
Sirene – Un barbat si douasprezece iubiri
Cartea Sirene este o călătorie prin memoria unui personaj masculin ce derulează cele mai importante povești de iubire din existenţa lui. Iar memoria lui începe să fie precum un volum de proză scurtă, cu douăsprezece povești concentrate, incandescente sau pline de melancolie. Nu le lipsește nici umorul candid și nici observaţia despre marile drame ale omenirii.
Unele femei din trecutul povestitorului au nume de zeiţe și capricii pe măsură. Altele adoră să cutreiere orașe cu ziduri vechi, precum Pavia sau Lisabona. Mai sunt și cele venite din ţări aflate pe alte continente. Poveștile de iubire trăite alături de ele se condensează în imagini asemenea unor instantanee.
Ritmul memoriei

Amintirile sunt precum scenele dintr-un film răbdător. Un film derulat într-un ritm sentimental (dar nu siropos), în care atmosfera unui oraș istoric sau detaliile unei încăperi devin personaje în sine, indispensabile continuării poveștii, menţinerii acelei intensităţi care să-l farmece pe spectator. De fapt, aproape fiecare poveste a fost scrisă astfel încât să farmece. Iar a te fermeca înseamnă pentru Dario Ronzani (compozitor aflat la debutul literar) a te opri puţin din tăvălugul exterior pentru a te invita să îţi derulezi propriile amintiri sau propriile închipuiri despre posibilele tale povești înfiripate în orașele celebre datorită întâlnirilor memorabile.
Când îi reapar în faţa ochilor siluetele fostelor iubite, personajul-povestitor începe să se și privească. Rememorând întâlniri sau replici, se uită către sine cu autoironie, cu îndulgenţă, cu nostalgie. De asemenea, contemplă fiecare amintire de parcă ar fi fost din altă lume. Fiecare iubită din trecut are acel ceva special. Unele au aerul boem și visător dintr-un film având estetica Nouvelle Vague. Altele sunt învăluite într-un nimb de mister sau pe punctul de a începe o mică furtună sau revoltă interiorizată.
Indiferent de personalitatea și de culorile afective ale persoajelor feminine, fiecare povestire din Sirene te atrage prin candoare și nostalgie. Prin personajele sale, Dario Ronzani ademenește pentru a-și purta cititorii într-un timp al răgazului. Al dinstanţării de rapiditatea cotidianului pentru a intra într-un spaţiu populat de personaje speciale.
Amintiri despre femei speciale
Femeile din Sirene par ieșite din comun. Unele datorită pasiunilor dezvoltate în timp. Altele datorită unor povești de viaţă aparent nelumești. De fapt, întregul volum pare înșiruirea unor povești ieșite din comun, dar perfect integrate în realitatea de zi cu zi.
Personajele feminine evocate pot fi întâlnite la tot pasul. Totuși, în ochii celui sedus, ele își păstrează acel ceva din altă lume. Sunt exact genul de personaje care te fac să te bucuri de magia unei colecţii de proze scurte în care autorul nu își propune altceva decât să te întroducă într-un timp al voluptăţii aduse de nostalgie.
Majoritatea persoajelor feminine devin oglinda societăţii din care vin. Unele amintesc de marile dureri ale omenirii, de inechitate, de adaptarea la o nouă cultură sau de nevoia de a se aventura tocmai în acele ţinuturi despre care au auzit vorbindu-se numai de rău. Dar toate au în comun o forţă interioară care le sporește farmecul. Prin această forţă înfruntă ce are lumea actuală mai apăsător de oferit.
Poţi cumpăra volumul de pe Libristo.
Te invit să descoperi altă carte special, scrisă de Pier Paolo Pasolini – La lunga strada di sabbia.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Stargate – Copii ajunsi parintii propriilor parinti
14 martie 2025Povesti de iarna – In cautarea unui suflet intelegator
14 martie 2025Zece nopti cu vise – Japonia dintre mit si realitate
13 martie 2025
Leave a reply Anulează răspunsul
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
Recenzii Aleatorii
-
Viaggio in Italia – Regasirea cuplului in splendoarea frematatoare
10 noiembrie 2022 -
Festivalul SoNoRo 2023
27 octombrie 2023 -
Scenariu – Muzica unei existente
13 decembrie 2023