Campiile – Australia misterioasa

Australia este pentru unii dintre noi un continent mult prea îndepărtat, pe care nu l-am explorat așa cum merită la nivel literar. Emblematic pentru literatura australiană este Gerald Murnane, descoperit de mulţi datorită listei cu preferaţii pentru decernarea Premiului Nobel. Daca vei intra în lumea scriitorului datorită romanului Câmpiile, te vei felicita. Vei avea parte de încă o revelaţie.

Un roman aparte

Câmpiile este un roman ce îţi dă impresia că ai descoperit o floare rară. Nu vei ști cum să o descrii, deși părţile care o alcătuiesc nu-ţi sunt necunoscute. Le-ai mai văzut în jur și nici nu par cine știe ce lucruri ieșite din comun. Totuși, modul în care aceste părţi alcătuiesc un întreg te fac să spui că nu ai mai văzut așa ceva până acum.

Despre Câmpiile nu poţi spune că seamănă cu alte romane în care peisajul este un personaj în sine. Unul care modelează existenţe și istorii transgeneraţionale, ce-și au propriul timp. Peisajul din Câmpiile este atât un simbol înzestrat cu forţa unui păpușar care face tot ce vrea din genealogiile vechilor familii, cât și o pictură spectaculoasă în proză. Doar că spectaculosul nu înseamnă desfășurare acaparantă, ci mai degrabă atmosfera care îţi dă impresia că ai pășit într-o lume ce urmează cu totul alte reguli decât ale celorlalţi, suspendată undeva între actualitate și atemporalitate.

Forţa peisajului

Peisajul ales nu are nimic din tot ceea ce ţi-ar putea promite o poveste intensă. Totuși, ţi se va părea de o frumuseţe stranie, aproape mi(s)tică, transcendentă, datorită importanţei pe care i-o dau locuitorii. Câmpiile Australiei sunt considerate de marii latifundiari, ce le-au moștenit din tată-n fiu, un teritoriu în sine. O ţară autonomă, o altă Australie, ce și-a păstrat propriile legi, genealogii, și care se vrea recunoscută ca atare. Pare o lume atemporală, de unde locuitorii nu vor să plece.

Acest peisaj plat i-ar fi făcut pe mulţi să caute pretexte pentru a călători, mai ales că mijloacele financiare nu le lipsesc. Prosperii latifundiari nu caută însă alte locuri. Câmpiile nesfârșite nu îi plictisesc. Dimpotrivă, au devenit esenţa vieţii lor. Stăpânii câmpiilor vaste nu se mai satură de acest peisaj. Îi dedică poezii și tablouri. De asemenea, rafturile bibliotecilor sunt doldora de volume cu povești despre generatiile anterioare. În biblioteca unuia dintre localnici nimerește și un regizor. Lumea câmpiilor îţi va fi descrisă prin ochii acestui regizor care este personajul-narator.

Privirea cineastului pierdut

Privirea cineastului-personaj nu este una care să dezvăluie. Care să înșire naraţiuni transgeneraţionale. Păstrază misterul, deoarece oricât de mult ar studia, lumea câmpenilor australieni își păstreaza secretele, codurile greu de înţeles, cutumele. Lumea aceasta, scăldată de soarele puternic al amiezilor precum o vipie, devine opacă pentru străini. Așadar, vei avea impresia că nu ţi se derulează în minte o poveste. Nu vei urmări o naraţiune. Gerald Murnane te vrea mai degrabă scufundat în lumea din Câmpiile. Absorbit de picturalitatea ei și de stranietatea absolută a peisajului.

Citind romanul Câmpiile vei avea impresia că străbaţi un vis. Un vis precum o pală delicată, din care îţi rămâne doar o frumuseţe de nepătruns. Pe cât de plate sunt întinderile, pe atât de greu este de cuprins cu mintea lumea localnicilor. Tabieturile, maniile sau motivele din spatele izolării localnicilor de restul continentului dezvăluie o lume în care străinului îi este permis doar să o privească. Să emită idei neconfirmate. O știe cel mai bine regizorul devenit un martor. Cotidianul stăpânilor câmpiilor se derulează în faţa lui, dar i se si refuză. Îi simte marile sensuri, dar le abandonează în nesfârșita dupa-amiază de vară eternă. Din când în când mai apare și o siluetă feminină, la fel de misterioasă.

Asemenea unui film lent

Ritmul lecturii seamănă mai degrabă cu al unei meditaţii despre timp și despre memorie. Despre artă, creaţie, și despre relaţia străinului cu lumea pe care abia o descoperă. Pe măsură ce te vei apropia de final, îţi vei da seama că nu dezvăluirea acestei lumi contează. Nici măcar pentru scriitor. Este mai importantă acceptarea ipostazei de spectator căruia nu i se permite să descifreze, ci doar să vadă fără a tulbura. Să contemple fără a pătrunde sensuri. Exact ca-n faţa unui tablou ce stilmulează introspecţia. În care nuanţele se schimbă în fucţie de lumea psihică a privitorului.

Gerald Murnane scrie așa cum regizează filme un cineast răbdator cu detaliile, precum Terrence Malick sau Chloe Zhao. Asemenea lui Malick îi permite peisajului să respire în ritmul său. Să-ţi vorbească prin întisele tăceri enigmatice, să exprime în locul personajelor. Din această preocupare pentru peisajul desprins de simbolurile familiare, evidente, Gerald Murnane poate crea unele dintre cele mai stranii și pline de farmec experienţe literare.

Poţi comanda romanul de pe site-ul Editurii Litera, de pe Libris sau Cărturești.