A unsprezecea zi din august – Prima tabara la mare
A unsprezecea zi din august răsare precum o apariţie stranie printre celelalte romane despre adolescenţă lansate în ultimii ani. Îţi este greu să descrii amalgamul de emoţii pe care le va lăsa în urma lui. La fel de grea va fi și încadrarea lui, care îl face și mai interesant.
O poezie în proză? Sau proză experimentală poetică? Un hibrid cuceritor prin respingerea oricăror canoane și formalisme? Fiecare va avea propriul răspuns după ce va parcurge călătoria personajului feminin. O călătorie de trecere, de iniţiere, în prima tabără departe de casă.
Voluptatea nostalgiei
Romanul scris de Suzănica Tănase îţi trezește voluptatea nostalgiei. Te face să derulezi primele experienţe iniţiatice. Îţi zgândăre și amintirile despre teama de ratare, de expunere brutală a sentimentelor, de acel amestec derutant dintre euforia ce te aruncă în valurile primelor experienţe de trecere spre o altă etapă și presiunea unui ridicol ce dădea buzna odată cu dezamăgirea ca formă de respingere sau de prim eșec amoros.
Experinţele din prima tabără, din prima vacanţă fără părinţi, a unei adolescente, au inspirat multe romane și filme despre maturizare, despre tensiunile și exuberanţa din ceea ce mulţi consideră vara trecerii de la o etapă la alta a vieţii sau al parcursului emoţional. Totuși, Suzănica Tănase reușește să ofere un roman diferit plecând tocmai de la acest subiect pe cât de ofertant, pe atât de folosit. Cum reușește? Ia situaţii în care ne regăsim foarte mulţi, le aruncă într-o atmosferă halucinantă, în care se prelinge misterul unui thriller psihologic și festele jucate de mintea adusă la graniţa realului cu primele fantezii ale unei adolescente visătoare.
Un posibil scenariu de film straniu
Paginile din A unsprezecea zi din august se succed precum scenele dintr-un film independent. Romanul ar putea deveni debutul cinematografic al unui regizor ce vrea să iasă din tipare filmând o realitate așa cum este ea distorsionată de mintea personajului adolescent, un funcţie de imaginaţia sa, de refugiul în acest fantasmagoric puternic marcat de primele manifestări ale senzualităţii.
Prin ochii Anei, zilele din tabăra de vară, cu tensiunea care va crește până va atinge apogenul odată cu eclipsa totală de soare din 11 august 1999, devin un șir de experienţe captate de un regizor pentru care fiecare peisaj marin, ţărm, stâncă sau apropiere între adolescenţi încetează să mai încapă în limitele realului ca sinonim al recognoscibilului. Peisajele apar mai intense, iar experienţele incandescente iau o formă derutantă, la graniţa cu oniricul.
Poveștile din jurul unei mătuși blamate
Urmărind experienţele Anei – de la primele flirturi la primele apropieri și nopţi albe petrecute la discotecă – ai impresia că acest personaj și-a pus niște ochelari pentru eclipse care devin de fapt unii prin care totul se vede astfel încât realitatea exterioară să pară o reflecţie a lumii ei interioare neliniștite. O lume în care niște amintiri dureroase întâlnesc niște condiţionări ale patriarhatului din prezentul dominat de obsesia pentru onoare a unui tată militar și în care istoria de viaţă a unei adolescente poate fi influenţată de poveștile transgeneraţionale ţesute în jurul unei mătuși având o viaţă blamată și despre care Anei i se amintește ca de un blestem ce trebuie evitat. Uneori, părinţii dau de înţeles că nu vor ca Ana să ajungă asemenea acestei mătuși.
Străinul din închipuire
Toate amintirile și temerile Anei sunt proiectate asupra peisajelor și personajelor. Iar cele care nu sunt proiectate alcătuiesc o lume a fanteziei. În această lume a fanteziei, Ana îl ţine ascuns pe bărbatul văzut când autocarul ce o ducea spre tabăra de pe malui mării avusese o problemă, iar bărbatul își oferise ajutorul.
Străinul văzut câteva momente va rămâne în imaginarul Anei. Va începe să își ducă propria viaţă în acest imaginar, de parcă ar însoţi-o pe Ana în fiecare zi din tabără. La un moment dat nu vei mai ști dacă bărbatul chiar și-a făcut apariţia în tabără, sau este doar închipuirea Anei, ce transformă dorinţa în halucinaţii.
Când nu este vizitată de străinul din imaginaţie, Ana petrece timpul în compania unui adolescent ce pare la rândul său absorbit în propria lume. Imaginarul Anei se confundă adesea cu prezentul, printr-o confuzie deliberat întreţinută de Suzănica Tănase pentru a exprima aceea tendinţă a unor adolescenţi de a-și crea propria lume, care să o re-creeze, așa cum vor ei, pe cea exterioară, considerată limitată.
Stilul special
Imaginarul Anei acaparează întregul roman. De fapt, paginile nu sunt despre peripeţiile din tabără. Despre întâlnirile secrete devinite experienţe iniţiatice. Sunt mai degrabă despre ecourile realităţii în mintea Anei. Iar imaginarul Anei transformă realitatea într-o compoziţie onirică. Realitatea Anei este fragmentată în episoade ce par niște vise ciudate.
Impresia că ţii în mână un roman special este întreţinută abil, până la final. Suzănica Tănase folosește oscilaţia Anei între imaginar și real tocmai pentru a crea o proză stranie, de-un poetic halucinant. La un moment dat, această oscilaţie este împinsă în zona suspansului demn de un thriller. Este folosită apropierea eclipsei ca metaforă a unei realităţi schimbătoare. În această realitate, filmată parcă de un regizor ce folosește delirant peisajul, până și cel mai banal flirt sau răutate adolescentină capătă o formă dilatată. O anticipare a unei schimbări majore, a unui pericol.
Memoria feminină a familiei
Pe măsură ce se apropie eclipsa, lumea din jurul Anei devine din ce în ce mai ciudată. La fel și cei din jurul ei. Experienţele se extind către halucinant. Izolată de verișoarele alături de care a venit în tabără, are parte de întâmplări bizare. Sau mai bine zis de niște întâmplări cărora ea le dă o tentă ciudată. Întâmplările alternează cu amintirile Anei despre ceea ce s-a povestit în familie referitor la mătușa ei, de parcă un fir transgeneraţional neclar, dar simţit pregnant la nivel inconștient, le-ar lega într-o predicţie legată de viitor.
Interesul Anei pentru istoria de viaţă a mătușii despre care nu se prea vorbește în familie împinge romanul despre adolescenţă în zona celor dedicate unui transgeneraţional feminin. Ana este fascinată de mătușa ei, dar i se dă de înţeles că ar trebui să se rusineze cu mătușa ei. Astfel, a Unsprezecea zi din august devine si un roman al primelor investigaţii legate de femeile controversate și de modul în care aluziile răutăcioase la adresa lor devin prevestiri, condiţionări sau reprimări în mintea multor adolescente.
Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Litera, de pe Libris, Cărturești sau Elefant.ro.
Te invit să descoperi și romanul Platanii din Samothraki citind recenzia aici.
