
Sirat – Sensul ratacirii
Sirât este o experiență cinematografică precum o sincronizare deșteaptă și totală între coloana sonoră hipnotică până la acapararea timpanului, imprevizibilul care te face să tresari cu tot corpul, suspansul ce îți tachinează insistent nervii (există o scenă datorită căreia ai impresia că ți-o ia inima la trap după ce ți-ai ţinut respirația alături de personaje în faţa pericolului hrăpăreţ), peisajul deșertic marocan aproape suprarealist și nebănuitele prietenii înfiripate ca-ntr-un road movie.
Traducerea cuvântului Sirât îi dă o dimensiune alegoric-abisală și în același timp transcendentă genului road movie. În cultura musulmană, Sirât este puntea ce leagă raiul de iad. O punte mai subțire decât un fir de păr, dar mai tăioasă decât sabia. Între infern și o posibilă salvare întruchipată de străinii hoinari deveniţi niște nomazi ai petrecerilor electronice ţinute în peisaje spectaculoase ajunge să se deruleze căutarea unei tinere dispărute fără urmă.
Deșert, pericol, muzică

image credit: Transilvania Film/https://transilvaniafilm.ro/filme/sirat/
Pentru a trece de la realitatea dramatică a personajului central Esteban- un tată care își caută disperat fiica, de la un festival la altul, după ce aceasta a plecat de acasă fără a mai da vreun semn de mai bine de cinci luni – regizorul Oliver Laxe apelează la muzică. Și la peisajul părții deșertice a Marocului, în care aparția vreunei stânci solitare amintește de canioanele unui western.
Filmul Sirât poate fi și o lecție despre cum să poți conecta mesajul subliminal transmis de muzică la simbolistica (uneori mistică) atribuită deșertului ca spațiu de trecere. De fapt, regizorul Oliver Laxe te face să crezi că deșertul și muzica rave sunt de nedespărțit. Că ritmul precum o transă a fost replica dată de un beduin devenit raver unui derviș anatolian, care se rotește în ritmul tobelor cum se mișcă fără încetare tinerii din film în sunetele boxelor ce par niște stânci în deșert. Așadar, ce începe cu deranjanta bubuială pentru cei neinițiați în cultura nomazilor pasionaţi de muzica electronică actuală ajunge treptat într-un spațiu vecin cu evadarea și catharsisul.
Peregrinările zilelor noastre

image credit: Transilvania Film/https://transilvaniafilm.ro/filme/sirat/
Oliver Laxe nu folosește doar ca fundal muzica. Sau cu scopul de a pompa acroșant adrenalina pentru a compensa lipsa de idei sau pentru a umple o scenă searbădă. Muzica face din tensiunile acumulate și din angoase o dozare ascendentă până la transa vecină cu experiența misticului, legând și mai bine realitatea de semnificația sacră a titlului.
Când personajul care a suferit o pierdere închide ochii pare că abandonul lui în vibrațiile stranii ale boxelor este noua rugăciune a omului actual. Îți amintește astfel de noile pelerinaje ale zilelor noastre – festivalurile internaționale – unde ajungem străbătând țări sau continente – pentru a intra în febra colectivă. Tatăl din film își caută fiica plecată în lume pentru a experimenta. Motivul îngrijorării sale este un mister. Dezvăluirea lui este amânată. La fel și motivul dispariției fiicei sale.
Forţa peisajului plat

image credit: Transilvania Film/https://transilvaniafilm.ro/filme/sirat/
Pe măsură ce obstacolele traversate se multiplică, ți se dezvăluie altă miză a filmului. Una ce depășește o dramă personală, căpătând o amploare alegorică. De trecere și de inițiere în vastitatea experiențelor ce unesc terifiant viața cu moartea. Ce-i drept, ai parte de un terifiant ce seamănă mai mult cu experiența halucinantă asociată cu poveștile despre migrația sufletelor sau cu teama de rătăcire în ţinutul umbrelor, unde sufletele celor dragi sunt înghițite pentru a fi chinuite.
Este impresionantă calcularea intensității fiecărui element din scenariu pentru păstra echilibrul între plauzibil și halucinant. Nimic nu pare forțat. Poate doar intensitatea uneori asurzitoare – pentru a deveni imersivă – a muzicii. În rest, peisajele sunt recognoscibile. Trăirile umane sunt expuse natural. Nici urmă de efecte speciale. De forțare a realului. Oliver Laxe evită spectacularul distorsionării, a exacerbării, cum ai văzut în alegoricul Alpha, noul film regizat de Julia Ducourneau, ce pleacă tot de la o dramă de familie. Regizorul mizează pe un imprevizibil și halucinant obținute printr-o economie de resurse. Nu-i trebuie decât deșertul plat, niște boxe bune și niște personaje capabile de un altruism ieșit din comun.
O alegorie cu mesaj actual(izat)

image credit: Transilvania Film/https://transilvaniafilm.ro/filme/sirat/
Economia de efecte speciale nu este legată de buget. Ci de intenția de a nu desprinde povestea de realitate. Una dintre scene face trimitere la călătoria dintre viață și moarte ca singura alternativă în anumite zone. Acolo unde se vorbește despre oamenii deveniți victimele geografiei. O geografie a instabilităţii extreme și a conflictelor.
Plecând tocmai de la pasiunea pentru o muzica devenită un stil de viaţă asociat de neiniţiaţi (doar) cu oamenii fără căpătâi sau cu stupefiantele, Oliver Laxe cuprinde până la urmă esenţa generaţiei noastre. Nevoia de escapism, de nomandism ca formă de refuz subversiv al alienării, dar și de apartenenţă bazată mai degrabă pe aceeași nevoie de afecţiune, de căutare a unei comunităţi menite să îndeplinească funcţia securizantă a unei familii. Îmbracă acest portret colectiv în alegoria ce deviază ritmurile electronice spre transcendenţă, ca apoi, în final, să apropie, fără tezism, realitatea vesticilor plecaţi în ţinuturi exotice de cea a locuitorilor din zone unde rătăcirea nu mai este o alegere a căutării de sine, ci o necesitate greu de evitat.
Când urmărești călătoria personajelor, nu ai cum să nu faci niște comparaţii. Este inevitabilă comparaţia cu nomazii postbelici. Ai lui Kerouac și ai generaţiei hippie. Muzica poate fi diferită, însă nevoia fugii de conformism și a formării unei comunităţi formate în jurul aceleiași perspective, a împărtășirii aceleași nevoi emoţionale, a rămas. Aceeași tentativă de regăsire de sine prin inevitabila rătăcire de ancore. Prin aruncarea în haos ca pas necesar în explorarea altor perspective.
Poţi vedea trailerul aici.
Sunt Adriana Gionea si va invit sa imi descoperiti lumea populata de carti, filme, expozitii de arta, calatorii si festivaluri. Despre acestea scriu pe site-ul meu, Carti, filme si alte pasiuni. Va invit sa-mi descoperiti biblioteca, explorarile cinefile si artistii preferati. Sper sa va inspire, sa invite la dialoguri sau la discutii relaxate alaturi de prietenii vostri adunati la cafeneaua boema sau la ceainaria inconjurata de gradina visata. De asemenea, mi-ar placea sa imi spuneti, prin comentariile privind articolele mele, care sunt artistii, cartile si filmele recomandate de voi.
Sentimental Value – Reintoarceri complicate
15 iunie 2026In ultima clipa a zilei – Trei povesti
9 iunie 2026Escroaca onesta – Nu e ceea ce pare
4 iunie 2026
Leave a reply Anulează răspunsul
Recomandari
-
Memoria aerului – Asemenea unui vis obsedant
5 aprilie 2023 -
The President’s Cake – Prietenia si frumusetea rezistente
28 septembrie 2025 -
Bucharest Jazz Festival 2022
22 august 2022
Cautare in site
Informatii Contact
Puteti lasa un mesaj privat pe aceasta pagina de facebook dedicata
Cele mai vizualizate
-
10 motive care te pot face sa (re)citesti romanul “Ghepardul”
18 noiembrie 2021 -
17 de carti acaparante citite in vara lui 2024
6 septembrie 2024







