Beau is Afraid – N-ai mai vazut un asemenea haos declansat cu precizia unui ceasornicar

N-am mai văzut un asemenea film de multă vreme! Inteligent și halucinant. Al unui regizor tipicar și sărit de pe fix. De un umor angoasant și de un ingenios comic devenit ultimul bastion al defenselor spectatorului în faţa disperării expuse epuizant. Îţi vine să spui toate astea pe măsură ce scenele din Beau is Afraid se derulează ca-ntr-un delir (ce se dovedește a fi alegoric) sau coșmar îmbibat de umor negru.

Joaquin Phoenix face rolul vieţii lui. Uimește în fiecare scenă, într-un film la care se vor întoarce mulţi cinefili ca la un punct de reper.  Susţine un tur de forţă actoricesc într-un scenariu ce debordează de creativitate în a scoate la suprafaţă tot ce pare să aibă umanitatea mai absurd (și isteric-impulsiv).

Un pariu câștigat

image: https://badunicorn.ro/film/beau-is-afraid

Beau is Afraid poate fi și un pariu câștigat. Acel pariu ce îi provoacă insolent pe cei ce se îndoiesc de capacitatea omului actual de a mai sta trei ore într-o sală de cinema. Imaginarul bogat al lui Ari Aster nu numai că te ţine în sală. Te ţintuiește de-a dreptul! Rămâi stupefiat. Total dezarmat, ca-n faţa unui vis ciudat. Genul de vis ce te poate angoasa de nu te vezi, cu palpitatii, dar care îţi oferă și voluptatea nelumescului (dacă vei ști cum să o guști). A scufundării în bizarul considerat o cură necesară după îngurgitarea de clișee mainstream. Este voluptatea rară de a decoda ceea ce știi că nu poate fi de fapt explicat, ci luat ca atare. Toată acea plăcere vinovată asociată aberantului ce scoate elementele realului palpabil de pe șinele logicii. 

Privind încercările lui Beau de a trăi cu propria minte sucită (în cel mai psihanalitic și absurd mod cu putinţă), ai impresia că vezi un colaj de coșmaruri ce pot căpăta forma unei povești bizare. O poveste extrem de generoasă pentru cei dornici de a fi provocaţi prin experimentul cinematografic insolit ce frizează nebunia cu naturaleţe. Pentru cei dornici de a ieși din decorul familiarului. Iar regizorul Ari Aster nu numai că îţi oferă. El te și pune să-i însoţești personajul. Nici nu ai nevoie de o conexiune bazată pe identificare emoţională. Trebuie doar să privești cadrele, mimicile personajelor ce nu par din această lume datorită unghiurilor de filmare și focusării menite să redea ţăcăneala, încât să ai impresia că te apropii de personaj doar prin simplul fapt că puteţi detecta aceeași alterare halucinantă a unei realităţi scoase (iremediabil) din ţâţâni.

Apropierea aberantului de realitate

Beau is Afraid este un film aberant, însă de un aberant asumat cu migală de ceasornicar. Nimic nu pare scăpat din mâna regizorului. La nivelul construcţiei scenariului, totul capătă noimă în balamucul uman din mintea și lumea lui Beau, unde se întâlnesc dezinhibat (până la paroxism) comicul cinic și maladivul. Sub haosul din odiseea coșmarească a personajului Beau, peste care se abate în rafale toată dileala lumii, găsești niște piese impecabil asamblate, o naraţiune de un halucinant bine stăpânit și însurubat (mai ales) în sensurile simbolice, la milimetru, și mesaje articulate despre fricile primitive și neîmplinirile omului actual. 

Deși este prezentat ca film având elemente horror, nu acestea sperie. Sperie apropierea aberantului de realitate. O apropiere ce pare umanim acceptată de personaje. Ce imită firescul, încât devine, din asemănare, substituire.

Privind cum Beau încearcă să supravieţuiască în metropola americană scăpată de sub control, plină de ţăcăniţi, delicvenţi ce par niște zombie irascibili intraţi brusc în stare maniacală, nu vei mai ști dacă privești stupefiat o distopie delirantă, un realism crud, o profeţie pesimistă adeverită. Nu vei ști nici dacă vezi o realitate prelungită în direcţia delirului, sau dacă delirul a devenit deja real. 

Din cartierul ce amintește de New Yorkul periculos și lăsat în paragină, din anii ’70, Beau se chinuie să evadeze. Nu se mută nicăieri. Vrea doar să ajungă la timp în alt oraș, pentru a se reîntâlni cu mama castratoare, devenită între timp milionară. Legătura cu aceasta este demnă de un volum de eseuri cu tentă psihanalitică. Doar că legătura mamă-fiu ia forma unui șir de tablouri suprarealiste. La fel și călătoria lui Beau, care află că mama toxică a murit între timp.

image: Bad Unicorn Facebook page

În drum spre înmormântare, Beau are parte de întâlniri-alegorice. Acestea par un caleidoscop multistratificat. Privindu-i odiseea halucinantă, în capul tău se dezlănţuie o sarabandă a interpretarilor. O fi vorba despre o privire nemiloasă aruncată societăţii americane? O luare în derâdere a miturilor, a clișeelor pe care se construiește visul american? Sau acea morală colectivă ce se dovedește a fi șubredă atunci când nu naște monștri prin reprimarea pulsiunilor și a liberului arbitru în numele puritanismului? Alţii vor vedea o revizitare ingenioasă a teoriilor lui Freud. Sau a unor opere clasice, de la Dante la maeștri absurdului ce au luat lumină de la Kafka.

Poţi vedea trailerul aici.