Fizica tristetii – O noua bijuterie

Ar fi nedrept să ocolești un roman având titlul Fizica tristeţii. În ciuda titlului, romanul te va umple de bucurie. Este bucuria cititorului entuziasmat în faţa unei veritabile bijuterii literare. A unui stil aparte de a reinterpreta un mit legându-l de istoria recentă, dar si de cea transgeneraţioanală. Te face să te intrebi cum ar fi scris de fapt un mare autor sud-american precum Garcia Marquez dacă s-ar fi născut în Balcani și ar fi vrut să hibridizeze literatura cu alte lumi.

Scriind Fizica tristeţii, bulgarul Gheorghi Gospodinov reușește să le scoată multor estici ura de sine din suflet. Sau măcar vechea rușine dată de impresia că s-au născut într-un spaţiu meschin, ce nu a dat lumii capodopere de pus lângă marile opere ale Occidentului. Asa cum Ismail Kadare i-a făcut pe mulţi să descpopere literatura unei ţări considerate mici, de care se legau multe frici și prejudecăţi, tot așa Gheorghi Gospodinov te va face să te îndrepţi spre lumea Bulgariei literare.

O carte așa cum n-ai mai citit

Fizica tristeţii este o carte așa cum n-ai mai citit. Un experiment reușit. Te atrage în primul rând prin poveștile intersectate. Gheorghi Gospodinov dovedește forţa unui un mare povestitor. Fiecare pagină este precum traversarea de la o poveste stranie la alta. Iar coridorul traversat duce de la o lume aparent ordonată la misterul unui labirint. Regăsești obsesiv tema labirintului din mitul grec al Minotaurului.

Semnificaţiile atribuite Minotaurului

Minotaurului devine un simbol multifaţetat. De la Grecia mitului se trece la istoria unei familii din Bulgaria. În mitologia acestei familii, Minotaurul este de fapt copilul abandonat, dar salvat de o soră curajoasă (spre deosebire de Ariadna din mit, care îl ajută pe Tezeu să îl omoare). Nepotul acestui copil salvat va revizita mitul grec. Se va regăsi el însuși în povestea Minotaurului care trăiește în subterane. Identificarea începe după ce familia sa ajunge să locuiască, de nevoie, într-un apartament minuscul, improvizat la subsolul unui imobil. Asemenea Minotaurului, el stă singur în subteran. Părinţii care așteaptă să le fie repartizat un apartament normal își petrec timpul muncind din greu. Copilul îi așteaptă lăsându-și imaginaţia să treacă dincolo de pivniţă.

Pe măsură ce trec anii și experienţele personale devin tot mai profunde, copilul din apartamentul de la subsol ajunge să le dea noi semnificaţii mitului și pivniţei. Își imaginează că Minotaurul simbolizează abandonul, neputinţa copilului privat de afecţiune. Pivniţa devine astfel un loc al secretelor și al rușinii.

Analizând semnificaţiile pivniţei, istoria dezamăgirilor sale amoroase, relaţiile eșuate, copilul devenit adult își închipuie o istorie care pare să reia ciclic mitul Minotaurului. Istoria abandonurilor și a lipsei de iubire. A încercărilor de regăsire a iubirilor pierdute, a primelor legături securizante și, mai târziu, frânte. Istoria distrugerilor provocate de privarea de afecţiune, care înseamnă orbecăirea printr-o beznă în care nimeni nu și-a dorit să fie aruncat după naștere.

Vei descoperi una dintre cele mai profunde și răvășitoare interpretări ale mitului, inspirate de un articol legat de evenimentele tragice din timpul unei coride. De fapt, în romanul său, Gheorghi Gospodinov face dese trimiteri la realitatea cotidiană. O realitate ce ascunde o fiinţă gata să se năpustească, venita de nicăieri. De la realitatea prezentului ajunge la imaginile unei copilării din Bulgaria socialistă. O copilarie revizitată prin mecanismele gândirii magice din primii ani de viaţă. Tot ce era legat de propagandă va deveni în mintea copilului unui colaj de idei năstrușnice. Unele gânduri anunţă o maturizare precoce. Sunt acele gânduri despre modul în care prezentul va fi redescoperit în viitor. Despre evenimentele care vor putea rezista și care vor deveni mărturii despre o lume pierdută.

O stranie retrospectivă

Fizica tristeţii este si o retrospectivă stranie. O derulare a vârstelor. Iar această derulare leagă istoria personală de cea transgeneraţională. Apoi isoria familiei se prelungește în două direcţii: către mit și acele mecanisme ce salvează mitul de la uitare și derizoriu, prelungindu-l în metafore și alegorii, și direcţia istoriei prezente, care pare să pună în scenă semnificaţiile ascunse ale mitului, semnificaţii ce ţin de reprezentarea metaforică a subteranelor din psihicul uman.

Primele pagini din roman îţi promit o experienţă cinematografică în proză. Ai personaje care înfruntă istoria. Secrete de familie, sentimente sfâșietoare. Apoi filmul despre generaţiile trecute continuă cu filmul copilăriei și al adolescenţei. Scenele filmelor sunt reasamblate în alte și alte montaje de către personajul adult ce își revizitează memoria.

Fizica tristeţii este și o succesiune de flashbackuri intersectate cu evenimente istorice reduse la scară personală. Deși nu are o structură liniară, nu alungă cititorii enervaţi de obicei de poveștile fragmentate. Dimpotrivă, aceste fragmentari permit infiltrarea unor trimiteri metaforice sau ale unor interpretări care sporesc bucuria asociată revelaţiilor. Istoria personajului ce își derulează memoria devine o revizitare erudită, între umor și melancolie, a istoriei umanităţii. Datorită acestor intersecţii de mici istorii și mari evenimente romanul își trage sevele creativităţii.

Fizica tristeţii are potenţialul unui roman-cult. Al unui roman devenit rapid un clasic al secolului XXI, ce își va păstra mereu prospeţimea.

Poţi comanda volumul de aici sau de pe Libris, Cărturești.

Te invit să citești și despre o altă carte a lui Gheorghi Gospodinov, Un roman natural.