Inventarul lucrurilor disparute – Iluzia recuperarii

Te adâncești în cartea Inventarul lucrurilor dispărute asemenea unui explorator plecat să recupereze artefacte, ruine, rămășiţe ale unor fiinţe sau insule ce au devenit niște legende captivante, dar în a căror existenţă reală el încă mai crede. Judith Schalansky mizează cu fler pe interesul pe care lumile dispărute le stârnesc la fel de intens precum splendorile pe care le putem vedea oricând în faţa ochilor.

Dacă te pasionează istoria și îţi place să călătorești în zone îndepărtate, le vei da dreptate celor ce au lăudat cartea Inventarul lucrurilor dispărute. Te acaparează prin talentul lui Judith Schalansky de a găsi perspective neconvenţionale (uneori năucitoare) asupra palatelor, atolilor din Pacific, animalelor sau operelor de artă din care au rămas doar urmele păstrate în arhivele istoriei. În cele douăsprezece capitole ale cărţii sale te poartă de-a lungul mai multor continente. Vrea să te facă să îţi imaginezi cum era lumea în perioada în care existau încă operele de artă, animalele sau formele de relief despre care amintește.

Dincolo de realitate

Când scrie despre frumuseţea pierdută a lumii, Judith Schalansky se îndreaptă spre alegorie. Nu alege întâmplător subiectele celor douăsprezece capitole. Fiecare lucru dispărut devine un simbol. Modul în care îţi povestește despre el invită la explorarea sinelui. Ascunde o perspectivă asupra umanităţii. Pune în contextul unei epoci existenţa și dispariţia, apoi trece în plan metafizic. Îţi va fi confirmată această impresie mai ales în capitolul dedicat unei specii rare de tigru. Este vorba despre tigrul din ţinuturile aflate aproape de ţărmul Mării Caspice. Povestea tigrului devine una despre apetitul fiinţei umane pentru spectacolele sângeroase de la Colosseum.

Cei pasionaţi de arta italiană vor descoperi o altă povestea stranie. Este povestea unei vile din secolul al XVII-lea. Vila s-a degradat extrem de rapid, ajungând o ruină. Elevul lui Piranesi va încerca să imortalizeze povestea acestei vile, salvându-i splendoarea. Învăţase de la maestrul său cum să recupereze ruinele celebre, stimulând totodată imaginaţia contemporanilor. Asemenea lui Piranesi, încearcă să revitalizeze lumea veche a Romei glorioase în memoria colectivă.

Activarea nostalgiilor

Cartea lui Judith Schalansky ne activează nostalgii. Îmbrăcându-și riguroasa documentare în talentul de povestitor, ne întoarce timpul. Ne trezim la începuturile noastre de cititori avizi. Parcurgem Inventarul lucrurilor dispărute cu pofta primelor lecturi ce ne-au acaparat. Scriitoarea ne reamintește astfel despre cărţile datorită cărora am devenit cititori împatimiţi. Găsești povestea unor atoli din Pacific, demnă de cărţile lui Jules Verne. Îţi amintești despre cum te lăsai ademenit de romanele cu vile părăsite ce ascundeau enigme. Te trezești iar în faţa unor scene demne de un roman despre Roma Antică.

Toate paginile au un efect imersiv. Te iau brusc din realitate și te aruncă în alte epoci. Dar nu este imersiunea facilitată de butaforii. Este mai degrabă o imersiune ce activează trăiri abisale. Unele mai greu accesibile. Relatând despre dispariţiile unor comori din istoria omenirii și a planetei, Judith Schalansky te îndreaptă și către propria ta lume dispărută. Ajungi să te întrebi de unde vine regretul după lumi netrăite. De ce te doare sau te cutremură de-a dreptul dispariţia unor opere sau animale? Regreţi doar dispariţia capodoperei în sine, a fiinţei? Sau mai degrabă lumea pe care o reprezintă?

Dispariţiile capătă, peste generaţii, aura unor mituri. Unii ajung chiar să se îndoiască de existenţa lucrurilor dispărute. Se întreabă cât este adevăr și cât este scorneală în poveștile despre ele. De la această idee pare să fi plecat și Judith Schalansky.Datorită ei, îţi tot vine în minte o întrebare: Nu cumva operele de artă sau anumite specii dispar abia când apare prima generaţie ce se îndoiește de faptul că acestea au existat cândva.

De asemenea, Judith Schalansky mai explorează și modul în care ne raportăm la dispariţii. Unele ne pot stârni teama, amintindu-ne de neputinţa în faţa efemerului. Altele ne umplu de tristeţea provocată de pierderea unei lumi ce ar fi putut fi mai bogată în capodopere. Angoasa, mirarea, uluirea, stupefacţia sunt câteva dintre nuanţele afective ce se intersectează în timp ce dai paginile.

Inventarul lucrurilor dispărute mai activează o trăire: speranţa. O speranţă vecină cu acea gândire magică din lumea copilăriei. Poţi face parte din rândul celor ce speră că dispariţia este o farsă, o iluzie, o eroare. Că poate s-a mai păstrat ceva palpabil. Este speranţa recuperării. Aceeași speranţă care ne ghidează spre marea literatură. Astfel, te întrebi dacă nu cumva este o carte și despre nevoia salvării prin poveste. A resuscitării tuturor lucrurilor efemere prin ritualul lecturii. Al învecinării vieţii cu seducţia ficţiunii.

Istorie și ficţiune

Există o corespondenţă stranie între istorie și ficţiune. Între palatele pierdute, operele de artă și manuscrisele dispărute și arheologia propriei memorii. Fiecare capitol se deschide cu date istorice despre subiectul abordat. Afli despre cutare pictură, clădire sau vilă italiană. Despre manuscrisele unui mistic din ţinutul aflat între Tigru și Eufrat sau despre un film pierdut al lui Murnau (celebru datorită filmului Nosferatu). După această succcintă prezentare, fantezia își face loc. Fantezia lui Judith Schalansky este extrem de puternică vizual. Unele descrieri sunt lucrătură în filigran, altele broderii onirice.

Judith Schalansky știe să picteze în proză, fără a cădea naiv în calofilie. Folosind ficţiunea, integrează în povești simbolurile asociate acestor informaţii istorice. Anumite capitole iau forma unor povestiri gotice. Altele sunt călătorii în lumi antice. Printre ele își mai face loc și câte un capitol legat de relaţiile interumane.

Scriitoarea te va impresiona prin capacitatea de a găsi o legătură tainică între exterior și lăuntric. Pleacă de la povestea unui simbol arhitectural din Berlin pentru a descrie o criză. Este criza unui cuplu devenit fragil după intervenţia unui vecin care descoperă secretul unuia dintre parteneri. Nu numai clădirea emblematică poate dispărea. Legătura de cuplu este la fel de șubredă.

Într-o altă povestire, amintirea unui tablou dispărut pictat de Caspar David Friedrich este urmată de pasajele ce descriu o zonă sălbatică din jurul unei așezări a cărei arhitectură contrastează intruziv cu peisajul. Astfel, nu doar artefactele, filmele, picturile dispar. Dispare și o lume. Se preface sălbăticia în artificial, se pierd relaţii sau chiar straturi ale sinelui. Se cimentează în schimb acea simbioză între ceea ce vedem când ne uităm spre lumile vechi și ceea ce ne transmit despre ce devenim în prezent.

Poţi comanda volumul de pe Anansi, Libris, Cărturești.

Te invit să citești despre o altă carte foarte bine scrisă, Femeia-urs.