Corespondenta – Inapoi la destainuirea prin scris

Corespondenta este genul de roman cuceritor datorită unei protagonise a cărei personalitate include umorul spiritual, autoironia, altruismul, luciditatea în observarea naturii umane și pasiunea pentru literatură (corespondează frecvent cu Joan Didion de parcă s-ar cunoaște de-o viaţă). Iar acest personaj ce păstrează vie curiozitatea legată de lume și de natura umană ajunge în mijlocul unor situaţii demne de un thriller psihologic după ce un secret legat de cariera ei în Drept revine la suprafaţă prin scrisori anonime ameninţătoare.

Rolul civilizator al scrisorii

Sybil Van Antwerp are toate șansele de a deveni una dintre cele mai iubite protagoniste din literatura actuală, urmând să fie interpretată de Jane Fonda în ecranizarea ce are la baza acest roman scris de Virginia Evans. Sybil te va face să te întrebi câte ai ratat dacă nu ai corespondat prin scrisori în era e-mailului și a mesajelor de pe WhatsApp. Fiecare scrisoare trimisă de ea vecinilor, fratelui, copiilor, prietenilor buni, unor posibili iubiţi, autorilor preferaţi sau unei decane ce se pune mereu de-a curmezișul ori de câte ori Sybil vrea să audieze, pentru a-și umple timpul de pensionară cultivată, niște cursuri despre literatură, te fac să înţelegi rolul civilizator al scrisorii, al corespondenţei de altădată.

Pe lângă acest rol de păstrare a unei culturi a destăinuirii civilizate, scrisul mai are un efect pentru Sybil. O învaţă să întoarcă aspectele vieţii pe toate părţile, astfel încât să vadă nuanţele. Apoi să își revadă greșelile. Tot așezarea gândurilor în scris o ajută să descopere ce se află în spatele unei atitudini ce pare neprietenoasă. Ce se ascunde în spatele încăpăţânării unei decane ursuze. A resentimentelor unui om din trecutul ei. Scrisul înseamnă așadar o împiedicare a răbufnirii și un spaţiu interior al adevărului despre sine, de unde nu mai vrei să fugi.

Scrisoarea-memorie

Datorită personajului său feminin, Virginia Evans îţi demonstrează cât de palpitantă poate deveni corespondenţa sau cât de vindecătoare poate fi împărtășirea unor idei sau a unor experienţe similare, mai ales datorită schimbului de scrisori dintre Sybil și autoarea ei preferată, Joan Didion, ambele având în comun traumele pierderii unui copil. De fapt, Corespondenta poate fi o pledoarie pentru scrisul de mână și pentru schimbul de scrisori ca formă de a lăsa ceva în urma ta sau de ascuţire a minţii prin ordonarea ideilor. Totodată, demonstează că nu trebuie să faci parte din aristocraţia secolelor trecute sau din lumea artiștilor consacraţi pentru a lăsa în urma ta fraze sclipitoare, cu miez și umor spiritual revigorant, ce îi pot inspira pe cei aflaţi în derivă.

Fiecare scrisoare a lui Sybil te face să o aștepţi pe următoarea cu sufletul la gură. Să nu mai lași cartea din mână. În unele scrisori poate fi sarcastică, nemiloasă, dar niciodată grosolană. Le taie macaroana elegant dar ferm celor ce dau impresia că li s-a urcat puterea la cap sau care devin misogini (ca avocată, apoi în rolul de grefieră perfecţionistă a unuia dintre cei mai respectaţi judecători, avusese de-a face des cu scepticismul celor ce nu vedeau cu ochi buni emanciparea femeilor). Insistă ori de câte ori simte că are dreptate și nu ezită să își descarce sufletul când destinatarul îi câștigă încrederea.

Un personaj surprizător

Talentul lui Sybil de a-ţi acapara atenţia și de a te surprinde cu fiecare scrisoare este cu atât mai surprinzător cu cât este vorba despre un personaj ce a preţuit până la obsesie ordinea, rigoarea, stăpânirea de sine, în detrimentul aventurii. Însă obsesia pentru ordine și rigoare nu sunt semnele unei rigidităţi, ci ale unei minţi agere, sofisticate, ale unui talent precoce în a descoperi contradicţiile firii umane, astfel încât să încerce să găsească o cale de a străbate acest labirint al minţii. O idealistă în domeniul Dreptului, Sybil își dă seama că este posibil să fi comis o eroare de judecată când primește o serie de scrisori ameninţătoare de la o persoană ce pretinde că alături de judecătorul pentru care lucrase în calitate de grefieră îi distrusese viaţa.

Când nu încearcă să afle cine este autorul scrisorilor de amininţare, Sybil vrea să îi ajute pe cei din jur. Şi să își analizeze viaţa cu nostalgie și umor. Își vede altfel relaţia cu propria fiică. Ajunge salvatoarea unui inginer sirian fugit din calea războiului și a unui puști special – fiul unui alt reputat judecător. Puștiul se dovedește un geniu în matematică, pasionat și de romanale science-fiction, dar trăiește drama tuturor celor hărţuiţi deoarece sunt consideraţi diferiţi.

Trecutul revenit

Descoperă la un moment dat secretul dureros din copilăria vecinului ce ajunge să o curteze, dar și din propria copilărie. Pleacă pe urmele părinţilor biologici după ce se înscrie pe un site care, folosind informaţiile oferite de ADN, o poate conduce spre familia de origine sau măcar spre cei ce mai au vreo legătură cu ea.

De la o pagină la alta și descoperirile despre viaţa și trecutul lui Sybil se ţin lanţ. Sub aparenta viaţă liniștită în orașul cu farmec pitoresc Annapolis, descris încât să pară mai degrabă unul englezesc, se ascund multe enigme. Ordonata Sybil plutește peste multe situaţii ce pot deveni unele imprevizibile. Iar acest imprevizibil este foarte bine dozat de Virginia Evans. Nimic forţat astfel încât să pară o explozie artificială a unei tensiuni acumulate. Ai parte mai degrabă de promisiunea unei descoperiri care să te uluiască, dacă ai răbdare.

Reconectarea la Timp

Corespondenta reușește să te facă să descoperi un nou timp. Cel al reparării prin recunoașterea frustă a propriilor greșeli cu efecte devastatoare. A scrie înseamnă o reconectare la timpul recuperării. Al propriului sens, al celorlalţi.

Scrisorile lui Sybil te fac să te întrebi dacă nu cumva avem nevoie la revenirea destăinuirii prin scris. La scrisoare ca urmă a existenţei. Ca drept la propriul roman. Unul cu secrete devoalate cu umor în loc de rușine. Cu asumări în loc de fuga de sine.

Inventând-o pe Sybil, Virginia Evans creează o pledoarie când senină precum împăcarea cu sine, când nemiloasă precum o neputinţă de a mai repara un dezastru, pentru o regăsire a timpului personal. Care este mai degrabă unul al cumpănirii finale devenite inevitabil bilanţ reflexiv în anii în care numărul pierderilor a devenit o realitate personală ce se cere înţeleasă precum un trecut cu ale cărui oglindiri trebuie să înveţi să te împaci.

Te invit să descoperi și un roman plin de mister – Întoarcerea acasă –  citind recenzia aici.

Intoarcerea acasa – Crima, secretele de familie si pitorescul Australiei