Fericire – Acolo unde se apropie sufletele deziluzionate
Prin romanul Fericire, scriitoarea belgiană Genevieve Damas ne face să afirmăm că ar fi putut fi la fel de bine și regizoarea unui film tipic franţuzesc din zilele noastre datorită modului în care a reușit să calculeze la milimetru intersectarea cu sens a unor traiectorii existenţiale. Exact ca-ntr-un film franţuzesc plasat la graniţa permeabilă dintre filmul de festival și cel de public (dar în care nu se face rabat de la calitate atunci când se apelează la o poveste accesibilă), vezi intersectate personaje din medii sociale din ce in ce mai segregate. La fel de intersectate sunt dramele răvășitoare și umorul, disperarea acutizată ani de zile și licărul de speranţă ce promite să devină din ce în ce mai pregnant odată cu apariţia unor personaje având un surplus de generozitate.
Eroziunile din propriile mituri
Ştiind că ai în mâini cartea unei scriitoare preocupate și de problemele marginalilor, dar extrem de sensibilă și la eroziunile miturilor din jurul clasei de mijloc, al noii burghezii occidentale șubrezite de propriile iluzii ce ameninţă cu implozia, în timp ce problemele sociale din periferiile orașelor istorice par să producă mai degrabă explozii, anticipezi că personajele râd caustic de titlul ce ascunde o ironie. Titlul trădează o privire zeflemitoare aruncate burgheziei obsedate de control și de perfectiune, precum și una plină de compasiune oferită celor eșuaţi în cartierele mărginașe unde ascensorul social nu mai ajunge de multă vreme.
Punctul de intersectare
Din aceste două lumi plasate în zone opuse pe harta orașului Lyon provin și personajele cu traseu imprevizibil. Punctul lor de întâlnire este Anita, soţia perfectă și mama obsedată de succesul propriilor copii deveniţi între timp adulţi. Anita este o caricatură a soţiei burgheze din zilele noastre. Nu are job deoarece se ocupă de viitorul impecabil al copiilor. În societate se simte reprezentată măgulitor de ascensiunea socială a soţului ei. Acesta devenise managerul unei mari corporaţii (deși ne dă de înţeles că la succesul acestuia a contribuit din plin intervenţia prin recomandare a unui alt vecin din cartierul select, ce avea conexiuni importante).
La început Anita ţi se pare enervantă din cauza snobismului și a existenţei artificiale. Este de un conformism ridicol și de o ipocrizie pe măsură. Își ascunde în spatele manierelor desăvârșite marele dispreţ pentru cei imperfecţi. Sunt consideraţi astfel de către Anita deoarece silueta lor depășește standardele sau refuză participarea la competiţia pentru succesul suprem.
Anita știe că pentru a reuși trebuie să își stăpânească orice pornire efervescentă, orice slăbiciune. Să nu își arate nici o emoţie negativă în public. Se vede în postura celei ce își manageriază inteligent propria reputaţie în cartierul select. Însă eșafodajul perfecţiunii construite în mintea ei se clatină serios când află despre noua relaţie a fiului ei, pe care îl vedea speranţa familiei, singurul capabil de a călca pe urmele soţului ei, ce ajunsese în vârful piramidei din marea companie pentru care lucra.
Aruncarea în lumea periferiei
Această spulberare a imaginii unei familii perfecte este dublată de aruncarea în lumea celor pe care marea ratare îi înhaţă încă din fașă. A celor născuţi în ghetourile zilelor noastre, devenite pepiniere de infractori și de radicalizaţi.
Anita cunoaște această lume datorită unei prietene. Prietena Anitei, deși venită din lumea celor ce au reușit în viaţă, era capabilă să mai creadă că nimeni nu se naște infractor, ci riscă să devină odată venit pe lume într-un mediu social abrutizant, unde riscul marginalizării era aproape imposibil de evitat. Astfel, Anita ajunge să facă voluntariat la un after school dedicat elevilor din mediile vulnerabile. Nu a fost o decizie luată de ea să îi ajute la teme pe cei de la periferie. Pe acei copii de imigranţi cărora mulţi nu le dau mari șanse de adaptare și de finalizare a studiilor. Anita ajunge voluntară deoarece trebuie să o înlocuiască pe vecina din cartierul select.
Odată cu aruncarea Anitei în afara zonei sigure, a propriilor certitudini, vocea narativă se multiplică. De fapt, Fericire este un roman polifonic. Evenimentele îţi sunt prezentate din perspectiva mai multor personaje. Fiecare dintre cele cinci capitole are romanului include povestirea propriilor experienţe de către personajele nimerite în viaţa Anitei.
Personajul expresiv
La centrul dedicat elevilor din cartierele periculoase ale orașului Anita se intersectează cu elevul-problemă Nourredine. Intecţiunea cu el va deveni imprevizibilă și va da sarea și piperul romanului. De fapt, Nourredine revitalizează naraţiunea prin observaţiile sale asupra lumii. Spontaneitatea lui și spiritul de obervaţie mascat de teribilismul prin care încearcă să își cicatrizeze traumele contribuie la efervescenţa frazelor. La învecinarea dramelor apăsătoare cu un umor când duios, când sarcastic.
Decizia sfidătorului Nourredine de a se infiltra în vila Anitei duce la intersectarea altor două personaje copleșite de tristete. Acestea sunt cumnatul Anitei și cealaltă vecină a ei, ce tocmai aflase despre infidelitatea soţului. Odată cu intersectarea celor două personaje, titlul romanul Fericire devine și mai ironic. Ajungi astfel să te întrebi dacă adevărata fericire a zilelor noastre nu înseamnă de fapt apropierea de un alt suflet făcut zob, pentru a traversa împreună marile nefericiri.
Poţi comanda romanul de pe site-ul Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă.
