cu tristeţea lui Robert și atitudinea de învinsă neputincioasă a Lisei. Iar dialogurile dintre ei, despre nevoia de afecţiune, despre război și neputinţă, despre lumile ce încă nu au reușit să se înţeleagă una pe cealaltă, reflectă ambiguitatea sentimentelor. Când vorbesc despre ceea ce simt, Robert și Lisa devin la un moment dat evazivi. Se ascund în spatele defenselor, al unei ostilităţi devenite cea mai la îndemână formă de autoapărare.

Un roman memorabil

Farmecul melancolic îmbinat cu tristeţea al acestui roman ce reflectă o relaţie atipică este dat și de modul în care Alfred Hayes echilibrează relaţia dintre exteriorul citadin și interiorul demn de scenele unei piese de teatru. Ai impresia că primele pagini sunt de fapt primele cadre ale unui film de atmosferă. Niște cadre ale Romei nocturne. Camera se mișcă lent, pentru a-ţi da timp să te plimbi pe arterele orașului, până să ajungi pe Via Flaminia. Apoi ţi se deschide ușa apartamentului doamnei Adele, din înalta societate sărăcită. Aici asiști la primele dialoguri ce deschid o fereastră spre realitatea localnicilor, înainte de venirea lui Robert și a Lisei pentru a închiria una dintre încăperile cochete ale apartamentului. Se trece astfel de la cadrele panoramice la cele surprinzând intimitatea unui spaţiu restrâns.

La un moment dat, legătura exterior-interior depășeste registrul spaţial. Devine opoziţia psihologică dintre zvâcnirile revoltei exprimate verbal și acalmie. Dintre niște reproșuri exprimate fără menajamente la tăcerile ce vorbesc. Dar mai ales dintre exuberanţa disimulată și vulnerabilitatea revarsată precum un șuvoi.

Romanul The Girl on the Via Flaminia depășește epoca în care a fost scris. Rămâne cât se poate de actual datorită întrebărilor născute în mintea cititorilor. Asemenea personajelor, ajungi să conștientizezi cât de diferit poate fi oglindită marea istorie din manuale în micile istorii ale oamenilor prinși sub vremuri. Certitudinile se sparg în mii de cioburi devenite experienţele personale rămase în urma traumelor. Fără a înţelege și aceste istorii personale, adesea înecate în umilinţe și vinovăţii sufocante, riscăm să repetăm traumele de care au avut parte bunicii noștri, la rândul lor crescuţi pentru a fugi de fantomele hrăpăreţe ale unui trecut colectiv dornic să devină stăpânul celui personal.

Poţi cumpăra acest roman de pe Libris, Cărturești.

Te invit să citești un alt roman foarte bine scris, Pictures of Fidelman.