Negustorul de antichitati – Comori si maini hraparete

Când va apărea următoarea cartea scrisă de Stelian Tănase? Romanul Negustorul de antichităţi te va face să pui această întrebare. Mai ales dacă faci parte din categoria cititorilor pasionaţi de artă, care se opresc în faţa unei vitrine de la parterul unei clăridiri istorice, în care sunt etalate mobile vechi, porţelanuri orientale, covoare de Buhara, sfeșnice de argint, samovare, cufere, măsuţe cu încrustaţii în lemn de cireș, gravuri, tabachere ce par să-i fi aparţinut unui Gatsby rătăcit prin Balcani sau obiecte ornamentale ieșite parcă din atelierul celebrului Lalique. Paginile abundă captivant de acele detalii care transformă lectura într-o desfătare pentru cei îndragostiţi de lumi apuse, de obiecte având povești demne de un roman, trecute prin vieţi ce au văzut istoria.

Artă și conștiinţe încărcate

Negustorul de antichităţi este în primul rând cartea unui povestitor talentat, înzestrat cu migala celui pasionat de documentare, capabil să transforme un obiect în succesiuni de istorii personale, iar din aceste istorii să extragă suspansul demn de un thriller. Stelian Tănase este acel povestitor care nu se apucă de scris până ce nu devine el însuși un connoisseur și un detectiv al lumii despre care va povești minuţios. Iar lumea colecţionarilor și a marilor anticari unși cu toate alifiile cere pricepere de navigator. Este precum un fluviu cu mulţi afluenţi, cu maluri luxuriante, ademenitoare prin frumuseţe și comori, dar populate de fiinţe alunecoase, vorace, nemiloase, care te miros imediat pentru a-și da seama ce fel de pradă ești. Așa o descrie Stelian Tănase.

În această lume coexistă splendoarea cu pericolul sinistru, cu lăcomia și cu abjecţia. Exact ca-n viaţă. Mai bine zis ca-n viaţa din ţinuturile aflate la confluenţa imperiilor. La confluenţa marilor imperii au trăit și urmașii lui Candid Iţescu. El este unul dintre cei mai mari colecţionari ai Bucureștiului.

Colecţionarul de contraste

Personajul lui Stelian Tanase pare venit din altă lume. Se îmbracă mai debrabă ca pe vremuri. Doar că nu-ţi trezește admiraţia asociată boierului galant, ce a scăpat de sub cizma bolșevică pentru a continua demersul civilizator trecând dintr-un secol în altul.

Candidt Iţescu îţi trezește dezgust. Deși este un cărturar apreciat, un fin cunoscător al artei, el are comportamentul unui prădător de stârvuri. Cum moare cineva bogat sau cum miroase falimentul vreunei văduve sau a unui muribund, cum se prezintă în casa năpăstuitului. Amușină cele mai bune prăzi. Nu-i scapă nici un covor scump, nici o mobilă veneţiană, nici o comoară adusă din palatul vreunui nobil oriental. Ştie să-și ascundă ca nimeni altul entuziasmul, mimând indiferenţa. Își păcălește astfel victima neștiutoare, spunându-i că nu prea are obiecte de valoare prin vilă. Ca toate sunt de fapt niște falsuri de talcioc. Reușește astfel să cumpere la preţ de nimic adevărate comori, plătind mereu peșin, spre încântarea celui aflat în pragul sărăciei, care are nevoie de bani. Ce-i drept, nici victimele n-au fost ușă de biserică. Majoritatea făceau parte din lumea ariviștilor sau ai nomenclatoriștilor. Au și ele multe schelete în dulap.

Se spun vrute și nevrute despre Candid Iţescu. Mulţi îl urăsc de moarte. Mai ales colecţionarii împătimiţi, cărora le-o ia mereu înainte. Se știe în tot Bucureștiul că Iţescu este primul când se scot la vânzare comorile unui om din lumea bună. Dar nu numai invidia stă la baza urii. Se mai spune despre Iţescu, marele colecţionar și profesor universitar, că a fost un mare profitor. Că a știut să-i ducă de nas pe oamenii care doreau să părăsească ţara în anii dictaturii. Îi convingea că le vrea binele. Că îi poate ajuta să facă rost de actele necesare începerii unei vieţi noi, în altă ţară, din Vest, dacă își donau bunurile. Sau dacă îl lăsau pe el să se ocupe de vânzarea lor, la un preţ bun, bineînţeles. Așa începuse de fapt Iţescu să adune comori.

Muzeul visat

Simţind că nu mai are mult de trăit, Iţescu vrea să le dea o lovitură de graţie rivalilor. Celor ce tot răspândesc zvonuri despre el. Vrea să intre în memoria posterităţii printr-un muzeu. Un muzeu în care să fie expuse toate comorile sale adăpostite într-una dintre cele mai vechi vile din București. De fapt, romanul începe cu povestea acestei vile și a locuitorilor ei cosmopoliţi. Unii au venit din Levant, alţii din lumea bancherilor elveţieni. Au mai fost și locatari ce au avut secrete grele.

Casa lui Iţescu este un personaj în sine. Are ceva din întunecimea unui bărlog, parfumul unei case boierești ameninţate de ruină, misterul unei ascunzători și aglomerarea unei colecţii eclectice. Printre vaze, sfeșnice, stofe și tapiserii se perindă Balzac, motanul devotat, singurul prieten al lui Iţescu.

Periplu între epoci

Negustorul de antichităţi este un roman citit cu multă poftă. Îl devorezi dacă vrei pagini care să ajute să ieși din cotidian. Să călătorești între epoci, asemenea personajului central. Din această perindare de-a lungul istoriei provine și farmecul romanului. Stelian Tănase a reușit să redea cu mult parfum, dar și cu privire satirică, derutanta suprapunere de timpuri ce alcătuiesc Bucureștiul.

Mergând pe urmele lui Iţescu, în timpul vânătorii de comori, aluneci dintr-un secol în altul. Ieși din curtea unei case de secol XIX, continui prin birourile unor afaceriști veroși, apoi te reîntorci în secolele trecute. Exact ca-n orele alocate unei plimbări prin București, unde casele având curţi înmiresmate sunt flancate de clădiri semeţe, construite în secolele următoare. În Bucureștiul lui Iţescu huzurul cu parfum fanariot se învecinează cu vreo bijuterie interbelică stilizată sau cu vreun bloc modernist în stilul promovat de Marcel Iancu.

Candid Iţescu te poartă prin toate straturile orașului. Îi cunoaște ca nimeni altul fauna și feţele de cameleon nerușinat. Se izbește de tot ce are Bucureștiul actual mai infect atunci când vrea să publice jurnalul străbunicului său, nimerit în Rusia chiar în timpul Războiului Crimeei. Regele tocmelilor este cât pe ce să fie tras pe sfoară de spălătorii de bani murdari, deghizaţi în oameni de cultură. Descrierea acestor escroci ni-l prezintă pe Stelian Tănase în ipostaza unui caricaturist plin de vervă, dar având ochiul-lupă al unui entomolog. Nu-i scapă nici o trăsătură de caracter. De fapt, romanul abundă în pasaje caricaturale memorabile, rezultate dintr-un simţ caragialesc.

Secretele întunecate ale colecţionarului

Negustorul de antichităţi are cursivitate și pasaje acaparante. Stelian Tănase face parte din rândul scriitorilor ce știu cum să te arunce într-o lume necunoscută până atunci. Fixează excelent decorurile, captând atmosfera unor epoci. Introduce suspansul și misterul exact când trebuie să lege trecutul de prezentul tumultuos. Alernează tușele pronunţate ale unui portret caricatural desprins parcă din lumea pictorului George Grosz, cu enigma ce se volatilizează exact când vei căpăta iluzia descrifrării ei. O astfel de enigmă învăluie precum un halou sumbru portretul lui Candid Iţescu. Devine el însuși ţesătorul unor mituri legate de existenţa lui astfel încât să se apere. Să ţină la respect alţi prădători.

Marele colecţionar pare un om cu multe de ascuns. Urmărindu-l, depistezi o altă sursă a plăcerii lecturii: acea îmbinare dintre observaţia ancorată în prezent, caricatură și nelumescul cu tentă sumbră. Îl vezi pe Candid Iţescu jonglând între prezentul descris realist și o altă lume. Încă de la începutul romanului ţi se prezintă de parcă ar fi un personaj ivit din subterane. Își târăște hainele lungi, de epocă, pe caldarâmul bucureștean. Apoi se tupilează abil pe lângă ziduri, pierzându-se prin verdeaţa unei curţi umbroase de casă boierească. Stă mai mult în semiîntunericul vilei sale vechi de secole. Aici este vizitat de un anticar și de un avocat feroce, devenit aliatul său.

Iţescu este o fiinţă tenebroasă. Un demon deghizat pentru a ispiti, pentru a scoate tot ce are omul mai urât. Deși este produsul unei realităţi concrete, ușor de reperat în istoria recentă, el pare totodată ieșit din timp. Cel puţin din timpul liniar. Ţi se pare mai degrabă zămislit din crâmpeie de timp, de epoci. Locuiește în prezentul nostru, dar aparanţele îl plasează în altă epocă. Iar odată cu această peticire de epoci din lumea lui Iţescu, romanul capătă forma unei realităţi ce se dilată alegoric. O lume a straniului deghizat, ca-ntr-un univers eliadesc deposedat aici de fantasticul melancolic pentru a i se face loc tenebrosului ce dă fiori.

Candid Iţescu a fost creat pentru a prelungi povestea dincolo de limitele prezentului și ale satirei. Când îţi este prezentat în casa lui rămasă în timp, pare un călător în timp ce stă la pândă pentru a vampiriza. Pentru a se înfrupta dintr-un prezent al prăzilor facile. Hrănind misterul necesar unei povești cu personaje cameleonice, Stelian Tănase are priceperea unui autor ce infiltrează acel fantastic demn de poveștile cu niște conace pline de legende încâlcite, întunecate.

Învecinarea dintre splendoare și tenebros este un bun stimulent pentru imaginar. Stelian Tănase cunoaște acest secret. De aceea te face să citești cu aceeași poftă stârnită de obicei de romanele în care apare câte un personaj plin de secrete, având o casă în jurul căreia s-au ţesut multe legende. Genul de casă pe lângă care treci și simţi acea voluptate dată de amestecul dintre frica inexplicabilă (dar fertilă pentru imaginaţie) și atracţia pentru frumuseţea desuetă. Așa este și acest roman. Precum o poartă spre curtea unei case ademenitoare și pline de comori sub forma operelelor de artă aduse din toate cele patru zări, dar care ascunde și multe încăperi unde ai impresia că pândește un duh rău, o prezenţă malefică. Ti se dă impresia că trebuie să descifrezi tu însuţi marele mister din biografia schimbătoare a colecţionarului.

Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Corint.

Te invit să descoperi și romanul Pictures of Fidelman.