America Latina – Un thriller in care legatura dintre spatiu, arhitectura si psihic este vitala

0

America Latina este un thriller în care legătura dintre spaţiu, arhitectură și psihic este vitală pentru menţinerea suspansului și alimentarea neprevăzutului. Regizorii Damiano D’Innocenzo și Fabio D’Innocenzo știu cum să expună o vilă minimalistă pentru a reda labirintul întortocheat al unui psihic asaltat de niște demoni ai inconștientului.

Când te gândești la filmele italiene, visezi la interioare generoase. Te pregătești pentru un spectacol vizual, pentru un regal estetic. Doar Italia este renumită pentru arhitectura ei demnă de cele mai fumoase decoruri. Filmul America Latina îţi amintește că Italia înseamnă și eleganţa arhiecturii moderniste, a spaţiilor geometrizate, insuficient valorificate în cinematografie, deși ţara a dat unii dintre marii ahitecţi vizionari.

Spaţiul locuit, o metaforă a psihicului

image credit: IMDB

În acest film, psihicul plin de secrete nu este reflectat de un palat având camere ascunse. Părţile nebănuite ale psihicului își fac de cap într-o pivniţă. Ai fi tentat să anticipezi clasicul film în care spaţiul locuit devine o metaforă a psihicului.

Pivniţa ar putea simboliza inconstientul, cu abisurile sale uneori coșmărești. Te astepţi la un personaj ce are multe de ascuns. În timp ce rafinatele încăperi ordonate reflectă imaginea lui publică dezirabilă, în subteranele casei zac latent fantasmele, dorinţele reprimate. Într-un fel, anticipezi corect. Însă America Latina este un film cu întorsături de situaţie care te uimesc. Sunt imposibil de anticipat festele pe care psihicul i le poate juca personajului central Massimo.

Un rol foarte bine interpretat

image credit: Wikipedia

Succesul filmului regizat de Fabio D’Innocenzo și Damiano D’Innocenzo se bazează pe interpretarea credibilă și totodată imprevizibilă a unuia dintre cei mai buni actori distribuiţi în filmele psihologice italiene actuale. Este vorba despre actorul Elio Germano. În acest film îl vei putea vedea întrând în pielea unui personaj înșelător. Nimic nu te pregătește pentru deznodământul halucinant.

La începutul filmului îl vezi pe actorul Elio Germano în ipostaza unui bărbat inofensiv din clasa medie. Massimo este un reputat dentist. Şi-a format o clientelă fidelă și este considerat un profesionist pe care pacienţii se pot baza. Totodată, este și un familist devotat. Pare să ducă viaţa perfectă, în casa perfectă pentru clasa medie stabilă și prosperă: o vilă inspirata din modernismul interbelic.

America Latina – Un thriller în care legătura dintre spaţiu, arhitectură și psihic este vitală

image credit: IMDB

Arhitectura vilei joacă un rol esenţial în surprinderea degradării psihice. La începutul filmului, spaţiul în care se petrece acţiunea este inundat de soare. Vezi o vilă minimalistă reflectând mintea ordonată a unui om raţional. Sunt respectate proporţiile și nimic nu pare a fi în exces. Apoi începi să obsevi mai atent împrejurimile. Vila pare izolată, într-o zonă părăsită ce face trecerea spre acele zone de la marginea orașelor, năpădite de vegetaţia crescută haotic.

Au elementele arhitecturale acea stranietate care prezice dezlănţuirea umbrelor, a părţilor obscure. Din camerele pline de lumină, Massimo coboară la un moment dat într-o zonă mai puţin vizitată a casei. Este vorba despre pivniţă. Auzind niște sunete ce vin din subteran, descoperă o adolescentă. Ar putea avea vârsta fiicelor sale. Ea este legată de un stâlp. Massimo nu știe cine este și nici nu-și poate explica motivele prezenţei ei în casă. Cine a legat-o? Cum a ajuns acolo? Ea pare o prizonieră, o pradă vulnerabilă. Totuși, reacţiile personajului raţional încep să fie brusc iraţionale.

O viaţă ascunsă

În loc să o dezlege și să cheme ambulanţa și anchetatorii, Massimo decide să o lase în pivniţă. Prezenţa necunoscutei devine secretul său. Acesta ajunge să ducă o viaţă dublă. Reacţiile sale oscilează între frică, obsesia pentru (auto)control, vulnerabilitate și disimularea perfectă (și înfricoșătoare) a unei vieţi normale, ordonate.

În viaţa cunoscută doar de el, Massimo încearcă să afle cum a ajuns adolescenta în casa lui. Caută răspunsurile întorcându-se către propria minte. Dacă a făcut ceva despre care nu își mai poate aminti? O fi implicat și prietenul lui cel mai bun, alături de care a băut peste măsură cu o seară înainte? Sau poate soţia lui perfectă a ţesut un plan diabolic pentru a scăpa de el? Pentru a-l compromite sau a-l duce în pragul nebuniei?

Pistele false

Evoluţia legăturii dintre protagonist și adolescenta prizonieră, dar și dintre acesta și apropiaţi este plină de piste false. Detaliile te ademenesc spre formularea unui verdict, unei ipoteze. Apoi, când ai impresia că în sfârșit ai imaginea de ansamblu, certitudinile îţi sunt date peste cap.

Asemenea regizorilor capabili de a ne oferi thrillere psihologice impecabile, în care misterul tenebros este păstrat până la ultimele scene, Damiano D’Innocenzo și Fabio D’Innocenzo te poartă între suspansul ce ia o turnură alertă și frustrarea specifică amânării legate de validarea certitudinilor. Frustrarea apare mai ales în cazul spectatorilor care empatizează cu adolescenta captivă. Vor fi revoltaţi din cauza ezitărilor lui Massimo de a o scoate din pivniţă. Salvarea ei este amânată, regizorii concentrându-se mai mult asupra gesturilor iraţionale ale protagonistului.

Rolul personajelor secundare

În paralel cu legătura derutantă dintre Massimo și necunoscuta captivă încep să se deruleze aluzii cu privire la copilăria acestuia. Massimo își revizitează tatăl și are parte de niște dispute cu prietenul cel mai bun.

Personajele secundare au propriul rol în amplificarea enigmelor. Privirile unora par să indice o posibilă cunoaștere a secretului, dar și opţiunea pentru o tăcere suspectă. Datorită acestei tăceri, începi să iei în calcul și alte piste pentru înţelegerea psihicului unui personaj ce se rătăcește în propria existenţă.

Interpretările pe care le oferă spectatorul, prin care ar vrea să umple golul, inexplicabilul, încep să ricoșeze, schimbând traiectoria așteptărilor de la deznodământul greu de anticipat. De aici și aprecierile celor pasionaţi de filmele psihologice amplasate în decoruri limitate, claustrofobe. Iar America Latina este un foarte bun exemplu despre cum poţi folosi arhiectura minimalistă pentru a reflecta ambiguitatea emoţională. Asemenea psihicului personajului Massimo, eleganţa arhitecturii începe să își arate fisurile. Să prezică infiltrarea sinistrului în atmosfera solară, demnă de vara italiană.

Poţi vedea trailerul aici.

Te invit să descoperi și articolul despre Aalto: Architect of Emotions.

Leave a reply