L’universita di Rebibbia – Goliarda Sapienza si lectiile inchisorii

Pe cât de ingrată a fost lumea literară când Goliarda Sapienza bătea pe la ușile editurilor, pe atât de interesaţi sunt de cărţile sale redescoperite cititorii și editorii zilelor noastre. Dar și regizorii. După ce Arta fericirii a fost o revelaţie pentru generaţia noastră, i-a venit rândul cărţii autobiografice intitulate L’universita di Rebibbia să fie (re)adusă pe primele rafturi datorită filmului regizat de Mario Martone – Fuori – distribuit și în sălile de cinema din România, având-o în rolul principal pe actriţa Valeria Golino, care a regizat serialul inspirat de romanul Arta fericirii.

Femeile unei lumi ignorate

Romanul L’universita di Rebibbia dezvăluie ce a trăit Goliarda Sapienza în zilele în care a fost deţinuta uneia dintre celebrele închisori italiene, alese pentru a fi un exemplu de modernizare pentru celelalte spaţii pentru detenţie. De ce ajunsese o intelectuală cu prieteni din mediul burghez printre femeile cu viaţă dură și educaţie precară din Rebibbia, cărora societatea nu prea le dăduse multe alternative? În urma unui furt. Goliarda Sapienza furase câteva bijuterii ce îi aparţinuseră unei prietene bogate. Descoperirea furtului a dus la o scurtă perioada de încarcerare. La începutul anilor ’80 avea să-i apară cartea inspirata din această experienţă.

Paginile scrise de Goliarda Sapienza erau o raritate. Despre mediul din închisorile pentru femei nu prea se scrisese. Cititorii au fost impresionaţi nu numai de francheţea sa, cât și de umanizarea deţinutelor. În ciuda unui mediu închis, dezolant, în această carte vei descoperi și multe pagini dedicate solidarităţii.

Noua societate de după gratii

Pentru Goliarda Sapienza, Rebibbia fusese o lume ce merita povestită. O adevărată lecţie de viaţă. Observatiile sale includ și trimiteri la modul în care societatea percepe deţinutele, importanţa pedepsei. Însă unele dintre cele mai bune pagini sunt cele despre egalitatea din spatele gratiilor.

În Rebibbia se întâlnesc fetele de familie bună cu femeile pe care le-ar fi privit de sus. Burgheza născută în puf împărţea o celulă strâmtă cu fiicele celor mai sărace și rău famate cartiere. Nordul și Sudul se apropiau. Nu mai existau diferenţe între cele născute în orașele prospere, industrializate, din Lombardia, și cele ce vorbeau în dialectul meridional. Totuși, preocuparea Goliardei pentru mecanismele stratificării sociale (extrem de vizibile pentru intelectualii italieni sau francezi) o ajută să detecteze anumite diferenţe sociale ce se păstraseră, chiar și la nivel informal, și după gratii.

Odată ajunsă în Rebibbia, Goliarda Sapienza devine o curiozitate. Colegele de celulă își dau seama că nu vine din lumea delicvenţilor. În câteva zile devine atracţia închisorii. Majoritatea gardiencelor se poartă frumos cu ea, iar deţinutele devenite niște lidere ale închisorii o simpatizează. Inclusiv cele admirate de parcă ar fi fost vedete, datorită asemănării cu niște staruri ale filmului clasic, precum Marilyn Monroe, Lauren Bacall sau Anna Magnani.

Apropieri

Modul în care Goliarda Sapienza descrie experienţele din Rebibbia îmbină observaţiile dureroase despre transformările suportate de psihicul femeilor ajunse niște paria cu momente pline de sensibilitate. Ca scriitoare, deţinuta Goliarda are ochi pentru a le depista pe cele mai expresive. Printre acestea se numară și o chinezoaică pe nume Suzie Wong, ajunsă mare bucătăreasă printre deţinute, după ce fusese traficantă de droguri.

Nu doar portretele expresive o intereseaza pe Golirda. Are ochiul format și pentru micile ritualuri de socializare. Înregistreaza cutumele, măruntele ceremonialuri din cotidianul restrâns al femeilor din Rebibbia. Inclusiv ale gardiencelor, multe dintre ele având studii superioare, dar nu șansa de a-și găsi un loc de muncă pe măsură.

Oglinda societăţii

Cartea devine o mărturie importantă nu numai datorită observaţiilor psihologice. Goliarda Sapienza este atentă și la transformările sociale. Paginile dedicate legăturilor emoţionale dintre deţinute, prieteniilor și conflictelor, includ și observaţii cu privire la Italia anilor ’80, mai ales că întâlnise în Rebibbia și deţinute politice.

Cei familiarizaţi cu scenele dure din cărţile și filmele despre închisori vor avea impresia că L’universita di Rebibbia mai degrabă îi menajează. Pe Goliarda Sapienza au preocupat-o mai mult demnitatea femeilor. Poveștile acestora. Modul în care ele își creează mici insule de solidaritate. Așadar, nimic spectaculos ori (foarte) șocant în relatările autoarei.

Paginile includ mai mult descrieri ale stărilor, dialoguri mărunte, replici răzleţe, dar adesea cu tâlcul specific femeilor ce au învăţat (doar) la școala vieţii. La fel de important este interesul pentru legăurile dintre femeile care nu s-ar fi cunoscut în alte circumstanţe. Nu întâmplător dialectele, cuvintele și expresiile speficifice unei anumite zone devin la fel de relevante ca apartenenţa la un anumit mediu social. Rebibbia este considerată de Goliarda și de celelalte femei o universitate informală și datorită revelaţiilor cu privire la natura umană și la diversitatea care este mai mult decât un slogan.

Un manifest

Fără a-și propune cu tezism, Goliarda Sapienza a reușit să facă din L’universita di Rebibbia un obiect de studiu. L’universita di Rebibbia poate fi la fel de consistent precum un manifest feminist. Sau o pledoarie pentru drepturile femeilor ajunse în sistemul penitenciar. La fel de interesaţi sunt psihologii, sociologii și antropologii.

Totuși, apreciezi preocuparea accentuată a scriitoarei pentru lumea afectivă a deţinutelor. Perspectiva acesteia nu este a unui entomolog. Nu se uită prin lupa cercetătorului. Preferă mai degrabă privirea scriitoarei damnate, care și-a dat seama că zilele în care a devenit o paria fuseseră de fapt începutul unei descoperiri neașteptate.

Poţi găsi cartea L’universita di Rebibbia și pe site-ul Libristo.