Albastru infinit (The Blue Trail) – Evadare plutitoare pe Amazon
Albastru infinit este o perspectivă stranie-tandră, plină de umor și de speranţă, asupra unui viitor distopic. Un viitor prezentat astfel încât să pară cât se poate de plauzibil, dar contracarat de farmecul inepuizabil al Amazoniei și de apropieri umane în care solidaritatea are o forţă pe măsura ameninţării. De asemenea, Albastru infinit poate fi considerat una dintre cele mai ofertante experienţe ale artei cinematografice tributare fotografiei de artă din ultimii ani. O reverie amazoniană ce învelește oniric un mesaj social acut.
Câștigător al Marelui Premiul al Juriului la Berlinale, în 2025, Albastru infinit (The Blue Trail) îţi amintește că Brazilia este și ţara de unde vin unii dintre cei mai creativi regizori contemporani. Filmele lor sunt imposibil de ignorat. Intrigă și uimesc. Şi nu numai datorită frumuseţii vizuale, inspirate de potenţialul cinematografic pe care îl au peisajele sălbatice gata să cuprindă orice spaţiu, revendicându-și dreptul chiar și asupra metropolelor cu betoane, tehnologie și clădiri futuriste, ci mai ales datorită viziunii neconvenţionale asupra situaţiei de viaţă devenită subiect de film. Te fac să te scufunzi în lumea lor, ca apoi să ieși din sala de cinema suficient de impresionat pentru a dori să recomanzi filmul mai departe și destul de năucit pentru a spune că este exact genul acela de film ce naște impresii și emoţii greu de tradus în cuvinte.
Un regizor greu de ignorat
Când sunt întrebaţi cum li s-a părut filmul, spectatorii folosesc adesea cuvântul interesant când se referă la peliculele regizate de Gabriel Mascaro. Iar acest interesant este un amestec irezistibil de culoare, peisaje luxuriante surprinse prin lentila stranietăţii, satiră cu accente distopice și distopie în care angoasa lasă loc sentimentalului nostalgic moștenit de la portughezi.
Filmele sale impresionează prin abordarea stranie, ingenioasă, uneori sucită, însă deloc lipsită de tâlc, a unor drame care, în alte spaţii culturale, sunt expuse printr-un realism apăsător, dar pe care, în schimb, brazilienii le împing într-o zonă a inepuizabilei pofte de viaţă, a mitului vibrant, a bizarului la graniţa cu fantasticul halucinant-alegoric. Albastru infinit (The Blue Trail) este un astfel de film, în care natura și stranietatea creeză o poveste cum rar ai mai văzut în ultima vreme pe marele ecran, dar și o experienţă acaparantă până la imersiunea totală în lumea personajelor, unde frumuseţea respiră din inima universului acvatic de necuprins al Amazoniei.
Natura, al personaj captivant
Image credit: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/the-blue-trail
Natura este personajul atotcuprinzător și tărâm al realismului magic în Albastru infinit. Pregătește-te să-ţi lași în urmă orașul, spaţiul cotidian, pentru a pluti (de parcă ai fi acolo) pe Amazon. Vei străbate alături de unul dintre cele mai simpatice personaje feminine o lume în care momentele comice, melancolia tropicală vecină cu visul, prieteniile neașteptate, viziunea hâtră asupra vieţii și o seninătate inepuizabilă îţi oferă unul dintre cele mai frumoase filme văzute vreodată. Nu este o exagerare. Albstru infinit este un film care în primul rând te farmecă prin locul ales. Vraja pe care o întinde peisajul abundent asupra ta funcţionează ca o trecere spre o altă lume, unde mitul și legendele își fac de cap, inclusiv cele privind nuanţa de albastru secretată de o moluscă folosită pentru a prezice viitorul.
Viitorul distopic
Viitorul Terezei (Denise Weinberg), personajul central, nu este unul sigur în inima peisajului paradiziac pentru visătorii hrăniţi cu multe romane având acţiunea în ţinuturile amazoniene. Şi nu neapărat din cauza sărăciei care nu încetează să contrasteze cu paradisul vegetal. Tereza și-a facut propriul colţ de lume liniștitor în satul de colibe dominat de furnale (amintind că Amazonul ascunde și multe comori pentru prădătorii ce îi vor cu lăcomie resursele). Ameninţarea vine de la autorităţile care vor să o ia pe Tereza din lumea ei. O consideră prea bătrână, la cei 77 de ani ai săi, pentru a mai fi activă. Sau pentru a-și mai purta singură de grijă.
În ochii politicienilor absurzi, Tereza este o povară. Fiica ei și alţi adulţi cu putere de muncă trebuie să fie eficienţi. Ei nu trebuie să mai aibă și grija părinţilor consideraţi niște bătrâni inutili. Așadar, Tereza trebuie să accepte resemnată planul guvernului. Este vorba despre un plan demn de o distopie în care cei trecuţi de 75 de ani sunt duși într-o colonie. Un fel de azil unde să își ducă ultimele zile. Doar că Tereza este încăpăţânată. Nu se dă bătută în faţa unor autorităţi manipulatoare.
Ultimul vis
Image credit: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/the-blue-trail
Pentru a nu fi urcată într-o dubă cu gratii precum o cușcă și dusă în colonia bătrânilor, Tereza evadează. Își ia banii puși de-o parte de-a lungul vieţii și găsește un bărbat care făcea contrabandă pe Amazon. Pe el îl roagă să o ducă într-o localitate din inima junglei, unde își poate îndeplini, în sfârșit visul: acela de a zbura măcar o dată cu avionul. A economisit toată viaţa pentru îndeplinirea acestui vis. Doar că legile absurde îi risipesc până și ultima șansă de a zbura. Nici o agenţie de turism nu îi poate permite îmbarcarea fără acordul fiicei ei. Iar fiica Terezei nu vrea să se pună rău cu autorităţile absurde și abuzive. De aceea Tereza vrea să zboare cu avioanele folosite de obicei de traficanţi când vor să treacă frontierele Amazonului nedectaţi.
Până la aeroportul improvizat de un localnic într-un sat plutitor cu nume de localitate dintr-un basm sud-american, Tereza îl convinge pe un bărbat dezamăgit în dragoste să o transporte pe ascuns. Alături de el va trece prin momente stranii și comice în același timp. Îi va asculta povestea de dragoste cu final trist, dar și credinţele halucinante. Mai ales cele privind un melc având puteri ieșite din comun. Tereza va învăţa să și navigheze, abilitate care o va ajuta când va întâlni un alt personaj feminin ce folosește Amazonul ca forma de evadare și care întruchipează o formă de excentricitate dublată de șarlatanie și de boemie.
Călătoria suprarealistă
Odată cu decizia Terezei de a nu se lăsa smulsă din lumea ei, filmul ia forma unei călătorii. Pare varianta amazoniană plutitoare a unui road movie. Iar ca în orice film-călătorie, apar tot felul de situaţii ciudate provocate de personaje pe măsură. Unele ilare și inofensive, altele ţăcănite, ce înșiră povești delirante.
Personajele întâlnite de Tereza în călătoria amazoniană reflectă caleidoscopic lumea satului acvatic din jungla plutitoare. O lume îndepărtată, între atemporal și o realitate a prezentului ce invadează. Totuși, aceste personaje ies brusc din real. Ele sunt alese în primul rând pentru a face o trecere. Trecerea spre altă realitate, una fantasmagorică până la halucinantul distopic și în acelasi timp cât se poate de veridică prin ancorarea în problemele din comunitatea de unde provine și Tereza.
Poezie vizuală
Fiecare personaj este o poveste stranie în sine. Viziunile și întâmplările le transformă cotidianul într-o curgere halucinantă. Iar halucinantul întâmplărilor din vieţile personajelor întâlnite de Tereza pe Amazon este de fapt un pretext pentru regizor de a face artă din orice colţ de natură, astfel încât să nu pară o poezie vizuală calofilă a unui naiv ce nu cunoaște și greutăţile întâmpinate de oamenii Amazoniei. Nici un element de poezie vizuală nu este lăsat doar pentru a rămâne la nivel descriptiv.
Detaliile naturii sălbatice funcţionează ca un mediu de trecere. Frumuseţea cadrelor demne de arta fotografică are un sens dincolo de esteticul de suprafaţă. Cu fiecare peisaj, copac, pești surprinși oniric în acvariu, crocodil filmat din dronă unduindu-se graţios în Amazonul nocturn sau clipocit de apă ajungi mai aproape de sens. De miezul existenţialist al filmului și de alegoria care își păstrează semnificaţia inaccesibilă pentru a nu risipi boarea de vis, de fantasmagoric pe care se bazează întreaga construcţie narativă și elementul acroșant pentru spectator.
Poate din această învecinare a realităţii specifice unui anumit spaţiu cu un ireal alegoric provine și partea insolită a filmului. Iar insolitul este până la urmă indispensabil pentru scufundarea în frumuseţea și în sensurile acestui film, ca în mai toate regizate de Gabriel Mascaro. Scenariile filmelor sale pleacă de la realitatea adesea necruţătoare a Braziliei celor săraci sau căzuţi pradă vânzătorilor de iluzii, dar sapă o nișă de oniric uneori poetic-tandru cum vezi în acest film, alteori de-a dreptul incandescent până la eroticul explicit din Divine Love. De altfel, în filmele sale urmează calea multor cineaști brazilieni. Aceea de a denunţa o societate pe cât de frumoasă, pe atât de confiscate hulpav. Doar că denunţul ia calea ieșirii de pe traiectoria realismului către distopia dublată de bizar.
Brazilia personajelor tandre și reziliente
Image credit: Bad Unicorn/ https://badunicorn.ro/film/the-blue-trail
Asemenea multor filme braziliene recente, Albastru infinit convinge prin forţa și nuanţele afective contradictorii ale personajului feminin. Actriţa Denise Weinberg îţi va rămâne în memorie ca simbol al rezistenţei personale. Îi dă viaţă unui personaj ce luptă îndârjit împotriva sistemului, păstrându-și în același timp tandreţea nealterată.
Prin forţa acestui personaj, îţi amintește de un alt film bazat pe forţa unei eroine: Aquarius. Alături de Sonia Braga din Aquarius, Denise Weinberg intră în galeria personajelor ce au pus filmul brazilian contemporan pe un piedestal dedicat eroinelor din viaţa de zi cu zi, devenite un veritabil manifest.
Poţi vedea trailerul aici.
Te invit să descoperi un alt film sud-american special, intitulat La misteriosa mirada del flamenco (The Mysterious Gaze of the Flamingo) citind recezia aici.
