Splendidul mistret – Destainuiri sub vraja unui basm
Splendidul mistreţ îţi creeză impresia că ai dat peste încă o nestemată. Una sub forma unor pagini unde vizualul pictural asociat basmului traduce metaforic destăinuirile unei femei aflate înaintea epocii sale.
Reflecţia asupra memoriei, retrăirea prin amintiri a primei iubiri și povestea tinerei aristocrate rebele, ce sfidează convenţiile regatului pentru a se bucura de libertăţile oricarei emancipate, sunt șlefuite încât să capete farmecul seducător al mitului strecurat în literatura contemporană. Splendidul mistreţ este un roman care îţi amintește de perioada îndrăgostirii de literatură. De entuziasmul și de pofta de lectură stârnite cândva de fabulosul basmelor, stimulând astfel și voluptatea nostalgiei.
Fluiditatea poetică a scriiturii în care se infiltrează lava amintirilor incandescente este dublată de parfumul poveștilor de altădată. Lor scriitorul Peter Demeny le adaugă profunzimea răscolitoare a naraţiunii la persoana I. Simţi vocea pregnantă și dezlănţuită a unei prinţese ce se apropie de apusul vieţii. Reîntoarsă în regatul copilăriei, gaseste castelul părăsit. Nu-i mai rămâne decât refugiul din încărcatul castel interior. Aici s-au păstrat intacte cele două mari iubirii. La fel și primele răzvrătiri încurajate de o guvernantă nonconformistă.
Între timpuri
Asemenea multor astfel de romane plasate între decorul medieval recognoscibil și atemporalul ce te prinde într-o vrajă, topind contururile prezentului, Splendidul mistreţ deschide larg porţile interpretărilor. Poate avea efectul unei alegorii despre contradicţiile naturii umane. Despre învecinarea aspiraţiei spre desăvârișirea prin Marea Frumuseţe cu voracitatea cruzimii. Ar putea fi la fel de bine o privire nostalgică (de sub masca alegoriei) arucată Europei dintre malurile Dunarii și îndepărtările Estului, cu al ei mozaic de regate, popoare și culturi prinse în plasa imperiilor. Totodată, invită la reflecţii despre încercarea memoriei de a salva efemerul de care depinde uneori fericirea umană.
Farmecul romanului este dat mai ales de reprezentarea timpului. De transformarea lui într-un personaj în sine. Unul volatil și abil precum un magician la curtea unui rege surmenat de propriile vanităţi. Există un timp al ieșirii din timp. Acel timp strecurat pe dedesubtul timpului istoric.
De fapt, Peter Demeny are darul marilor povestitori de a capta stranietatea vechilor istorisiri. Acel talent la care aspirau și avangardiștii secolului XX. Poate plasa verosimil în decorurile unei anumite epoci personaje pe care le asociezi cu mentalităţi ce aveau să se manifeste abia peste secole. Aristocrata din roman s-a născut într-un castel feudal, însă își scrie memoriile cu ascuţimea introspectiva a unei femei moderne. A celei ce își asumă de timpuriu apetenţa pentru transgresiv și erotismul liber.
Splendidul mistreţ este o bijuterie a prozei ce te ajută să recuperezi acel timp atemporal asociat plăcerii oferite de primele povești citite. Scriitorul îi anexează istoriei medievale zbuciumate acel răgaz cerut de timpul basmului, iar basmului o perspectivă reîmprospătată apropiată de subiectele asociate unui roman al emancipării feminine. Îţi oferă astfel o dublă voluptate. Aceea de a retrăi amintiri legate de anii în care legendele adunate din toata lumea făceau din tine un copil dependent de lectură. Când evadai în alte decoruri, lăsând o poveste să te uimească, să te sperie, să te facă să crezi în tot ce părea neverosimil. De asemenea, citind povestea acaparată de memoriile personajului feminin central, ajungi să-ţi revizitezi amintirile.
Cealaltă voluptate este legată de propria retrospectivă. Aducându-și aminte de cei ce nu mai sunt, prinţesa din Splendidul mistreţ te face să te întrebi dacă nu cumva există o suprapunere metaforică între impresia de timp iluziriu pe care ţi-o dau miturile, basmele sau legendele și o amintire în care te întâlnești cu oameni la care nu mai poţi ajunge în prezent. Nu cumva Peter Demeny vrea să atenueze prin intervenţia atemporalului certitudinile dureroase despre pierderile ireversibile ce ameninţă uneori să se prefacă în teama de singuratate absolută, de izolare într-o lume în care nu pare să mai fi rămas nimic din cea personală?
Poţi comanda romanul de pe Curtea Veche, Libris, Cărturești.
Te invit să citești și despre romanul Albatrosul.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Schimbul de noapte – Ancheta insomniacilor
6 ianuarie 2025Indragostiti la Seoul – La capatul unor aventuri de-o noapte
16 decembrie 2024Campiile – Australia misterioasa
10 decembrie 2024
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
Femeia cu pantofi bej – Capcanele din lumea ravnita
3 aprilie 2023 -
Black Vodka – Zece povesti de iubire
8 decembrie 2021
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata