Notturno indiano – In cautarea prietenului pierdut
Notturno indiano este o poveste despre o stranie călătorie, scrisă de un italian îndrăgostit de cultura portugheză. Influenţa literaturii portugheze se simte în talentul lui Antonio Tabucchi de a presăra melancolia diafană până și în cele mai apăsătoare pasaje.
Scriitorul italian reia, într-o notă enigmatică, povestea occidentalului care se află în India pentru a transforma căutarea într-un abandon de sine. Nu este căutarea transcendenţei, a sinelui, ci a unei persoane dragi. Doar că destinaţia devine dintr-o certitudine localizată geografic o alunecare spre acceptarea unui adevăr efemer precum mirosurile ce asaltează călătorul pierdut în noaptea indiană.
Privirea realistă asupra orașelor indiene, unde contrastele sunt năucitoare, și alunecarea într-o atmosferă onirică se îmbină cu acceptarea inexplicabilului. Ai impresia că peste imaginile unei Indii aflate între abundenţă și mizeria de care au parte cei vulnerabili se așează o ţesătură delicată ce atenuează tristeţea și permite instalarea sensibilităţii, fără acoperirea artificială a pauperităţii cu efecte feroce.
O succesiune de înâlniri stranii
În Notturno indiano, Antonio Tabucchi revizitează tema călătoriei devenite o aruncare într-o altă lume. Scrisă la persoana I, cartea are fluxul unei rememorări. Personajul narator este un european ajuns în India pentru a-și găsi cel mai bun prieten. Acesta pare să se fi pierdut în ţara vastă precum un continent.
Căutându-și obsesiv prietenul, protagonistul ajunge în cartiere mizerabile, dar și în locuri luxoase. Căutarea începe în cartierul bordelurilor sărace din Mumbai, unde pare să fi trecut și prietenul său, conform spuselor unei tinere care îl cunoscuse. Din Mumbai, protagonistul ajunge în Madras, apoi în Goa.
Călătoria din romanul lui Antonio Tabucchi devine o succesiune de întâlniri stranii. Oamenii locului sunt plini de povești năucitoare pentru un occidental. Aceștia reprezintă atât India modernă, cât și partea ce se înfruptă din mitologie ori superstiţii. Majoritatea întâlnirilor au loc după apus, când orașele devin o poartă spre o lume excentrică sau împotmolită într-o neputinţă transgeneraţională, deși indianul ar pune-o mai degrabă pe seama unei moșteniri karmice.
Tocmai această plasare a evenimentelor după apus oferă niște pasaje în care ești prins în mreje. Fără a face exces de cuvinte preţioase, Antonio Tabucchi te vrăjește pur și simplu. Are talentul de a picura exact unde trebuie acel straniu camuflat în ritmul unui oraș-furnicar. Transformă orașul într-un tărâm cu porţi ce duc spre acel altceva. Fiecare personaj apare în calea acestui călător pentru a da impresia că îi dă un indiciu preţios, urmând să se volatilizeze în noaptea indiană, lăsând mai degrabă umbrele evazive să deruteze certitudinile.
Pe măsura ce te adâncești în lectură, îţi dai seama că nu este o carte despre căutare și regăsire. Notturno indiano este de fapt o poveste alegorică despre importanţa vitală a misterului. Despre acceptarea convieţuirii cu enigmele din relaţiile umane. În timp ce protagonistul străbate India, în căutarea prietenului, misterul devine profund și indescifrabil precum o noapte la tropice ale cărei exuberanţe îl prinde nepregătit pe călătorul străin. Tocmai acest mister sporește plăcerea lecturii. Vei citi paginile de parcă te-ai bucura de cadrele unui film de artă. De fapt, cartea a și beneficiat de o ecranizare, semnată de Alain Corneau, în 1989.
Te invit să citești și despre un roman special, Calul de lut.
