Furia – Secrete purtate din Londra pana-n Mykonos

Furia este o carte pe care o devorezi dacă preferi imprevizibilul, personajele pline de secrete, suspansul din jurul unei crime comise în lumea celebrităţilor, ajunse din California în Londra, și peisajul înmiresmat al unei insule grecești liniștite, de unde se văd luminile efervescentei Mykonos. Alex Michaelides își demonstrează calităţile de bun povestitor, cu o scriitură fluidă, ce te acaparează prin fiecare pagină.

Trimiteri spre marile romane cu detectivi

Romanul Furia te atrage mai ales datorită cursivităţii narative. Este precum un film antrenant, cu imagini frumoase, dar cu personaje tenebroase. Un crime thriller în care nu par să existe scene de prisos, nici timpi morţi.

Totuși, Alex Michaelides a vrut să ofere mai mult decât un roman care se citește ușor, în câteva ore, pe plajă sau în tren. Folosindu-se de personajul-narator, Elliot -un dramaturg cu trecut apăsător și cu viitorul aflat sub sclipirea starului de cinema Lana (cea mai bună prietenă a sa)-, autorul strecoară și opinii despre arta romanului, despre așteptările cititorului legate de un thriller ce include și intriga detectivistă. De fapt, ai impresia că sunt două mari niveluri: cel narativ și cel meta, adica legat de arta scrierii. De acel dialog al autorului cu sine însuși, cu marii autori de romane de suspans, cum ar fi Agatha Christie, cu vechile formule estetice prin care s-au decis cu multă vreme înaintea sa criteriile datorită cărora se poate stabili diferenţa dintre un roman bun, reușit, și unul ratat.

Personajul central ţi se adresează

Când povestește despre evenimentele ce au dus la crima petrecută pe frumoasa insulă grecească sau despre încercarea de a găsi vinovatul, dramaturgul Elliot pare să ţi se adreseze direct. Exact ca-ntr-un film în care unul dintre personaje se uită direct la camera de filmat și începe să i se confeseze spectatorului din sala de cinema. Doar că Elliot se joacă derutant cu așteptările tale. Nu vei ști dacă (doar) ţie ţi se adresează. Confesiunea lui poate fi la fel de bine destinată unui alt personaj. Unui ascultător invizibil ce ar putea fi un străin dintr-un bar sau un terapeut.

Mai multe straturi

În ciuda stilului accesibil, Furia are o naraţiune multistratificată. Ai, în primul rând, o poveste despre o crimă. Ancheta este influenţată și de unele dezvăluiri picante despre cei invitaţi pe mica insulă privată din apropiere de Mykonos (unde are loc ultima cină dinaintea crimei și de unde sar scânteile furiei). Dezvăluirile sunt legate de un triunghi amoros în care este implicată și vedeta de cinema, Lana, devenită cea mai bună prietenă a naratorului Elliot. Lana este și proprietara insulei grecești din apropiere de Mykonos, primită în dar de la soţul ei, un mogul din lumea producătorilor de film de la Hollywood.

Al doilea strat este legat de secretele personajelor principale. Fiecare duce în spate un trecut marcat de lipsa afecţiunii și de compromisuri dureroase. Regăsești dorinţa de a compensa nefericirea din copilărie și adolescenţă prin strălucirea și faima confundate adesea cu nevoia de validare din partea celorlalţi. Aceste secrete îţi sunt dezvăluite la foc mic. Datorită lor, ceea ce parea a fi un predictibil thriller de vacanţă, cu acţiunea în spaţiul mediteraneean, printre livezi de măslini ce duc spre golfuri cu priveliști ce-ţi taie răsuflarea, devine o reinterpretare a poveștii demne de un roman dickensian despre cei vulnerabili și despre mizeria umană, pe fundalul ploioasei Anglii.

Despre artă și psihic

Al treilea strat este o explorare a tentativei de a scrie un astfel de roman. Multe pagini din Furia îţi dau impresia că naratorul Elliot poartă cuvintele autorului despre procesul scrierii unui roman ce include anchetarea unei crime și analizarea motivelor din spatele acţiunilor condamnabile.

În aceste pagini, Elliot își descrie și parcursul literar. De la primele încercări ce au fost ridiculizate de fosta parteneră – o romancieră adulată – până la travaliul necesar devenirii unui dramaturg premiat. De asemenea, meditează și asupra formei narative a confesiunii sale. Face trimitere atât la arta scrierii unei piese bune, la arta tragediei grecești, cât și la ingredientele unui roman de succes cu detectivi.

Confesiunea lui Elliot are și multe detalii despre traume. Așadar, impresiile sale cu privire la estetica unui roman cu detectivi și la reușita unei piese de teatru se leagă de travaliul unui proces terapeutic. Pune la baza scrierii, a creării unei piese de teatru, scopul, dar mai ales motivele secrete. Își dă seama că acţiunile unui personaj sunt influenţate de ascunderea durerii. Sau de încercarea de a o depăși.

Durerea lui Elliot este legată de copilăria într-o familie marcată de lipsa de afecţiune. Își vede propria existenţă precum o piesă de teatru în care personajul vrea să compenseze această lipsă de afecţiune. În care vrea să vindece un copil interior părăsit și în care încearcă să ajungă la marea lui iubire întruchipată de starul de cinema Lana. De altfel, autorul își împarte romanul în cinci părţi denumite acte. Exact ca-ntr-o piesă de teatru din mintea lui Elliot.

Reinterpretarea modelelor estetice anterioare

Scriind Furia, autorul Alex Michaelides revizitează modele estetice, prin vocea personajului său. O revizitare ce sare ghiduș de la omagiu la tonul ușor parodic. Regăsești elemente din miturile grecești. Introducând un personaj precum Agathi, grecoaica devenită mâna dreaptă a Lanei, Alex Michaelides face apel la acea străveche legătura a omului cu superstiţiile, cu partea iraţională a naturii umane, cu frica de un destin neprietenos, ce poate face ravagii, sau cu frica de neputinţa în faţa unei tragedii iminente.

De asemenea, amintește de acele forţe iraţionale ce pot lua în posesie mintea umană, dar și de tendinţa oamenilor de a da formă unor frici prin intermediul simbolurilor și creării unor imagini de zei. Furia personajelor este asociată cu vantul puternic pornit din senin, ce ia în stăpânire insula și o izolează de restul lumii prin transformarea marii într-o ameninţare învolburată.

Terapia prin scris

Pe lângă trimiterea la tragediile grecești (cadavrul este descoperit lângă niște ruine antice), Alex Michaelides face o reverenţă în fata unor autori precum Charles Dickens, Agatha Christie, Patricia Highsmith sau Isherwood. Se folosește de cuvintele personajului Elliot pentru a te invita să-ţi pui întrebări despre legătura dintre scris, vindecare și regăsirea autenticităţii în relaţia cu propria persoană.

Această interogare asupra moștenirilor literare nu numai că îi dă romanului mai multă consistenţă. Devine și cheia imprevizibilului. Așa cum furia vântului schimbă atmosfera unei insule grecești, dezvăluind și tensiunile până atunci ascunse de atmosfera estivală, tot la fel se schimbă brusc atmosfera degajată de roman. Din scufundarea în albastrul mediteraneean, plin de miresmele vegetaţiei ce ia în stăpânire insula, te trezești în trecutul mocirlos al lui Elliot. Dezvăluirile despre acest trecut duc la cele despre secretele vedetei Lana. Iar din aceste dezvăluiri se nasc evenimentele ce ajung să transforme deznodământul.

Poţi comanda volumul de pe site-ul Editurii Litera, Libris, Cărturești.

Te invit să citești și despre un alt roman cu acţiunea în Grecia – Un teatru pentru visători – aici.

Un teatru pentru visatori – Descoperi insula greceasca Hydra