Le livre des soeurs – Confirma talentul lui Amelie Nothomb

Le livre des soeurs ne reamintește de talentul scriitoarei Amelie Nothomb de a transforma legăturile timpurii, din interiorul unei familii, într-o poveste captivantă, multistratificată, și într-o lectură cu ecouri năucitoare. Succesul romanelor sale ce tratează acest subiect este legat și de echilibrul ce stă la baza îmbinării analizei psihologice reflectând o bună receptare a clasicilor din acest domeniu cu alternanţa revelatoare dintre dramatism și umorul fin.

Un roman pe care nu-l mai lași din mână

Noul roman lansat de Amelie Nothomb te absoarbe. Te împiedică să-l mai lași din mână, așa cum reușesc toate romanele sale. Deși tratează subiecte relevante pentru adulţii cărora le place să-și analizeze trecutul pentru a înţelege unde este sursa unor greșeli repetate în fiecare nouă relaţie înfiripată, abilitatea lui Amelie Nothomb de a înlănţui evenimentele picurând stranietate prin alegerea unui personaj ce pare a fi diferit de restul oamenilor obișnuiţi, datorită unui talent ieșit din comun și precoce în a detecta mecanismele relaţiilor disfuncţionale din jur, și tendinţa de a strecura un element precum un rău ascuns ce stă la pândă, gata să risipească armonia din familia personajelor, îţi aduce aminte de lecturile acaparante din copilărie.

În cărţile având subiecte pentru oameni mari scrise de Amelie Nothomb găsești mereu acele detalii ce îţi amintesc de plăcerea prin care devorai poveștile în copilărie. Mai ales când apărea imprevizibilul ce îţi dădea certitudinile peste cap. De fapt, în multe dintre romanele sale, copilăria joacă un rol central. Din acea perioadă vin fricile personajelor devenite adulte. Iar printre acestea se numără și teama de respingere. De a deveni invizibil în faţa celor de care personajele se atașează.

Importanţa interacţiunilor din copilărie

Copilăria, în romanele scriitoarei, este vârsta la care ia naștere tânjirea după afecţiune, ce va deveni obsesivă pentru personajele sale dacă părinţii sunt percepuţi ca fiind indisponibili. Această primordială tânjire formează (sau deformează) personalitatea personajelor sale. De asemenea, le poate parazita viitoarele relaţii, împingându-le mereu într-un trecut dureros.

Tânjirea după afecţiune devine forţa care motivează și acţiunile personajului feminin central, Tristane. Iar această nevoie de afecţiune, cauzată de o mamă indisponibilă și superficială, va merge mână-n mână cu neîncrederea în sine. Tristane aude un dialog ce marchează existenţa unui copil. O aude pe mama ei spunându-i soţului că Tristane este mai degrabă o prezenţă ștearsă.

În ciuda minţii sclipitoare ce o face să fie cea mai bună din școală, a deschiderii către cei din jur și a unei griji pentru ceilalţi dublate de o modestie ieșită din comun, Tristane este considerată de mama ei incapabilă de a se face remarcată. Lipsită de șarm, de acea sclipire în privire care să o ajute să se remarce imediat în prezenţa celorlalţi.

Pentru mama ei, Tristane are defectul de a se face remarcată doar prin dialogurile inteligente purtate. Simţindu-se din ce în ce mai însingurată în propria familie, Tristane își va canaliza toată foamea de afecţiune asupra surorii ei, Laetitia.

Apariţia surorii

Cu toate că abia împlinise cinci ani cand Laetitia se născuse, Tristane preluase rolul mamei. Avea grijă de aceasta, în timp ce mama adultă își continua stilul de viaţă lejeră din anul în care se îndrăgostise de cel ce avea să-i devină soţ.

Părinţii celor două surori nu transformaseră legătura de cuplu și într-una parentală. Exista un clivaj între statutul (neasumat) de părinţi și relaţia de cuplu. Erau mai absorbiţi de propria relaţie de cuplu decât de grija purtată celor două fiice.

Dinamica relaţiei din familie, mai ales dintre cele două surori, va fi marcată de apariţia verișoarei. Mama lui Tristane mai avea o soră, care la rândul ei își neglija copiii. Însă neglijenţa nu era legată de o altă relaţie de cuplu. Mătușa lui Tristane suferea de alcoolism. Era mai degrabă o mamă ce nu depășise ipostaza adolescentei ce folosește excesele pentru a-și umple golurile sufletești. Debusolată și abulică, ajunge să trăiască din ajutorul social, într-o locuinţă pentru persoanele aflate în situaţii de risc.

Ai spune că Tristane și mătușa ei fac parte din lumi diferite, incompatibile. Tristane este un copil genial pe care îl așteaptă o viaţă așezată, de succes. Pe mătușa ei societatea o consideră o ratată. Dar Tristane se atașează de mătușa ei. Spre deosebire de părinţii ei având o viaţă stabilă, mătușa instabilă este caldă. Își manifestă afecţiunea faţă de Tristane și îi laudă mereu calităţile. Stima de sine crește ori de câte ori Tristane își vizitează mătușa. Astfel, va juca rolul mamei având capul pe umeri și cu verișoara ei. La un moment dat, va ajunge să formeze o trupă rock alături de sora și de verișoara cea rebelă.

Bagajul emoţional

Dinamica legăturilor feminine din acest roman ajunge să fie modelată de bagajul emoţional al fiecăreia. Iar acest bagaj începe să apese greu când Tristane ajunge la vârsta adolescenţei. La un moment dat, pentru a-și continua studiile la Sorbona, va fi nevoită să se distanţeze de locul natal. Să renunţe astfel la relaţia fuzională cu Laetitia. Este de fapt acea distanţare ce îi permite să depisteze mecanismele defensive devenite din ce în ce mai toxice, mai parazitare, apărute încă din copilărie pentru a face faţă lipsurilor din relaţiile necesare dezvoltării unui om care se simte iubit, acceptat.

Vei redescoperi în Le livre des soeurs o scriitoare ce ar fi putut fi și o bună psihologă. O și vezi pe Amelie Nothomb înconjurată de cărţile marilor psihanaliști din istorie. Totodată, reușește să traducă descoperirile acestora în povești de o cursivitate ieșită din comum. Își folosește cunoștinţele sofisticat, dar lăsând povestea să curgă natural. Le dă profunzime personajelor fără a introduce pretenţios explicaţiile psihologice. Descrie cu tact anumite acţiuni, chiar și unele banale, pentru a face trimitere la psihologie. Pe sub fiecare acţiune și critică adusă de Tristane ei însăși ajunge să se strecoare un eveniment din trecut. O replică aruncată neglijent de un părinte imatur. Sau ecoul unei amintiri al cărei sens este răstălmăcit insuportabil pentru stima de sine.

Răscolindu-le trecutul, Amelie Nothomb ar fi riscat să fie ocolită de mulţi cititori. Totuși, romanele îi sunt așteptate cu nerăbdare, în toate colţurile lumii. Poate și datorită faptului că le oferă personajelor o portiţă de scăpare. O salvare. Nu le dă numai probleme. Ele primesc și o inteligenţă ieșită din comun. Reușesc de timpuriu să pună cap la cap tot ceea ce ar putea produce doar confuzie. Ce le-ar fi putut adânci într-o tristeţe devenită autosabotare, autodistrugere.

Asemenea multor personaje feminine din romanele scrise de Nothomb, Tristane primește darul inteligenţei. Un dar de care este cât se poate de conștientă și de care se agaţă când vrea să scape de ratare. Iar inteligenţa îi șlefuiește înţelepciunea pe care doar un copil neglijat, dar plin de resurse, o poate dezvolta. Este înţelepciunea copilului ce înţelege că nu se poate baza decât pe sine. Că adulţii nu-și pot asuma responsabilităţile. Şi tocmai de aceea trebuie să își caute propriul drum, având grijă și de parcursul altora, care depind de el.

Poţi comanda volumul de la librăria franceză Kyralina.

Te invit să citești și despre alte cărţi publicate în limba franceză aici.